Am descoperit altă melodie care-mi place. Da, ştiu că e veche şi voi o ştiţi de nu ştiu câte decenii şi bla bla. Anywaaaaaaayyyy asta e:
marți, 16 iunie 2009
luni, 15 iunie 2009
vineri, 12 iunie 2009
vremea perfectă
Mă gândeam zilele trecute...da, mai gândesc şi moldovencele, spre surprinderea unora, de ce fuge toată lumea de ploaie. De ce se baricadează cu cheile învârtite de 7 ori în yală, geamurile cu 2 rânduri de perdele şi 10 rânduri de draperii trase, sub pătură, cu televizorul deschis, cu ochii beliţi la babe violate pe Protv?
Şi de ce poartă lumea câte 3 umbrele-una în mână, una în sacoşa de mers la piaţă şi una în geantă? Care îi faza? Şi ce dacă te plouă? Şi ce dacă te poţi uita cum fulgeră? Şi de ce vă speriaţi aşa, pitzi pe tocuri şi păr încârlionţat artificial, când tună? Oricum pe voi nu vă nimereşte nici mama fulgerului la cât de pline de plasticuri sunteţi.
Îmi făceam veacul într-o "seară-dimineaţă", în absenţa somnului, cu lăbuţele pe taste.
Iar afară era vremea perfectă. Something like that:
Cam o dată la 2 minute tuna, fulgera şi ar fi vrut să plouă aşa, dar nu prea era curaj. Aşa că am lăsat tastele şi m-am dus forţoasă pe balcon. Să văd dom'le vijelia ce se pornea. Nici un om pe stradă-I wonder why!!-nici o maşină. O mâţă săraca se plimba dezechilibrată de la un copac la altul, un câine lătra anemic, dar nu ştia la ce şi dupa vreo 5 minute una bucată om cu o bere în mână mergând coregrafico-agale că oricum umbrelă nu poseda. Don't think I'm a little stalker. E doar avantajul de a sta la 3.
A început să bată şi vântul, să picure, să tune şi mai tare şi mai des, să fulgere şi mai luminos, să se de-coloreze cerul în cenuşiu şi alb şi tot ce mi-aş fi dorit ar fi fost să stau la etajul 10 al blocului de lângă Alimentară. Să am locuri, în faţă, sub cer. Din păcate, m-am mulţumit cu etajul 3, cu geamul semi-crăpat-de-care-proprietara-nu-ştie şi de zgribuleala ce mă luase.
Şi cum ziceam-mă gândeam! Decretez, de la mine putere, vremea descrisă mai sus, vremea perfectă. Aruncaţi cu roşii în mine, tundeţi-mă chel, daţi-mi să mănânc cuie! I don't care. Eu de acum nu mai port umbrelă la mine. Las' să mă plouă. Ca să cresc mare, cum mă minţea mama când eram mică şi credulă.
Am zis!
....let it rain, let it rain, let it rain!
P.S. dacă eşti unul din cei afectaţi de ploile torenţiale şi casa tocmai ţi-a fost luată de viitură, nu citi acest blog.
Şi de ce poartă lumea câte 3 umbrele-una în mână, una în sacoşa de mers la piaţă şi una în geantă? Care îi faza? Şi ce dacă te plouă? Şi ce dacă te poţi uita cum fulgeră? Şi de ce vă speriaţi aşa, pitzi pe tocuri şi păr încârlionţat artificial, când tună? Oricum pe voi nu vă nimereşte nici mama fulgerului la cât de pline de plasticuri sunteţi.
Îmi făceam veacul într-o "seară-dimineaţă", în absenţa somnului, cu lăbuţele pe taste.
Iar afară era vremea perfectă. Something like that:
Cam o dată la 2 minute tuna, fulgera şi ar fi vrut să plouă aşa, dar nu prea era curaj. Aşa că am lăsat tastele şi m-am dus forţoasă pe balcon. Să văd dom'le vijelia ce se pornea. Nici un om pe stradă-I wonder why!!-nici o maşină. O mâţă săraca se plimba dezechilibrată de la un copac la altul, un câine lătra anemic, dar nu ştia la ce şi dupa vreo 5 minute una bucată om cu o bere în mână mergând coregrafico-agale că oricum umbrelă nu poseda. Don't think I'm a little stalker. E doar avantajul de a sta la 3.
