nervolitic

Am observat că mă enervez cam des în ultima vreme, nu că nu m-aş fi născut irascibilă, dar în ultimele săptămâni mă enervez pe mine, ceea ce din punct de vedere medical e cam...grav, pe colega de cameră, pe calculator, pe lampă, fixativ, uşă, pix, mătură. Dar, ca întotdeauna am o explicaţie pentru toate care mă enervează. De exemplu, nu e vina mea că prăjitorul de pâine nu aruncă mai repede feliile afară, în timp ce eu bat cu furculiţa în masă lângă el sau că au făcut aşa asemănător şamponul cu pasta de dinţi.

Ca să nu mai zic de colega de cameră care săraca îmi umblă toată ziua prin gânduri, pentru că bineînţeles ea e de vină pentru toate câte se întâmplă în cameră. Urmele de pantofi în cameră de la ea sunt, deşi şi eu port cizme dar acolo se văd urme de pantofi (da ştiu că de acum o dau şi în paranoie, e ok), miros tâmpit de dulce tot de la ea e. Că doar nu eu mă spăl în fiecare dimineaţă pe păr.

Bun, respiraţi. Nici nu s-a făcut 10 dimineaţa şi deja colecţia mea de "motive de enervare" e destul de groasă. Şi pusă pe categorii.

Ajung în autobus, bineînţeles după ce tocmai a plecat unul din faţa mea şi am aşteptat alte 10 minute după următorul. Aş sta jos. Nu este loc. Mă enervez. Vreau să cobor, parcă toată lumea se coalizează împotriva mea. Mă enervez. Mă dau jos, observ că am coborât cu o staţie mai devreme. Mă enervez. Iar.

Ajung la scoală. Proful e deja în sală. Mă enervez. Locurile din spate toate ocupate. Mă enervez. Mă aşez în faţa profului, să mă poată "admira" mai bine. Sunt roşie. De nervi. Începe să vorbească colegul meu. La sfârşit întrebări tâmpite. Mă enervez. Proful se uită la mine.

"Oare domnişoara ce părere are"?

Normal, mă enervez. Scuip un răspuns. Nervos. Nu pare mulţumit, dar din expresia feţei mele gen "nu-am-alt-răspuns-mai-bun-aşa-că-ai-să-te-mulţumeşti-cu-ăsta" întreabă pe altcineva.

Bucuroasă mă duc acasă. Se termină bateriile la Mp3. Evident îmi ies din minţi. Mai am 10 minute până acasă începe să plouă-ningă-burniţeze. Cum să nu te nu enervezi?

Ajung acasă. Urme de papuci în baie. Îmi ies din minţi.

Deschid calculatorul, se încarca greu, toţi au câte o treabă cu mine. Dacă am plătit aia, dacă vin acasă, dacă am examen, dacă respir, dacă sunt nervoasa, dacă trăiesc. Mă enervez. Mă apuc de citit. Colega de vis-a-vis de mine îşi face vocalizele zilnice. Tare. Vreo 2 ore. Să nu mă enervez?

Joi examen. Oral. 70 de pagini. Scrise cu 11. Fără line-spacing.

Oare să mă mai enervez?

tzuica-"welcomer"

războiul nervilor

Cum îţi poate strica cineva o sâmbătă după-amiază perfectă, când stai în staţie, asculţi melodiile tale preferate şi astepţi bus-ul să te duci la shopping?? Uite-aşa:

• se face că nu ştie unde e nu ştiu ce pixul meu de staţie şi dacă ştii cumva cu ce autobus poţi ajunge acolo; îl dezamăgeşti frumos, totuşi vrei să auzi refernul de la melodie. Şi oricum nu eşti din Salzburg.

• se gândeşte el mai bine, să vină în acelaşi autobus cu tine şi daca tot aţi avut discuţia aceasta frumoasă de ce să nu continuaţi.

• află că eşti din România. Hopa, a fost şi el in Romania. Desigur că nu îşi poate aminti numele oraşului unde a fost; de fapt în gândul lui încă se gândeşte dacă era România sau Bulgaria, dar te lasă să enumeri toate oraşele din sudul ţării şi zice stop la unul care îi sună lui mai "cul".

• acolo a fost şi el. Oamenii au fost răutăcioşi cu el (mă mir de ce!!), oraşul cam respingător iar preţurile destul de bune. Normal dacă a băut numai bere. Şi acum vine partea mea preferată:

"Aţi avut de curând vre-un război prin România"?

Evident ca nu, îmi ziceam eu în gând. Cretin, imbecil, nesupt la vreme de la ţâţă, ce război visezi?
"Dar când aţi avut ultimul război"?

Cotrobăind prin istoria mea de liceu băgată cu forţa de o profă care mă credea talentată la istorie îi dau răspunsul final: 1945. Pauză. În sfârşit m-am prins şi eu unde bate: oraşul în care fusese el arăta că după război. La următoarea staţie se dă jos, dar înainte ţine morţiş să îmi toarne mai departe cu beton în cap şi îmi zice:
"Eh, oricum luna viitoare plec în Brazilia pentru o lună"! Mă întorc acasă, pentru că shoppingul a fost amânat din motive bine întemeiate, deschid o ciocolată, deschid "gugălul" şi mă rog să găsesc un război mai recent de 1945 în România. Măcar aşa aş fi avut o explicaţie. Eeee, dar cine e în U.E?

Christmas bow

yahu-mobil

Practici oamenii prin Austria. De ce să mai scrii "stepped out" când poţi să iei laptopul cu tine:))?

O zi din viata unei studente...Erasmus!!

• 8:30-sună ceasul....până la 8:45
• 8:45-în sfârsit îl aud, îl închid, îl pun să sune la 9 având convingerea că voi putea să mă grăbesc să ajung la examenul de la 10,30
• 9:00-închid alarma....mai stau 5 minute, 10 minute, 15....
• 9:20-mă enervez şi mă dau jos din pat
• 9:21-deschid calculatorul-nimeni interesant pe mess, aceleaşi statusuri inutile, unele mai optimiste ("what a beautiful sunny day") altele mai mult sinucigase ("să-mi bag p*** în ea de viaţă")
• 9:22-deschid winampul; încă am playlistul cu melodii deprimante de aseara. schimbăm.nişte amy şi nişte katy perry că să îmi revin
• 9:25-duş, spălat pe dinţi, îmbrăcat
• 9:30-încă în faţa dulapului
• 9:35-în faţa dulapului....bluza roşie sau cămaşa albă şi bluza neagră
• 9:40-tot în faţa dulapului....am avansat la pantaloni
• 9:45-(foarte) micul-dejun: un pahar cu apă şi 3 biscuiţi rămaşi de aseară
• 9:50-se trezeşte colega cu acelaşi chef de viaţa ca şi mine:"gud morning"; opreşte alarma, se întoarce pe partea cealaltă şi rămâne aşa până plec eu din cameră.
• 9:55-arunc un ochi pe materia pentru examen. Bineînţeles că "ştiu tot". Le arunc în geantă, lângă un pix; mă asigur că am mp3-ul;
• 10:00-ar trebui să mă încalţ, trebuie să prind un loc în spate, la clasa întâi, să pot comunica cu singura colegă româncă.
• 10:15-plec la şcoală; bineînţeles că e groaznic de frig, bag nasul în mănuşi şi mâinile în fular (mă rog, invers) şi încerc să găsesc destule motive pentru care m-am trezit "atât" de dimineaţă să mă duc la examenul ăsta...
• 10:25-singurul motiv găsit: 9 credite
• 10:30-intru în sală....toate locurile clasa "întâi" ocupate; mă mulţumesc cu un loc clasa "a 15 a" destul de în faţa, colega la 3 hectare depărtare de mine;
• 10:40-primim subiectele;în toate limbile, referire la mamă şi tată şi organe ale corpului; mă resemnez şi încerc să scriu ceva;
• 11:00-întorc capul dupa colega-proful după mine-colega de lângă mine(rusoaică) întoarce foaia....a terminat!!
• 11:30-ieşim, urmează desigur replici de genul: mai bine ne înscriam la japoneză, mai bine dormeam, mai bine rămâneam semestrul ăsta în România.
• 11:40-acasă, mess, status agresiv pentru "aceia" dintre ei cu întrebări tâmpite. deprimare şi lamentare la prietenii apropiaţi.
• 12:00-somn de voie, asta-i viaţa!!la cât o fi cheful ăla de la 21?

