Unul din minunile lumii, sau dacă preferaţi a opta minune a lumii este după părerea mea....transportul feroviar din România. Minune, nu într-un sens artistic, frumos, care te încântă şi la care te uiţi cu admiraţie şi respect. Minune în sens dezamăgitor, enervant, îngrozitor de frustrant şi de ce nu...distractiv:). Zgomot infernal, viteză ucigător de....înceată, mirosuri îmbietoare încă de cum intri sa iţi cumperi bilet; oameni grăbiţi...adică neruşinat de grăbiţi (ce contează dacă te dă cu totul jos chiar dacă mai are jumatate de oră până pleacă trenul), controlori care te uimesc cu amabilitatea lor. In fine, vreau să povestesc cât de interesant şi de plin de aventuri poate fi drumul de la Cluj-Napoca la Băile 1 Mai (Oradea), în anul 2008 -foarte important de reţinut.
Ne-am dus noi frumuşel la gară, încărcate cu două bucaţi ghiozdan, una bucată bancnotă de 500,000 şi multă voie bună-la 4 dimineaţa. Voie bună care a durat cam 5 minute până când ne-am dat seama ce scria pe tabela cu mersul trenurilor: cel cu care urma noi să plecăm avea întârziere!60 de minute:)!!Numai!What to do?Renuntăm la super călătoria noastră de care eram atât de încântate?Nu, evident. Mergem noi revoltate la ghişeu şi încercăm o discuţie amicală cu doamna care e plătită să fie drăguţă şi să dea informaţii. Destul de amabilă, dar cu o greaţă de fugeau şi lămâile de invidie ne anunţă că într-adevar trenul are întârziere 60 de minute.Totuşi putem să luăm alt tren care tocmai a ajuns în gară şi dacă ne grăbim îl prindem. Ne uităm pe geam, un tren tocmai pleca. Înapoi la ghişeu.
Foarte revoltate o anunţăm pe doamnă că trenul a plecat.
"Vai dar nu se poate!Sunt sigură că e încă în gară".
Se uita şi ea pe geam.Noi fuga înapoi la geamul nostru. Se hotărăşte până la urmă să sune un prieten. Şi vorbeşte şi zâmbeşte şi iar vorbeşte şi iar zâmbeşte. Probabil trebuia să afle musai şi imperios dacă Miguel din telenovela de aseară a murit după ce a fost împuşcat de Juan. Pune receptorul jos.
"Trenul este încă în gară". (Iar noi suntem chioare, surde şi pe deasupra mai avem şi tupeul să îi cerem ei socoteală).
Fugim-din nou-să luăm biletele necesare pentru trenul care este în gară dar nu se vede.
"Dorim 5 bilete cu reducere pentru studenţi şi unul întreg".
"Desigur, deci 1 cu reducere şi 5 întregi"
"Nu, 5 cu reducere şi unul întreg".
Pentru care tren?Acum ne aflam într-o dilemă.
"Pentru trenul care se află în gară". După un zâmbet forţat, niste ridicături din sprâncene ce erau evident de neprietenoase, ne primim biletele.Fuga să găsim trenul fantomă. Într-adevăr se afla în gară, sau să zic spre ieşirea din gară din motive mai mult sau mai puţin tehnice.
Avem locuri în vagonul 11. Cam ciudat pentru că trenul nu avea decât 8 vagoane. Dar noi, hotărâte sa ajungem la destinaţie, ne urcăm în tren cu gândul că o să găsim noi vagonul cu pricina până ne dăm jos. Ne aşezăm liniştite, relaxate, incredibil de bucuroase că totul s-a terminat cu bine. După un timp, controlorul îşi face apariţia.
"Dar nu aveţi bilete în trenul acesta". Am muţit.Deja ne imaginam în câmpie, la 5 dimineaţa, moarte de somn şi dezămagite că excursia noastră a eşuat.
"Păi aşa ne-au dat de la casa de bilete"!
"Şi nici în vagonul acesta nu aveţi locuri".
În fine, după câteva explicaţii, am căzut la pace cu el şi ne-am continuat somnul.
Ajungem în Oradea(cu bine). Nici nu am apucat să ne dăm jos bine din tren că un nene foarte bine intenţionat şi simpatic se oferă să ne ducă el oriunde am vrea sa mergem.
"Vrem până la 1 mai".
"Sigur!6 ori 3 plus 25,000 împărţit la 3400....250,000. De maşină.Câte sunteţi?6!...două maşini!Perfect... mergem?"
Ori s-a lăsat dus în eroare de adidaşi, ori de ghiozdane ori de feţele noastre somnoroase, dar nu eram nici verişoarele lui Paris Hilton şi nici femeile de serviciu ale lui Columbeanu. Aşa că am fost nevoite să refuzăm oferta "irezistibilă" a domnului.