A început să bată şi vântul, să picure, să tune şi mai tare şi mai des, să fulgere şi mai luminos, să se de-coloreze cerul în cenuşiu şi alb şi tot ce mi-aş fi dorit ar fi fost să stau la etajul 10 al blocului de lângă Alimentară. Să am locuri, în faţă, sub cer. Din păcate, m-am mulţumit cu etajul 3, cu geamul semi-crăpat-de-care-proprietara-nu-ştie şi de zgribuleala ce mă luase.
Şi cum ziceam-mă gândeam! Decretez, de la mine putere, vremea descrisă mai sus, vremea perfectă. Aruncaţi cu roşii în mine, tundeţi-mă chel, daţi-mi să mănânc cuie! I don't care. Eu de acum nu mai port umbrelă la mine. Las' să mă plouă. Ca să cresc mare, cum mă minţea mama când eram mică şi credulă.
Am zis!
....let it rain, let it rain, let it rain!
P.S. dacă eşti unul din cei afectaţi de ploile torenţiale şi casa tocmai ţi-a fost luată de viitură, nu citi acest blog.
miercuri, 10 iunie 2009
nu vă mai mişcaţi ca să vă număr
Am fost zilele trecute în "vizetă" la grădina cu plante, boscheţi, buruieni. Botanică adică. Aaaa şi cu trandafiri neculeşi încă. Şi ca în orice punct de atracţie ieftin şi în aer curat şi liber, mulţi kinderi. Roz, albaştri, cu tenişi, adidaşi, cu luminiţe prin cap, cu ghiozdănele care de care mai "fensi" şi mai "trendi" chichi, cu telefoane marca ciordeală ţinute ÎN mână în caz că sună mama să întrebe dacă a băut ceiucul. Mulţi şi haotici. Ca hunii, peste tot, cotropitori, peste iarba care nu e voie să fie călcată, cu sticlele de apă în nuferii, bieţii de ei abia înfloriţi.
Doamna educatoare şi mai "fensi" ca limbricii ăştia mici. Tocuri, blugi strâmţi, "enele" şi "lanţuori" de haur, telefoane în toate mâinile, păr tapat, că doar o dată mergem la grădina botanică şi o dată e şansa să ne vadă palmierii şi lianele, gătită ca pentru chindie. Io mă intreb: cine le angajează pe traficantele astea ambulante de bijuterii sub pretext de cadru didactic? Se aleg special de pe centură ca să dea exemplu la aştia micii cum NU trebuie să ajungă?
Şi cum să zici la niste puşti de clasa a -II- a: "nu vă mai mişcaţi ca să vă pot număra"??? Helloo, tanti....adună-ţi neuronii plecaţi în fund!! ăştia mici care îi ai tu în subordine, se mişcă. Go figure!!Aşa le este mecanismul la vârsta asta: SĂ SE MIŞTE. Repede şi subit. Nu stau locului decât dacă îi lipeşti cu 5 tuburi de Picătura şi aracete şi bandă izolantă. Calcă iarba protejată, rup nuferii crescuţi în 5 luni, beau apa cu îngrăşământ natural, se aleargă prin trandafiri şi au impresia că serele sunt terenul lor privat de fotbal. Got it??? K-I-D-S!!! Na, dar tu numără-i. Be my guest. Să mă anunţi eventual în 500 de ani când ai să reuşeşti să îi numeri pe toţi.
Doamna educatoare şi mai "fensi" ca limbricii ăştia mici. Tocuri, blugi strâmţi, "enele" şi "lanţuori" de haur, telefoane în toate mâinile, păr tapat, că doar o dată mergem la grădina botanică şi o dată e şansa să ne vadă palmierii şi lianele, gătită ca pentru chindie. Io mă intreb: cine le angajează pe traficantele astea ambulante de bijuterii sub pretext de cadru didactic? Se aleg special de pe centură ca să dea exemplu la aştia micii cum NU trebuie să ajungă?
Şi cum să zici la niste puşti de clasa a -II- a: "nu vă mai mişcaţi ca să vă pot număra"??? Helloo, tanti....adună-ţi neuronii plecaţi în fund!! ăştia mici care îi ai tu în subordine, se mişcă. Go figure!!Aşa le este mecanismul la vârsta asta: SĂ SE MIŞTE. Repede şi subit. Nu stau locului decât dacă îi lipeşti cu 5 tuburi de Picătura şi aracete şi bandă izolantă. Calcă iarba protejată, rup nuferii crescuţi în 5 luni, beau apa cu îngrăşământ natural, se aleargă prin trandafiri şi au impresia că serele sunt terenul lor privat de fotbal. Got it??? K-I-D-S!!! Na, dar tu numără-i. Be my guest. Să mă anunţi eventual în 500 de ani când ai să reuşeşti să îi numeri pe toţi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)