ho..ho...ho

"Ninge, ninge ca-n poveşti, ohoho ho ho:((:((:(( ce bucurie."
Da, dragii mei în Salzburg a venit iarna. Bine, recunosc am minţit nu ninge. Staţi, nu aruncaţi cu rosii. Nu ninge, e adevărat, însă e îngrozitor de frig. Ceea ce nu poate decât să mă bucure, pentru că acum chiar am un motiv să beau vin fiert, punch, cioco caldă, să chiulesc de la şcoală pentru că e prea întuneric şi frig afară( nu că până acum nu găseam motive!);

În afară de asta, dacă mergi juma' de oră prin centru ( nu că în mod normal ţi-ar trebui mai mult ca să vezi tot centrul), zici că eşti într-un basm: a început "Weihnachstmarkt-ul". De la globuri de toate mărimile, culorile, mărcile, formele, până la punch de toate aromele(şi când zic toate aromele, apoi toate aromele; numai cu aromă de soacră-mia cred că nu au), pălării, ursuleţi şi alte asemenea obiecte menite să închidă gura la kinderi, braduţi şiiiiiiiiiiiiii pam pam pam....preferatul meu: patinoarul. Am fost acolo chiar şi la deschiderea "oficială", când primii au păşit direct la orizontală pe gheaţă( se poate să fi fost din cauza pariului pe care în mod răutăcios l-am pus cu unchiul meu, că 2 din 5 care intră primii vor simţi gust de gheaţa). Oricum în 15 minute era atât de aglomerat că nu aveai loc nici să primeşti un pumn între ochi.

În rest, oraşul se umple de lumini. În sensul cel mai larg. Numai în ochi nu şi-au pus luminiţe. Dar sigur le vine şi ideea asta. Şi de chinezi. Japonezi. Nemţi. Fiecare cu 5 copii, 2 neveste, 3 cărucioare, 15,000 de sacoşe de la Louis Vuitton, Zara, Swarowski, căţel, pungi, maşină, biberoane.
Câte un român, doi, pierduţi evident, făcând referire la diferite organe de reproducere: "bă' du-te mă-n **** mea, că nu-ţi mai dau nici un ban".
În concluzia concluziilor, că de fapt ăsta era scopul acestui blog, în Salzburg a început Crăciunul şi dacă nu sunteţi aici să vedeţi, urcaţi-vă frumos în maşina, avion, bicicletă, skateboard, pix, sanie şi haideţi:D!

iş kome aus rumenien

Oameni interesanţi austriecii. Interesant de observat psihologic. Adică ce oameni normali pot avea atât calm?

E adevărat că olandezii sunt campioni la mers pe bicicletă dar nici austriecii nu sunt mai prejos. Ce femei normale s-ar urca pe bicicletă, în fustă scurtă şi pe tocuri?Şi cu gentuţă elegantă, legată strâns, să nu se piardă cu mii de cordeluţe, sârmuliţe şi şnururi?
Şi ce oameni sănătoşi la cap închid magazinele la 19? După ce (abia) le-au deschis la 10. Nu că m-aş duce eu mai târziu de 19 să cumpăr lapte şi pâine...dar totuşi...19? Nici găinile nu se culcă aşa devreme. Mă distrează o reclamă pe geamurile la ceva cofetărie-fast-food-cafenea, scrisă mare şi cu roşu pe geamuri: "jetzt, auch sonntag geoeffnet"*. Adică ce efort au făcut mititeii de ei să vină şi "domenica" la lucru.
Ca să nu mai zic că poţi să citeşti şi ziarul la semafor, chiar dacă se face verde şi nu ai plecat (situaţie când în mod normal în România erai băgat şi scos şi reintrodus de nu mai ştiai ce e cu tine), nu e nici o problema la ei. Doar se mai face verde o dată nu? În schimb îşi ies din minţi dacă mergi pe benzile lor de biciclete. Mută-te dom'le pe banda pentru pietoni daca nu îţi poţi permite o bicicletă. Sau stai în casă. Apropo de stat în casă. Slabe şanse sa mai vezi vre-un om pe stradă după ora 19. Încearcă numai să cauţi unul de sămanţă că nu ai să găseşti cât e Salzburg-ul de mare. Ciudat că nici luminile nu sunt aprinse. Unde staţi fraţilor? Ca orice om raţional şi care poate îşi pune cam mult prea multe întrebări, mă întreb unde soacra-mea staţi?În beciuri?Faceţi mici la lumânare?
Şi ce tip de germană vorbiţi voi de fapt? De aia cu gura închisă şi dinţii strânşi, dar totuşi îndeajuns de gros încât să cred că sunteţi violatori în serie? Dar totuşi sunteţi simpatici când vă prindeţi ca sunt româncă şi încercaţi voi să mă uimiţi cu geografia voastră a-spaţiala. Nu, România nu este vecină cu Italia (din fericire) şi nici nu are capitala la Sofia (din păcate). Dar, da există o ţară România, care nu e acelaşi lucru cu Menia sau Romenia sau Slavenia sau orice altă ţară mai inventaţi voi. Nemţii sunt şi ei oameni simpatici. Nu mai fiţi aşa de nervoşi pe ei, bieţii, iar americanii fac şi ei ce pot. Când zic "iş habă ghe-joked" nu înseamnă că v-au trimis undeva unde nu aţi vrea să (mai) fiţi, ci că au glumit şi ei.

Iar prenumele meu, e Adina, simplu şi curat. Nu Andina, nu Adena, nu Alina, nu Edena. Doi de "a" şi un "n". Dar nu vreau să vă forţez creieraşele.

În rest sunteţi oameni de treabă. Săritori, veseli, petrecăreţi şi dacă am noroc ştiţi şi germană literară, chiar şi engleză unii. Bine, aţi putea să vă tundeţi mai puţin "animalic", fără cocoaşe, "cresturi" şi zeci de mii de culori. Iar toamna, nu e cazul să exageraţi cu cizme, 5 fulare şi 2 căciuli, când eu încă nu am trecut de balerini, iar soarele străluceşte aşa de frumos.

Dar toate adunate, aveţi un plus. Orasul impecabil, curat, liniştit, valorificat la maxim.
Gruss Gott!!

*acum deschis si duminica

Twilight

Ştiu că ar trebui să îmi fie ruşine, dar demult nu am mai citit o carte. Bine, aş putea motiva foarte întemeiat această realitate de care îmi este ruşine, dar nu cred ca vreţi să auziţi motivele.
De curând "mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap" şi mi-a dat drept colegă de cameră o americancă-aţi crede că e genul care nu ştie că există o ţară numită România, iar dacă ştie sigur va spune:"Dracula". Ei bine nu. Ştie mult mai multe-pentru o americancă- şi spre uimirea mea citeşte foarte mult...dar obsedant de mult. Stă nopţile ca beţivii în bar până dimineaţa la 3, chioară de somn să termine o carte de 500 de pagini care "şi-adicătelea" e foarte interesantă.

