nervolitic

Am observat că mă enervez cam des în ultima vreme, nu că nu m-aş fi născut irascibilă, dar în ultimele săptămâni mă enervez pe mine, ceea ce din punct de vedere medical e cam...grav, pe colega de cameră, pe calculator, pe lampă, fixativ, uşă, pix, mătură. Dar, ca întotdeauna am o explicaţie pentru toate care mă enervează. De exemplu, nu e vina mea că prăjitorul de pâine nu aruncă mai repede feliile afară, în timp ce eu bat cu furculiţa în masă lângă el sau că au făcut aşa asemănător şamponul cu pasta de dinţi.

Ca să nu mai zic de colega de cameră care săraca îmi umblă toată ziua prin gânduri, pentru că bineînţeles ea e de vină pentru toate câte se întâmplă în cameră. Urmele de pantofi în cameră de la ea sunt, deşi şi eu port cizme dar acolo se văd urme de pantofi (da ştiu că de acum o dau şi în paranoie, e ok), miros tâmpit de dulce tot de la ea e. Că doar nu eu mă spăl în fiecare dimineaţă pe păr.

Bun, respiraţi. Nici nu s-a făcut 10 dimineaţa şi deja colecţia mea de "motive de enervare" e destul de groasă. Şi pusă pe categorii.

Ajung în autobus, bineînţeles după ce tocmai a plecat unul din faţa mea şi am aşteptat alte 10 minute după următorul. Aş sta jos. Nu este loc. Mă enervez. Vreau să cobor, parcă toată lumea se coalizează împotriva mea. Mă enervez. Mă dau jos, observ că am coborât cu o staţie mai devreme. Mă enervez. Iar.

Ajung la scoală. Proful e deja în sală. Mă enervez. Locurile din spate toate ocupate. Mă enervez. Mă aşez în faţa profului, să mă poată "admira" mai bine. Sunt roşie. De nervi. Începe să vorbească colegul meu. La sfârşit întrebări tâmpite. Mă enervez. Proful se uită la mine.

"Oare domnişoara ce părere are"?

Normal, mă enervez. Scuip un răspuns. Nervos. Nu pare mulţumit, dar din expresia feţei mele gen "nu-am-alt-răspuns-mai-bun-aşa-că-ai-să-te-mulţumeşti-cu-ăsta" întreabă pe altcineva.

Bucuroasă mă duc acasă. Se termină bateriile la Mp3. Evident îmi ies din minţi. Mai am 10 minute până acasă începe să plouă-ningă-burniţeze. Cum să nu te nu enervezi?

Ajung acasă. Urme de papuci în baie. Îmi ies din minţi.

Deschid calculatorul, se încarca greu, toţi au câte o treabă cu mine. Dacă am plătit aia, dacă vin acasă, dacă am examen, dacă respir, dacă sunt nervoasa, dacă trăiesc. Mă enervez. Mă apuc de citit. Colega de vis-a-vis de mine îşi face vocalizele zilnice. Tare. Vreo 2 ore. Să nu mă enervez?

Joi examen. Oral. 70 de pagini. Scrise cu 11. Fără line-spacing.

Oare să mă mai enervez?

tzuica-"welcomer"

războiul nervilor

Cum îţi poate strica cineva o sâmbătă după-amiază perfectă, când stai în staţie, asculţi melodiile tale preferate şi astepţi bus-ul să te duci la shopping?? Uite-aşa:

• se face că nu ştie unde e nu ştiu ce pixul meu de staţie şi dacă ştii cumva cu ce autobus poţi ajunge acolo; îl dezamăgeşti frumos, totuşi vrei să auzi refernul de la melodie. Şi oricum nu eşti din Salzburg.

• se gândeşte el mai bine, să vină în acelaşi autobus cu tine şi daca tot aţi avut discuţia aceasta frumoasă de ce să nu continuaţi.

• află că eşti din România. Hopa, a fost şi el in Romania. Desigur că nu îşi poate aminti numele oraşului unde a fost; de fapt în gândul lui încă se gândeşte dacă era România sau Bulgaria, dar te lasă să enumeri toate oraşele din sudul ţării şi zice stop la unul care îi sună lui mai "cul".

• acolo a fost şi el. Oamenii au fost răutăcioşi cu el (mă mir de ce!!), oraşul cam respingător iar preţurile destul de bune. Normal dacă a băut numai bere. Şi acum vine partea mea preferată:

"Aţi avut de curând vre-un război prin România"?

Evident ca nu, îmi ziceam eu în gând. Cretin, imbecil, nesupt la vreme de la ţâţă, ce război visezi?
"Dar când aţi avut ultimul război"?

Cotrobăind prin istoria mea de liceu băgată cu forţa de o profă care mă credea talentată la istorie îi dau răspunsul final: 1945. Pauză. În sfârşit m-am prins şi eu unde bate: oraşul în care fusese el arăta că după război. La următoarea staţie se dă jos, dar înainte ţine morţiş să îmi toarne mai departe cu beton în cap şi îmi zice:
"Eh, oricum luna viitoare plec în Brazilia pentru o lună"! Mă întorc acasă, pentru că shoppingul a fost amânat din motive bine întemeiate, deschid o ciocolată, deschid "gugălul" şi mă rog să găsesc un război mai recent de 1945 în România. Măcar aşa aş fi avut o explicaţie. Eeee, dar cine e în U.E?

Christmas bow

yahu-mobil

Practici oamenii prin Austria. De ce să mai scrii "stepped out" când poţi să iei laptopul cu tine:))?