Cam aşa s-au întâmplat toate. A fost lung drumul dar s-a meritat.Ne-am ales cu un bronz frumos (unele dintre noi) şi cu multe peripeţii să povestim la nepoţi. Scopul acestui blog este să vă încurajez să mergeţi la Băile 1 Mai, dar numai şi numai daca deţineţi una bucată maşină, oricât de mică şi de prăpădită ar fi!!
Ne-am dus noi frumuşel la gară, încărcate cu două bucaţi ghiozdan, una bucată bancnotă de 500,000 şi multă voie bună-la 4 dimineaţa. Voie bună care a durat cam 5 minute până când ne-am dat seama ce scria pe tabela cu mersul trenurilor: cel cu care urma noi să plecăm avea întârziere!60 de minute:)!!Numai!What to do?Renuntăm la super călătoria noastră de care eram atât de încântate?Nu, evident. Mergem noi revoltate la ghişeu şi încercăm o discuţie amicală cu doamna care e plătită să fie drăguţă şi să dea informaţii. Destul de amabilă, dar cu o greaţă de fugeau şi lămâile de invidie ne anunţă că într-adevar trenul are întârziere 60 de minute.Totuşi putem să luăm alt tren care tocmai a ajuns în gară şi dacă ne grăbim îl prindem. Ne uităm pe geam, un tren tocmai pleca. Înapoi la ghişeu.
Foarte revoltate o anunţăm pe doamnă că trenul a plecat.
"Vai dar nu se poate!Sunt sigură că e încă în gară".
Se uita şi ea pe geam.Noi fuga înapoi la geamul nostru. Se hotărăşte până la urmă să sune un prieten. Şi vorbeşte şi zâmbeşte şi iar vorbeşte şi iar zâmbeşte. Probabil trebuia să afle musai şi imperios dacă Miguel din telenovela de aseară a murit după ce a fost împuşcat de Juan. Pune receptorul jos.
"Trenul este încă în gară". (Iar noi suntem chioare, surde şi pe deasupra mai avem şi tupeul să îi cerem ei socoteală).
Fugim-din nou-să luăm biletele necesare pentru trenul care este în gară dar nu se vede.
"Dorim 5 bilete cu reducere pentru studenţi şi unul întreg".
"Desigur, deci 1 cu reducere şi 5 întregi"
"Nu, 5 cu reducere şi unul întreg".
Pentru care tren?Acum ne aflam într-o dilemă.
"Pentru trenul care se află în gară". După un zâmbet forţat, niste ridicături din sprâncene ce erau evident de neprietenoase, ne primim biletele.Fuga să găsim trenul fantomă. Într-adevăr se afla în gară, sau să zic spre ieşirea din gară din motive mai mult sau mai puţin tehnice.
Avem locuri în vagonul 11. Cam ciudat pentru că trenul nu avea decât 8 vagoane. Dar noi, hotărâte sa ajungem la destinaţie, ne urcăm în tren cu gândul că o să găsim noi vagonul cu pricina până ne dăm jos. Ne aşezăm liniştite, relaxate, incredibil de bucuroase că totul s-a terminat cu bine. După un timp, controlorul îşi face apariţia.
"Dar nu aveţi bilete în trenul acesta". Am muţit.Deja ne imaginam în câmpie, la 5 dimineaţa, moarte de somn şi dezămagite că excursia noastră a eşuat.
"Păi aşa ne-au dat de la casa de bilete"!
"Şi nici în vagonul acesta nu aveţi locuri".
În fine, după câteva explicaţii, am căzut la pace cu el şi ne-am continuat somnul.
Ajungem în Oradea(cu bine). Nici nu am apucat să ne dăm jos bine din tren că un nene foarte bine intenţionat şi simpatic se oferă să ne ducă el oriunde am vrea sa mergem.
"Vrem până la 1 mai".
"Sigur!6 ori 3 plus 25,000 împărţit la 3400....250,000. De maşină.Câte sunteţi?6!...două maşini!Perfect... mergem?"
Ori s-a lăsat dus în eroare de adidaşi, ori de ghiozdane ori de feţele noastre somnoroase, dar nu eram nici verişoarele lui Paris Hilton şi nici femeile de serviciu ale lui Columbeanu. Aşa că am fost nevoite să refuzăm oferta "irezistibilă" a domnului.
Cam aşa s-au întâmplat toate. A fost lung drumul dar s-a meritat.Ne-am ales cu un bronz frumos (unele dintre noi) şi cu multe peripeţii să povestim la nepoţi. Scopul acestui blog este să vă încurajez să mergeţi la Băile 1 Mai, dar numai şi numai daca deţineţi una bucată maşină, oricât de mică şi de prăpădită ar fi!!