Well, la început mă uitam chiorâş, cruciş, urât, nervoasă, ofticată pentru că numai eu eram cea care pierdea nopţile "pe net" în timp ce ea tot se mira sau se bucura când nu ştiu ce personaj dubios pleca sau revenea în poveste.

Acum însă....s-au cam inversat rolurile. Sunt eu aia care stă pana la 2 jumate' să termine cartea aia de 500 de pagini şi este ea cea care se pune să doarmă pe la 23.

"Twilight" vă spune ceva? Să vă "explicitez". Este o carte, scrisă de Stephanie Meyer. O poveste de dragoste altfel faţă de cele de care ne-am plictistit şi "replictisit". Un vampir, o fată frumoasă şi multe aventuri. Aaaa....şi bineînţeles-4 volume. Unul mai lung ca altul. Cu toate astea, nu ai cum să te pui să dormi mai devreme de 3 dimineaţa dacă te apuci să citeşti. Iţi sare somnul fără să vrei, ţi-ai dori să dormi, dar vrei să ştii dacă o va trasforma în vampir sau nu. Daca o va prinde vampiraşul din rolul negativ sau dacă o salvează vampiraşul de care ea este îndrăgostită.
Un pic de umor, replici acide, dragoste, curaj şi luptă. Cam aşa aş descrie cartea. Cărţile pardon.
Până la urmă -şi asta e o replică foarte neobişnuită pentru mine- dragostea învinge tot.

Bineînţeles că va urma şi un film. Spre bucuria mea, nu va juca nici Paris Hilton, nici Hillary Duff, nici altă actriţă care sa îşi etaleze pletele blonde şi silicoanele. Iar Leonardo di Caprio şi "Bred Pit" deja au ieşit la pensie. Însă aşa cum deja ne-am obişnuit nu va respecta întru totul cartea, pentru că stimaţii regizori de la "haliud" sunt prea ocupaţi să calculeze cât la sută din încasările filmului le va reveni lor.

Nu uitaţi: "Twilight"-Stephanie Meyer.

Nu-i aşa că vă plac şi vouă castelele?Pline de magie, de farmec, de poveşti, legende şi timpuri de mult apuse. Cu turnuri unde închise, stăteau prinţelese, grădini minunatate cu flori si floricele, copăcei şi tot felul de fântâni.

Încep astăzi călătoria mea din castel în castel. Din poveste în poveste.Iată primele dovezi:

some points of view

"Madame Mutter ich esse gerne Butter"....zise Mozart

Salzach-ul e impresionant şi toamna, iar clădirile îşi păstrează acelaşi farmec.

Festung Hohensalzurg.....

Erasmus

Studentă Erasmus în Salzurg.
Aş putea să încep cu: în sfârşit departe de România căci ăsta mi-a fost scopul "suprem". Însă mai bine încep cu ceea ce trebuia să găsesc şi ce am găsit de fapt.

• Fact:căminul arată ca de pe Marte, în poze pe net.Nu ţi-ai putea dori altceva.
• Reality:unde sunt toate lucrurile care apăreau in poze?Aaaa, erau pozele mai vechi. Da am înteles.My bad:|
• Fact:colega de cameră:Proştean Anca-Amelia
• Reality:Allison:Statele Unite
• Fact:nu trebuie să plătiţi nimic decât căminul
• Reality:taxă pentru card, taxă pentru actul de înscriere, taxă pentru plus-online, taxă pentru respirat, taxa pentru că exist, taxă pentru nervi
• Fact:până la facultate, de la cămin nu e mai mult de 20 de minute. Ce tare nu-i aşa?
• Reality:40 de minute
• Fact:acces la internet
• Reality:web-ul nu merge, messenger-ul când vrea;

Si totuşi sunt înca în viaţă. Am să supravieţuiesc nu-i aşa?
Aaaaa şi încă aşteptăm bursa cu care avem planuri foarte mari. Pe la sfârşitul lui noiembrie cam aşa.Nu-i nici o grabă doar. Până atunci mâncăm scoarţă de copaci şi dormim în gară, dacă ar fi după ei. Oricum oraşul e frumos, oamenii draguti, daca ar vorbi şi germana literară ar fi ceva, dar nu sunt chiar de neînţeles. Mai cu un "bitte", mai cu un "noch mal" reuşim să ne înţelegem. Dacă nu, îi învăţăm româneşte. O limbă străină nu strică niciodată, nu-i aşa:)?

Na, ne auzim mai încolo!Dacă mai sunt în viaţa:D

sfârşitul lumii

Ce fac oamenii când le este prea bine?Aduc sfârşitul lumii.

Ce fac oamenii când nu de lucru?Îşi imaginează cum s-a născut pământul.

Ce fac oamenii când au prea mulţi bani?Construiesc tunele subterane şi simulează tot felul de chestii.

Ce fac oamenii când nu sunt băgaţi în seamă?Ameninţă.

Da, cu siguranţă aţi aflat cu toţii că pe 21 octombrie vine sfârsitul lumii. Eu una, couldn't care less. Ce ma distrează că autorităţile din Elveţia sunt panicate şi pregătite în caz de orice, dar nu ar lua nici o măsură să oprească vestitul eveniment. Sau vor să vadă dacă sunt în stare să meargă mai departe cu el?

Bine, oricum va veni sfârşitul lumii la un moment dat, dar de ce să îl aducem noi intenţionat? Pe mine chiar nu mă interesează ce făceau protonii când s-a născut Pământul şi sunt convinsă că nici pe oamenii care abia reuşesc să aducă o pâine pe masă la copii sau care se trezsc în fiecare dimineaţă şi speră că ziua de azi va fi mai bună ca ieri. Sau stimaţii domni de ştiinţă au impresia că dacă ştim cum s-a născut Pămâtnul o să trăim mai bine şi mai mult:))? Slabe şanse.

În orice caz, ce fac românii dacă află că va veni sfârşitul lumii?

Încercuiţi varianta cea mai probabilă:

a.cumpară în ultima seară de toţi banii pe care îi au

b.se împacă cu fratele/sora/mătuşa/vărul/prietenul, cu care erau certaţi pentru...10 RON

c.sună pe toată lumea-oricum nu mai are cine plăti dupa aia factura

d.mai au 10 RON (pe care îi primisera la varianta b de la fratele/sora/mătuşa/vărul/prietenul); îi beau pe toţi, îi fumează pe toţi, îi pun "la saltea"

e.dorm

Oricum românilor puţin le pasă de sfârşitul lumii. Nu le-a păsat în 2000, în 2001 şi nu mai ştiu când mai prognozau geniile în ale "sfârşitului lumii" că vine nu ştiu ce cometă cu nume de cal, sau că va ploua cu foc, sau că protonii din interiorul pământului, în mod inexplicabil şi inopinat nu mai vor sa stea cuminţi şi vor exploda în ziua cutare la ora cutare şi bineinţeles în minutul cutare.

Ce fac eu când vine sfârşitul lumii?Scriu pe blog, poate după ce murim, o să îmi găsească o formă de inteligenţă superioară, blogul. Vă doresc un sfârşit al lumii cât mai plăcut.

Haidi pa!

too much is not enough

În Tarifa. De ce să mai plătești loc la hotel când ai mașină?

a world of palms

Astăzi vă dăruiesc un palmier, ca să vă bucurați și voi de el, acolo de pe scaunul de la serviciu, unde vă este cald și sete iar șeful face fițe. Și vă doresc din toată inima să ajungeți și voi aici.

Power to the palms!!

poiana aerata and sweet memories

Luni plec în Spania. Da ştiu că nu vă interesează dar eu sunt chiar încântată că am să pot să cunosc Spania (mă rog o parte). Îmi place să cunosc oameni noi, altfel de civilizaţii-bine Italia şi Spania sunt un pic cam prea "românizate" dar voi vedea cum fac să îmi dau seama de ce este autohton.

Astăzi mi-am luat rămas-bun de la Flăcărica*.Şi vă spun pe cuvânt că nimic nu se compară pe lumea asta cu o ciocolată aerată, suc de ananas, o scândură folosită în scopuri de a renova Cetatea Neamţului (de vreo 3 ani aşa, pentru că sunt perfecţionişti moldovenii, lucrează numai la drum de 1 an:O) şi noi doua evident. Şi multe amintiri.

Ne-am promis-o de mult şi iată că am reuşit.Ciocolata nu va fi nicicând mai dulce iar sucul niciodată mai rece. Şi niciodată oamenii nu se vor uita mai ciudat la doua fete ce stau pe o scândură, în faţa unei râpe, vorbind. Evident că ne făcusem deja planuri în caz că se rupea scândura: ne-ar fi văzut a doua zi la televizor prietenii şi familia: două studente s-au sinucis.

E frumos să ai ce povesti şi e frumos sa te bucuri de prieteni.

Aşa că luni "mă ţuşti" în avion şi direcţia Malaga, la Rocsi**. O perioadă, gata cu postatul pe blog. Sau cine ştie, poate am să mă plictisesc asa de tare încât am să vă povestesc ce şi cum e prin Spania.

Şi că să închei în spiritul "nostru"***:"Com'on man, you're driving like my grandma.Pull over!"

Espana, ya vengo.......8->

*Cristinutza, alias Theodore, alias un om care m-a scos din multe belele, care a alergat de multe ori după mine, care a plâns şi care a băut cot la cot cu mine.

**singura persoană care s-a rugat să rămân lângă ea când alţii se rugau să plec.Ştim noi;)!!

***Simon and Theodore, Alvin and the Chipmunks, vedeţi voi în care minut:))

apa noastră cea de toate zilele

Mai scriu şi eu un blog până nu ajunge viitura şi pe la Piatra-Neamţ, nu de alta dar mă îndoiesc că o să am Internet pe casă, cu steguleţ alb în mână, fluturând la nenii din "helicoptier" să ne culeagă şi pe noi până nu ajungem pesti involuntar.
Mă uit cu groază la televizor şi mă uimesc cum acum, în al doişpelea ceas se gândesc să facă diguri, să arunce nisip, să evacueaze oamenii. Şi iarăşi mă uit şi rămân şocată de oamenii care se încăpăţânează să rămână în casele lor ca să îşi poată proteja cele 2 găini şi stratul cu ceapă fără de care nu ar putea supravieţui inundaţiilor.

"Uăi Gheorghiţî, vino repidi că îi prăpăd aishea", îşi ameninţă o doamnă periculos soţul. Dacă Gheorghiţă a venit sau nu, nu am mai aflat.
Deschid televizorul:Paşcani sub apă.Rădăuţi evacuat.Roman-cod roşu. Nordul ţării sub apă.Mai urmează:Băsescu plecat în vacanţă în Dubai, Tăriceanu, mititelul sacrificat de "partid", forţat să dea comunicat de presă privind situaţia inundaţiilor. Shit, iar şi-a ratat vacanţa în insulele Bahamas.

De ce nu s-au gândit să construiască aceste minunate diguri până acum? Nu e prima dată la urma urmei când au loc inundaţii în Nordul Moldovei. Aaaaa, pentru că au fost prea ocupaţi să îşi susţină cât mai credibil minciunile pentru campania electorală? Sau pentru că, aşa cum deja se întâmplă de ani buni în România, "no, unde-i baiul"?Şi ce dacă vin ploile şi inundaţiile?

Si ce dacă meteorologii se dau cu capul de monitoare, aparate de măsurat şi strigă cât îi ţin plămânii:"fraţilooooooooooor, vin vremuri grele, luaţi măsuri!!".

Nu ne-am învăţat minte nici anul trecut când cu vestitele, care umpleau toate micile ecrane pe toate programele, inundaţii din sudul ţării. Nu o să ne învăţam minte nici anul acesta, aşa cum nu o să ne învăţăm minte nici în 50 de ani.
Nu ştiu voi, dar eu una, dacă tot dau pe la mare anul asta îmi aduc un stoc bazat de nisip. Nu de alta, dar la anul cine ştie pe unde mai "ajiunji viitura".Şi dacă "Gheorghiţî"totuşi...nu vine?

Anything you can do I can do better....

Încăpăţânarea feminină în direct!Şi Betty Hutton şi un musical tare draguţ.Enjoy!!

Copil Nervos

Aviz amatorilor:))!!!

Caruselul unor vieţi

Am însoţit-o pe sora mea zilele trecute, la un spectacol, într-o comună din Bistriţa-Năsăud. Nu contează numele, căci ţara e tot aceeaşi Românie, plină de surprize.

Pe lângă tradiţionalele tarabe şi crâşmuţe, unde fiecare încearcă să te păcălească cât de bine poate, am dat peste acest "parc de distracţii" care m-a uimit prin tehnologia "avansată" prin care funcţionează. Şi anume, forţa muşchilor. Nu ştiu dacă putem vorbi despre muşchi la nici 10 ani, căci copiii din poză nu par să aibă mai mult de atât, dar suntem în anul 2008, în "plină" Uniune Europeană", iar scandalele pentru drepturile omului şi ale copilului sunt la ordinea zilei. Pozele vorbesc de la sine. Părinţii, fumează pasivi, jos, la umbră!

Afară sunt în jur de 35 de grade. Iar eu mă plângeam cu 5 minute înainte să fac aceste poze că e atât de cald şi că tocmai cheltuisem 15 RON pe 3 sticle de suc. Ce pot să zic!!Grave probleme mai aveam şi eu.....

Nu am să mă mai plâng de acum înainte pentru lucrurile pe care le am, pentru că eu spre deosebire de aceşti copii am tot ce îmi doresc; sau măcar....nu trebuie să mă trezesc în fiecare dimineaţa să învârt....un carusel!!
Face cineva ceva pentru copiii aceştia?Mi-e greu să cred.Şi la o adică, părinţii lor trebuie să aibă şi ei bani de ţigări, nu?

Vacantele Muzicale

Vacanţe muzicale la Piatra-Neamţ...ştiu că probabil titlul nu vă spune nimic dacă nu sunteţi din oraş, sau mă rog din apropiere, dar Festivalul-atenţie-INTERNAŢIONAL-adună în fiecare an- deşi mie mi se pare că sunt aceeaşi de fiecare dată-artişti ai muzicii simfonice cunoscuţi sau nu şi îşi propune să lanseze noi talente, elevi sau nu ai Şcolii Populare de Arte.

Oraşul arată cam aşa în această perioadă: maşini multe, oameni nervoşi şi irascibili, locuri de parcare care devin neîncăpătoare, turişti care sunt total pierduţi deşi centrul nu e atât de mare încât să nu poţi ajunge de la Teatru la Casa de Cultura fără să întrebi de 5000 de ori cât mai este până acolo. Muzică...evident!Parcul doldora de oameni, comercianţi bucuroşi că în sfârşit scot şi ei un profit. Aaa...şi desigur fântâna arteziană de care avem parte numai cu ocazia anumitor sărbatori, iar Vacanţele Muzicale este una din ele. Mulţumim domnule Primar!

Copiii plictisiţi...nu se omoară dupa genul acesta de muzică dar e o ocazie bună să mai piardă vremea prin parc şi să mai audă şi altceva decat Winampul lor, ce dă pe din afară de muzică comercială.

Programul de festival e destul de variat şi cuprinde concerte ale Filarmonicii din Bacău şi din alte oraşe, lansări de carte şi recitale ale unor soprane de care eu una nu am auzit; nu pentru că nu agreez genul acesta de muzică, ci pur şi simplu pentru că nu s-au afirmat până acum într-un mod mai deosebit în asa fel încât să tremure oamenii de emoţie când se urcă pe scenă.

În deschiderea Festivalului au dansat cei de la "Floricică de la munte". Ansamblul nostru folcloric "profesionist".

Până pe 12 iulie cam aceasta e atmosfera de prin oraş. Oamenii parcă se mai trezesc din monotonia verii şi gustă şi alt gen de muzică. Mai la o plimbare, mai la o bere, nemţenii transformă Piaţa Ştefan-cel-Mare, într-un tablou ce reînvie oraşul de odinioară. Iar Turnul, deja devine o fantomă în umbra atâtor lumini şi sunete.

Aşadar, o treabă bună în sfârşit şi pe la Piatra-Neamţ. Sunteţi invitaţi la Vacanţele Muzicale.

http://www.vacantemuzicale.ro/ro/indexr.html

IT-incompetenti in tehnologie

Scriu repede acest blog până nu îmi cade netul -IAR!Am achiziţionat de curând un router în speranţa că voi putea să împart cu sora mea internetul fără să fie nevoie să ne certăm de la acelaşi calculator. Desigur, de la cumpărat până la funcţionat-nu numai, în dicţionar, dar şi în viaţa de zi cu zi -este un drum foarte lung şi încărcat de nervi.

Am adus acasă frumos router-ul şi încep să dau telefoane întru-cât nu mă simt pregătită în acest domeniu. Dar se pare că nici alţii nu se pricep, care deţin nenumărate diplome în IT şi alte domenii similare, care sunt certificaţi cu laude şi calificative foarte mari că au cunostinţele necesare să instaleze un router sau măcar sa îmi dea impresia că merge.

În cele din urmă reuşeşte sora mea să dea de un "expert in IT". Aşa că vineri dimineaţa aşteptăm "expertul" foarte încântate că o să putem de acum să stăm fiecare pe internet de la calculatorul ei. Înainte cu vreo oră să ajungă, sună "expertul" să ne anunţe că nu mai poate ajunge la ora stabilită şi dacă ne grăbim foarte tare să instalăm router-ul (mai pe româneşte: la ce vă trebuie vouă router, găsiţi-vă alte ocupaţii şi nu îmi mai pierdeţi mie timpul preţios de jucat Solitaire). În cele din urmă cădem la pace cu el şi hotărâm să vină a doua zi la 15. Bun şi aşa rău la urma urmei.

Sâmbătă la ora 15 pregătim calculatoarele.

În sfarsit o să avem şi noi internet. Pe la 14 ne sună din nou "expertul". El nu mai poate ajunge (cât profesionalism!!) dar trimite un coleg de al lui. Ne mulţumim şi aşa. Ajunge "colegul" cu căştile în urechi, date cam neruşinat de tare, dar măcar s-a descalţat. Desface unitatea la unul din calculatoare, montează placa wireless, face ceva setări, vreo oră şi după aia ne anunţă: nu e nevoie de placă. O să o scoatem.

De ce nu şi-a putut da seama înainte să desfacă de două ori unitatea?Şi de ce a trebuit să îmi ceară şurubelniţe şi alte chestii dacă nu trebuia montată?

În fine, reuşeşte să facă router-ul să meargă. Temporar.2 ore!

A doua zi, sunăm din nou şi ne plângem că acum nu avem internet pe nici un calculator. "Expertul" foarte revoltat şi el de altfel, îl sună pe "coleg" să vadă ce a făcut. Sau mai bine zis ce NU a făcut.

Acum ne merge internetul. Din nou..temporar pentru că mă chinui să postez acest blog de o oră. Noroc că mi se salvează schiţele. Trăiască experţii IT din România şi trăiască profesorii de la care au învăţat "meserie"!!

Destination: Băile 1 Mai

Unul din minunile lumii, sau dacă preferaţi a opta minune a lumii este după părerea mea....transportul feroviar din România. Minune, nu într-un sens artistic, frumos, care te încântă şi la care te uiţi cu admiraţie şi respect. Minune în sens dezamăgitor, enervant, îngrozitor de frustrant şi de ce nu...distractiv:). Zgomot infernal, viteză ucigător de....înceată, mirosuri îmbietoare încă de cum intri sa iţi cumperi bilet; oameni grăbiţi...adică neruşinat de grăbiţi (ce contează dacă te dă cu totul jos chiar dacă mai are jumatate de oră până pleacă trenul), controlori care te uimesc cu amabilitatea lor. In fine, vreau să povestesc cât de interesant şi de plin de aventuri poate fi drumul de la Cluj-Napoca la Băile 1 Mai (Oradea), în anul 2008 -foarte important de reţinut.

Ne-am dus noi frumuşel la gară, încărcate cu două bucaţi ghiozdan, una bucată bancnotă de 500,000 şi multă voie bună-la 4 dimineaţa. Voie bună care a durat cam 5 minute până când ne-am dat seama ce scria pe tabela cu mersul trenurilor: cel cu care urma noi să plecăm avea întârziere!60 de minute:)!!Numai!What to do?Renuntăm la super călătoria noastră de care eram atât de încântate?Nu, evident. Mergem noi revoltate la ghişeu şi încercăm o discuţie amicală cu doamna care e plătită să fie drăguţă şi să dea informaţii. Destul de amabilă, dar cu o greaţă de fugeau şi lămâile de invidie ne anunţă că într-adevar trenul are întârziere 60 de minute.Totuşi putem să luăm alt tren care tocmai a ajuns în gară şi dacă ne grăbim îl prindem. Ne uităm pe geam, un tren tocmai pleca. Înapoi la ghişeu.
Foarte revoltate o anunţăm pe doamnă că trenul a plecat.
"Vai dar nu se poate!Sunt sigură că e încă în gară".
Se uita şi ea pe geam.Noi fuga înapoi la geamul nostru. Se hotărăşte până la urmă să sune un prieten. Şi vorbeşte şi zâmbeşte şi iar vorbeşte şi iar zâmbeşte. Probabil trebuia să afle musai şi imperios dacă Miguel din telenovela de aseară a murit după ce a fost împuşcat de Juan. Pune receptorul jos.
"Trenul este încă în gară". (Iar noi suntem chioare, surde şi pe deasupra mai avem şi tupeul să îi cerem ei socoteală).

Fugim-din nou-să luăm biletele necesare pentru trenul care este în gară dar nu se vede.
"Dorim 5 bilete cu reducere pentru studenţi şi unul întreg".
"Desigur, deci 1 cu reducere şi 5 întregi"
"Nu, 5 cu reducere şi unul întreg".
Pentru care tren?Acum ne aflam într-o dilemă.
"Pentru trenul care se află în gară". După un zâmbet forţat, niste ridicături din sprâncene ce erau evident de neprietenoase, ne primim biletele.Fuga să găsim trenul fantomă. Într-adevăr se afla în gară, sau să zic spre ieşirea din gară din motive mai mult sau mai puţin tehnice.
Avem locuri în vagonul 11. Cam ciudat pentru că trenul nu avea decât 8 vagoane. Dar noi, hotărâte sa ajungem la destinaţie, ne urcăm în tren cu gândul că o să găsim noi vagonul cu pricina până ne dăm jos. Ne aşezăm liniştite, relaxate, incredibil de bucuroase că totul s-a terminat cu bine. După un timp, controlorul îşi face apariţia.
"Dar nu aveţi bilete în trenul acesta". Am muţit.Deja ne imaginam în câmpie, la 5 dimineaţa, moarte de somn şi dezămagite că excursia noastră a eşuat.
"Păi aşa ne-au dat de la casa de bilete"!
"Şi nici în vagonul acesta nu aveţi locuri".
În fine, după câteva explicaţii, am căzut la pace cu el şi ne-am continuat somnul.

Ajungem în Oradea(cu bine). Nici nu am apucat să ne dăm jos bine din tren că un nene foarte bine intenţionat şi simpatic se oferă să ne ducă el oriunde am vrea sa mergem.
"Vrem până la 1 mai".
"Sigur!6 ori 3 plus 25,000 împărţit la 3400....250,000. De maşină.Câte sunteţi?6!...două maşini!Perfect... mergem?"
Ori s-a lăsat dus în eroare de adidaşi, ori de ghiozdane ori de feţele noastre somnoroase, dar nu eram nici verişoarele lui Paris Hilton şi nici femeile de serviciu ale lui Columbeanu. Aşa că am fost nevoite să refuzăm oferta "irezistibilă" a domnului.

Cam aşa s-au întâmplat toate. A fost lung drumul dar s-a meritat.Ne-am ales cu un bronz frumos (unele dintre noi) şi cu multe peripeţii să povestim la nepoţi. Scopul acestui blog este să vă încurajez să mergeţi la Băile 1 Mai, dar numai şi numai daca deţineţi una bucată maşină, oricât de mică şi de prăpădită ar fi!!

Nu, nu e o vrăjitoare....e o "domnişoară"octogeneră care se usucă pe păr.Creativi oamenii prin Oradea:)!!

la terase

"lasă dragă, fac eu cinste, ieri am primit pensia"!!

ce ne place...

Ce ne (mai) place nouă?

Un cer întunnecat înainte de furtună, când tocmai mergi să dormi sau tocmai te-ai trezit şi te hotărăşti să mai dormi "5" minute? O prăjitură cu ciocolată-bine cu foarte multă ciocolată-, senzaţia că ai scapat de un examen, eliberare, relaxare.Vântul care răcoreşte arşiţa verii, ploaia rece ce cade când te grabeşti să ajungi acasă. Nopţile când nu reuşim să adormim şi visăm la câte în luna şi stele.

Plimbările prin parc.Când te întorci acasă după o perioadă lungă de timp.Când iţi ajuţi colegii la examene. Când nu ai citit nimic şi copiezi punct cu virgulă de la cel de lângă tine. În cele din urmă realizezi cât eşti de nesimtit, dar te gândeşti k poate vreodată o sa fie şi el în situaţia ta....

O ţigară ce o fumezi nervoasă şi însetată după ce te-ai certat bine, bine cu prietenul...părinţii....proful de licenţă. Sticla de vodcă pe care o bei cu colega de cameră dupa ce ai picat un examen....când, beata răspunzi la telefon şi de la celalalt fir se aude o voce "iartă-ma"....Răspusul tău-evident incoştient-: tu cine eşti?

A doua zi dimineaţă când certurile o iau de la căpăt. Când deschizi portofelul şi realizezi că mai ai 5 RON...pe care trebuie să îi investeşti strategic: un pachtet de ţigări sau o pâine şi 2 mere?

Ne place când ne realizăm un vis, când suntem la pământ şi se găseşte măcar un prieten să iţi spună că s-ar fi putut şi mai rău. Când te apuci cu mult curaj şi bunăvoinţă să îţi găteşti....şi când ajungi tot la fast-food întru-cât planul tau de a găti a eşuat dezastruos.....(to be continued).

fără ce nu aş putea trai?

...Că tot făceam luna trecută un interviu cu prietena mea. Printre întrebări apărea aceasta" fără ce nu ai putea trăi"?şi am pus în capul listei, înainte de familie, prieteni şi finetti:D....NETUL!!sunt cam netofilă, ca să fiu sinceră şi noroc că în ultima vreme am mai avut şi "ceva"examene. Pentru că altfel m-aş fi transformat într-o maniacă:). Mă tot gândeam să completez lista...ce ar urma după finetti?Iată ce a iesit:

5.iubire

6.muzică

7.călatorii

8.şcoala-dap, îmi place la facultate, când dorm la cursuri, când joc x-o la seminarii, când habar nu am despre ce se vorbeşte azi, când ascult pierdută, visând la cine ştie ce, referatele colegilor mei

9.vara

10.ciocolata caldă şi vara şi iarna, dar mai ales iarna când ninge...şi vara când mă trezesc devreme să învăţ....

11.filmele şi popcornul cu ciocolată....(atenţie, ciocolata separat)

...vă aştept şi pe voi cu listele voastre...:)!!

Please, go crazy:)

azi student, maine somer

Îmi pun mâinile în cap şi mă gândesc îngrozită, că la anul, mama dragă gata cu finanţările de acasă. Gata cu frecatul mentei, gata cu trezitul la 12, după ce am chefuit până la 7 în vreo 4 cluburi şi am epuizat resursele finaciare pentru 3 săptămâni, gata cu lipsitul pe motive foarte bine întemeiate de la seminarii. Gata cu distracţia.

Totuşi nu se termină lumea să fim serioşi. Nu am să fiu nici prima, nici ultima studentă, absolventă a unei facultăţi cu nume pompos, şomeră.

Şi atunci, evident mă intreb: cine este responsabil pentru nopţile mele albe, pentru stresul acumulat în 3 ani (care apropo parcă e stres acumulat în 10 ani), pentru atâţia nervi, pentru kg în minus sau în plus? Hmm...să vedem: oare cursurile care de departe nu au nici o legatură cu domeniul facultăţii, care erau puse doar ca să "umple"curricula? Sau profii care aveau impresia că numai cursul lui e cel mai important şi fără de care nu o să putem profesa niciodata?

Deci faceţi facultate dragii mei. Faceţi 2-3 facultăţi. Măcar să fiţi şomeri cu diplome. Şi să puteţi afirma că aţi pierdut lupta, dar aţi pierdut-o luptând.

Ca să puteţi da vina pe sistem şi nu pe voi.

mica...Pluto

Astăzi vă voi scrie despre noutăţile de la NASA. Stimabalii, cu câte 4 facultăţi şi care se vor a avea multă experientă în ale astronomiei, cercetători de la NASA s-au enervat: planeta Pluto nu mai face parte din sistemul nostru solar.Uite aşa, dom'le ne-am enervat ca şi aşa eram prea aglomeraţi. Ce atatea planete?Şi aşa nu mai încăpem noi, unii de alţii pe Pământ; aşa că dăm afară pe biata Pluto care şi aşa era vai de capul ei, mică şi departe.

Şi dacă tot o dăm afară, o ducem şi în altă ''familie''-adoptată ce-i drept-că doar nu o lăsăm singură în univers. Altă galaxie, altă mâncare de peşte, dar noi ce să ştim muritorii de rând. Aş îndrăzni totuşi să întreb pe respectabilii de la NASA, pentru că eu sunt cam mică şi bătută în cap şi moldoveancă pe deasupra: dacă tot aţi ''mutat-o'' din galaxia noastră, de ce nu inventaţi un satelit minune, rachetă decapotabilă sau ce vă mai vine vouă prin minte, să o mutaţi şi fizic, pentru că dragii mei ''nasa-isti'', aţi fi mutat-o voi cu ''numele'' dar ea mititica, tot acolo şade. Şi tot se intersecteaza orbital, cu planeta Neptun. Poate aţi fi vrut sa ziceţi, că de fapt nu e a-9-a planetă de la Soare, ci că e a-8-a, dar să o daţi afară de tot?Ruşinică, ar spune Cârcotaşii.

Oricum, dragă noastră Pluto, vrem sa ştii, că te vom iubi mereu şi stai linistită, că peste vreo câteva milioane de ani, când pe planeta noastră o să fie insuportabil de trăit, o să te primim iar la noi în galaxie, pentru că nu o să mai avem unde să ne mai mutăm. Şi atunci, o să se răzgândească brusc şi irevocabil NASA, că de fapt faci parte din Calea Lactee....şi care au fost incompetenţii care au afirmat vreodată contrariul...??!!!!Până atunci, keep in touch...sau in sky:))

Counting down seconds, memories, broken hearts, adding tears and sadness....it's all about mathematics.It's all about counting and gathering. It's all about decisions, leaving. Leaving the park, leaving another story, leaving....me!The park knows. I'll be back...with another story and more tears, other dissapointments, mistakes, regrets. He is always there for me....and I will always find myself there, sitting, thinking the last time I was there and hoping I will never come back again.

But guess what?I'm always back. Sooner or later. And....he's always there.Waiting....smiling, feeling all my pain inside. And he never tires to hear the same, old, annoying questions:when will I be happy?why me?

This is to you...my park.My best friend. A toast for you!!For, you are always listening, for you never forget about me, for I am always welcome. In my park, I am home, I am happy, I am...me. I could smile, I could escape once and once again....I could cry years long and nobody would notice. But though, the moment will come and I will have to leave my park. Facing again my world, my life, my fears. He's not anymore with me, but he's there.....waiting.....

Late, in the night, I can hear you....my pain is your pain.My tears are your tears. But fortunatly you're stronger than me. For my park....today, with love:).

Because I'm sure, we all have our parks, our inside worlds, our own places where we can feel safe.

taking chances

Pentru că nu trăim veşnic şi pentru că în fiecare dintre noi există îndoială, durere, regret, tristeţe, pentru că facem alegeri greşite şi pentru că ne dorim altceva.....uităm de frumuseţea vieţii şi de faptul că, noi spre deosebire de alţii....vedem în fiecare zi cerul, auzim zgomotul infernal al oraşului, suntem călcaţi de mii de ori pe picioare;

Pentru că putem plânge, pentru că putem râde, pentru că avem prieteni, pentru că ne urăsc duşmanii, pentru că dansăm, cântăm, iubim....suntem unici.Pentru că nu ştim să zburăm-suntem trişti-dar pentru asta sunt fluturii.Pentru că nu putem cânta aşa frumos, avem pasări, pentru că nu rezistăm prea mult în apă fără aer, pentru asta sunt peştii.Pentru că trăim aşa puţin....şi totuşi aşa repede:(.Pentru că facem prea multe compromisuri, pentru că renunţăm prea uşor, pentru că suntem captivi într-un destin implacabil.

Suntem prea dezamagiţi de viaţă, de noi, de ceilalţi, ca să mai vedem frumuseţea vieţii. Nu ar fi mai bine dacă am fi cu toţii fluturi?Să putem trăi într-o săptămână, cât alţii se chinuie să trăiască într-un an.Să ne bucurăm de fiecare răsărit pe care îl mai apucăm, de fiecare gură de aer, de fiecare zâmbet, de fiecare culoare, de fiecare şansă....căci, nu avem mai multe şanşe să facem ce ne dorim; şi o singură viaţa ca să profităm de fiecare şansă.

Deci, haideţi să fim cu toţii fluturi....azi şi în fiecare zi care ne-a mai rămas de trăit. Să zburăm spre idealurile noastre cele mai frumoase, spre o lume mai bună, spre visuri îndeplinite, spre stele...să fim mai sinceri, să dăruim mai mult, să ne bucurăm de toate.....să iertăm!!Eu vreau să fiu fluture:).

Mai vrea cineva??

2 B3 or N0T 2 B3.....1N LOV3

Trăiesc într-o lume în care se vând visuri la magazin, lacrimi pe e-bay şi iubire la televizor. Privirile deja înlocuiesc cuvintele, romantismul se rezumă banal la cadouri mari, roşii şi scumpe, iar din monotonia vieţii se mai zbat caţiva ''respinşi'' ai societăţii (care apropo sunt consideraţi demodaţi, mameeeeee) care încă se mai bucură de ploaie, flori, apus, plimbări prin acelaşi parc părăsit şi cu scrânciobe rupte; dar avem nevoie de pretexte, de planuri, de oferte, de idei gata fabricate, de modele (dacă nea' Gică de la 3 i-a luat la nevastă un ursuleţ la 400 sute dă mii, eu o săi i-au Lenuţei mele unul la 450 de mii, uite-aşa). Şi uite aşa, în zile ca aceasta ne aducem aminte că avem prietenă, iubită, soţie....amantă:D, care by the way e lîngă noi în fiecare zi.

Iubirea o simţi, nu o spui, nu o răneşti, nu te dai mare cu ea, nu o ridici în slăvi. Nu are nevoie de inimioare mici şi roşii, de ursuleţi uriaşi, de sărbători speciale, de cuvinte banale, de.....amăgiri, de 14 februarie, de 3 martie, de 7 luni de când ne-am cunoscut, de sute de telefoane pe zi şi mesaje în care scrii acelaşi lucru de zeci de mii de ori; de lacrimi, de sacrificii, de promisiuni, de încredere; de trandafiri, de inele, de minciuni, de siguranţă. Poţi iubi şi fără inimioare de pluş, fără acel ''te iubesc'' pe care îl spui din obişnuinţă şi care oricum, în ziua de azi nu mai are nici o valoare; poate fi Valentines în fiecare zi, poţi avea iubirea ori de câte ori vrei, poţi să fii romantic şi fără lumânări, inimioare şi toate alea. Romantismul nu se regăseşte în sărbători special făcute în acest scop; şi o melodie poate fi romantică şi un film şi o banală plimbare când afară plouă torenţial şi un apus de soare pe care îl priveşti dintr-un balcon la etajul 5, după o zi îngrozitoare.

Valentines devine(dacă nu a devenit deja:D) o sărbătoare comercială, la fel ca fraţii lui Crăciunul şi Paştele. Ne vindem iubirea, sentimentele şi ce avem mai frumos. Ne vindem sufletul, visurile, dorinţele....viaţa!iubim numai pentru că suntem iubiţi, mângâiem numai dacă suntem mângaiaţi, oferim numai când ni se oferă.

Eu refuz să fiu Valentine!!Who's with me??Îmi păstrez visurile pentru mine, iar iubirea pentru cine merită!....şi cu romantismul din toată afacerea asta de Valentines să facă ei ce ştiu mai bine!Eu îmi construiesc, zi de zi, propria mea poveste, propriile mele clipe frumoase. Câci inima am uitat-o anul ăsta în altă bluză. Aaaaa....şi mii de scuze că am abandonat roşul plictisitor de îndrăgostiţi, pentru acest mov dulce:)

Vă doresc sa fiţi iubiţi nu numai azi, ci in fiecare zi!!

....Şi căutam zilele trecute niste urme de viaţă în mine....care şi ele îşi faceau bagajele să plece în Bahamas probabil, stresate fiind, nervoase, iritate de comportamentul meu ''anti-life'' şi ''anti-smile'' din ultima vreme. Ce să fac...am ajuns la vorba unei prietene:''stai linistită!! toate lucrurile rele mi se întâmplă mie''.

În ultima vreme mă trezesc surprinsă dimineaţa de vre-un mail-aaa, nu de la calculatorul meu, căci e stricat (ce ziceam de surprize:))?)-care mă anunţă ori că nu am primit puncte pe seminarii, ori că am luat vre-un 5 la un examen la care am învaţat ca fraiera-da aplauze am recunoscut-vreo 3 zile, ori că trebuie sa refac o lucrare de vreo, 15 pagini.
Şi e soare afară în fiecare dimineaţă şi ia fluturaşule alte cursuri şi aşteaptă-te la ce e mai rau, dar speră la ce e mai bine...am trecut în sesiunea asta prin toate domeniile pot să spun, de la filosofie până la economie, de la drept la administraţia publică a Germaniei-nu ma întrebaţi ce facultate fac, că nici eu nu mai stiu; la sfârşitul facultăţii ori am să fiu exagerat de ciudată ori o să staţi de vorbă cu mine din spatele unui geam-eu fiind în cămaşa de forţă:).

Şi totuşi ca un roboţel ce sunt, mâine dimineaţă iar mă ''wake up'' şi mă ''gou'' să citesc că na....nu mă ţine mândria să iau notă mică:)). Încă caut urme de viată, dar mi s-a cam blocat sistemul pe search...:(...cred că am luat nişte viruşi de la atâtea cursuri. Sper să îl deblochez, as soon as possible. Căci tare aş avea nevoie de nişte viaţă în plus. Aaaa, da...şi de nişte somn, vă rog!La pachet...

35

Din seria ''aventuri in 35''....

Autobuzul vieţii-sau deja faimosul, cunoscut în popor sub denumirea generică de ''trişcinci''-continuă să mă uimească în fiecare zi. Trebuie să reunosc că este o adevarată sursă de îmbogăţire a culturii generale:)...Ştiaţi că mai nou, când vorbeşti la telefon în autobuz trebuie neapărat să ai hands-free-ul pornit?şi muzica la mp3, mp4, telefon sau orice alt mijloc audio de care noi muritorii de rând nici nu am auzit (ignoranţilor!!) dată cât mai tare posibil, ca să auzim şi noi versuri de la ăla micu' şi negru de respira greu şi-l chema Guţă.
Ca să nu mai zic de doamnele octogenare care ar fi în stare să ia şi uşile numai să fie ele sigure că s-au dat jos din autobuz(uite-aşa!!). Aaaa şi să nu uit de stimabilele, care tocmai şi-au făcut cumpărăturile şi urcă-te mamaie în 35 cu tonele de sacoşe şi sacoşele şi sacoşuţe(că se dau gratuit la supermarket şi îs bune la legat borcane), din care mai iese câte un capăt de pătrunjel, sau vre-un cartof, doi, că doar nu suntem într-un mijloc de transport ÎN COMUN (nici pe departe!!).
După lungul proces al urcării în autobuz, al compostării biletului- după ce roagă vreo câţiva tineri care sunt în floarea vârstei să le ajute cu sacoşele-încep să scaneze. Oare pe cine ridic eu de pe scaun?Şi încep să ofteze lângă tine-cu respiraţia proaspăt mirositoare a ce au mâncat dimineaţa şi în seara precedentă că pasta de dinţi e scumpă(ce stiti voi!!)-te ridici mai mult din cauza ''parfumului'' şi îi cedezi locul. Îsi aşează strategic sacoşele, morcovii în braţe să nu se spargă şi borcanele jos.
Şi se întâlneşte, dragă, cu vecina de la 2. Cu care nu se mai văzuse de dimineaţă. Pot să spun că mergând 2 staţii cu 35-ul şi ascultându-le pe ele, învăt să şi gătesc (da, eu, incredibil), aflu şi ce a mai făcut Andreea Marin şi ce şi-a mai cumpărat Adrian Nastase (ai auzit, Tanţo?) şi evident ce mai face băiatul Vioricăi, care umblă de ceva vreme cu Anişoara de la 5 (nimic nu stiţi).
Deci propun primăriei Cluj-Napoca, să schimbe numărul acestui autobuz. 35 e pur şi simplu jignitor pentru câte se întampla în el. Să aveţi zile frumoase şi...ne vedem prin 35!

suntem morţi o eternitate şi trăim doar un moment....

LILJA 4 EVER

De mult nu m-a mai impresionat un film. Adică ce să mă impresioneze la majoritatea filmelor care apar câte 5 pe săptămână, cu aceeaşi veşnică poveste de când mergeam la grădiniţă şi anume: una bucată băiet cu merţedes-atenţie a se pune accentul pe ultimul e că altfel nu suntem jmecheri-una bucată domnişoară săraca, dar frumoasă şi cu o mamă divorţată. Fata e chelneriţă, EL vine şi comandă o cafea cu exact 3 linguri de zahăr, 2 de frişcă şi 1 linguriţă de lapte....la pachet. Se îndragostesc şi în cel mai bun caz they will live happily ever after. Asta dacă nu cumva, unul din ei moare împuşcat de un eventual fost-actual iubit al fetei sau de un tată grijuliu de care aflăm când apare cast-ul. Şi gata filmul, dragilor...ce mai vreţi? e Blockbuster. Şi alergăm ca descrieraţii să îl vedem la cinema sau să îl scoatem de pe reţea.
Lilja 4 ever e altfel.Nu pentru că asa zic eu, ci pentru că are o poveste cu totul originală, o actriţă în rolul principal care joacă impecabil( imi pare rău, dar nu joaca nici Nicole Kidman, nici Sharon Stone) si nu apare nici un Bruce Willis pe acolo care să ne dea lectii de jiujiţu. Acţiunea se petrece ţineţi-vă bine....... în fosta Uniune Sovietică.
V-aţi revenit? pot continua?:D....lecţia de viaţă pe care ne-o dă e următoarea:trăim foarte puţin, însă suntem morţi o eternitate.Interesantă abordare, nu?
Vă invit să îl vedeţi.Lilja 4 ever. Să-mi spuneţi dacă am avut dreptate să ii fac atâta reclamă!Vizionare plăcută!

STRESată în STRESiune...

Da, doamnelor şi domnilor a inceput ''stresiunea''!!ştiu, ştiu cât aţi mai aşteptat-o şi iat-o mititica e aici pe capul nostru!şi staţi liniştiţi că nu pleacă prea curand:D, că na sta prea bine:)!!şi să vedeţi faza...nu a venit singură))!!ci încărcată de nervi, ciocolată,emoţii, nervi, nervi, nervi.Aaaa...şi am zis nervi:D?
Să ne meargă la toţi (mai) bine.Pentru boboceii mei care dau prima sesiune, multă răbdare, iar pentru deja plictisiţii, obosiţii şi revoltaţii de/pe facultate, care mai susţin şi licenţa...well, lăsaţi-vă de meserie, oricum o să o picaţi:)!!potoliţi-vă cu roşiile că ''e'' scumpe!!
anyway, mai în glumă, mai la panaramă, cine iese la o plimbare???doar e sesiune:))