Nu am mai scris demult. Mă simt chiar vinovată şi am realizat încercând să mă loghez, că nici parola nu o mai ştiu ca înainte, cu ochii închişi. Mi-am cam părăsit blogul şi el pe mine, încercând să supravieţuiesc între serviciu şi facultăţi. Aşa suntem toţi în ultima vreme şi prin toţi, nu vreau să exagerez, referindu-mă la toţi oamenii, toţi pe care îi cunosc eu, să zicem: grăbiţi, nervoşi, în priză. Nu ştiu, dacă e chiar un lucru bun să fii tot timpul conectat la sistem, să fii tot timpul în căutare de ceva, să fii tot timpul cu ochii pe ceas. La urma urmei, viaţa în sine e un ceas, nu trebuie sa ne comportăm şi noi ca un ceas. Nu trebuie să fim mereu, "în-programaţi", fixaţi, lipsiţi de energie, robotizaţi. De ne-am găsi toţi timp să ne bucurăm de lucrurile mărunte (ştiu că e fumată deja, dar take it or leave it!), de ploaie, de tunete, de un film bun, de cei de lângă noi. De am înceta să tot găsim pretexte pentru a face diverse lucruri, de am fi mai spontani şi de nu am mai aştepta a kick in the ass că să facem ceva ce ne dorim.
Aud des replici de genul "nu am timp, nu am chef, nu am bani". Le spun chiar şi eu, de ce să fiu găină să nu recunosc. Da, le spun!!De ce? Pentru că aşa m-am obişnuit. Asa ne-am obişnuit cu toţii. Timpul este atât cât este, mai mult de câteva ore nu am avut şi nu vom avea niciodată într-o zi. Deci de ce să nu avem timp? Pentru că nu ştim ce să facem cu el, pentru că pierdem vremea gândindu-ne "oare aş avea chef?", "oare aş putea"?, "oare am voie"? Cheful- stare de moment. Iţi vine mâncând, vorba aia. Cred că e mai mult o chestie de voinţa, vrei să ai, sau nu vrei să ai chef. "Neavutul chefului" e numai un pretext pentru "nevrut".
Cât despre bani, e adevărat, dacă s-au terminat, s-au terminat. Nu poţi face alţii ciupindu-te de urechi, cu toate astea şi ei, ca şi cheful, sunt doar un pretext ca să ramai trăind aceeaşi zi.
Pentru că e aceeaşi ca cea de ieri, ziua în care nu ai făcut ceva pentru că nu ai avut chef, timp sau bani.Bye!
duminică, 20 iunie 2010
miercuri, 19 mai 2010
no mail no foto no ha ha
Voi ştiaţi ca pe yahoo mail nu poţi pune poze direct în mail? Adică să dai un copiuţ-pasteuţ acolo, lângă textul propriu zis, sau să ai ceva buton de insert picciăr, sau add sau anyyythiiinggg??Nuop, nu se poate. Mi-am stors creierii vreo săptămână şi am întrebat în stânga şi în dreapta şi am citit forumuri de geniile adunate ale it-ului. La un moment dat am crezut că am gasit soluţia şi eram veselă ca raţa-n lac, mi s-a zis că se poate dar că trebuie să alegi html în loc de plain text şi dupa aia să bagi codurile şi să scrii normal textul. Da, dar nu. Merge. M-am lăsat baltă (oare de ce se zice baltă şi nu groapă sau lac?). O să mă rezum la "attach file" şi i-aş ruga pe ăi' mari de la yahoo să pună acolo un butonel şi pentru mai neajutoraţii ca mine, să putem pune dom'le poze în mail.Gracias cu anticipatiozione.Pa!
duminică, 25 aprilie 2010
când sângele refuză să mă părăsească!!
Eram la Medicover.Asta ca să încep aşa în stil "marin predian", că tot îmi plăcea mie Moromeţii când eram mică. Mdeci, am fost să îmi chinui venele şi creierii, adică să îmi fac analizele de sânge. De fapt, că tot adusei vorba, nu ştiu de ce zicem să "ne" facem analizele de sânge, că doar altcineva ne perforează vena ca la gater, nu ne împuşcăm noi acul ăla sa radem sângele afară. Mă aşez formos pe scaunul roşu (bolnavi psihic fratee, aştia la recoltări cu mobilierul lor), întind mâna la domnişoara asistentă care îmi prezenta ustensilele...ca la fabrica de betoane-armături: "deci, e numele tău aici da"?
Eu:"ăăă, daa"?
Ea: "seringa, o scot din folie da"?
Eu: "scoate-o??"
Ea: "acul, îl scot şi pe el vezi tot din folie".
Eu: "do you have really,really, have to"?
Le înşira ea acolo pe toate, parca mă operam pe creier, scoate nu ştiu ce crengile mele de şnur, mi-l înfăşoara după mână, mă da cu spirt!!BLACK!!!
2 minute mai târziu: mă trezesc întinsă pe un pat ROŞHHHU, una din ele mă mângaia pe frunte, una îmi dădea apă, ceilalţi îşi dădeau cu părerile prinprejur: "da, păi e nemâncată de aia", "vai da ce păliduţă e", "şi e şi tare slăbuţă".
Aş fi putut să-mi pierd creierii cu 30 de secunde mai târziu-a concluzionat asistentuţa- ca să îmi poată recolta mai mult sânge, să nu trebuiască să-mi găurească şi mâna stângă. Dar cum norocul meu e dus cu grebla pe Cuejdi, a trebuit să mai îmi ia sange, IAAARR, din cealaltă mână. Aşadar, propun minţilor strălucite care studiază protoni şi adn-uri şi chimia picioarelor, să inventeze o metodă mai puţin "leşinabilă" de a recolta sânge, pentru că asta care se practică e violentă, dură şi comunistă. Am zis!
Eu:"ăăă, daa"?
Ea: "seringa, o scot din folie da"?
Eu: "scoate-o??"
Ea: "acul, îl scot şi pe el vezi tot din folie".
Eu: "do you have really,really, have to"?
Le înşira ea acolo pe toate, parca mă operam pe creier, scoate nu ştiu ce crengile mele de şnur, mi-l înfăşoara după mână, mă da cu spirt!!BLACK!!!
2 minute mai târziu: mă trezesc întinsă pe un pat ROŞHHHU, una din ele mă mângaia pe frunte, una îmi dădea apă, ceilalţi îşi dădeau cu părerile prinprejur: "da, păi e nemâncată de aia", "vai da ce păliduţă e", "şi e şi tare slăbuţă".
Aş fi putut să-mi pierd creierii cu 30 de secunde mai târziu-a concluzionat asistentuţa- ca să îmi poată recolta mai mult sânge, să nu trebuiască să-mi găurească şi mâna stângă. Dar cum norocul meu e dus cu grebla pe Cuejdi, a trebuit să mai îmi ia sange, IAAARR, din cealaltă mână. Aşadar, propun minţilor strălucite care studiază protoni şi adn-uri şi chimia picioarelor, să inventeze o metodă mai puţin "leşinabilă" de a recolta sânge, pentru că asta care se practică e violentă, dură şi comunistă. Am zis!
miercuri, 21 aprilie 2010
concediu
Mă aflu şezând în concediu (pe concediu, chiar) de vreo săptămână jumate. Nu pot sa zic că îmi merge rău, considering the fact că mănânc şi dorm toată ziua. Ca să ignorăm drumul făcut până la mâncare şi întorsul în pat. Mai un film, mai un documentar (mi-am petrecut ieri juma' de zi pe National Geographic), o veche pasiune de a mea. Când eram prin generală-liceu şi toţi erau înnebuniţi după activităţi gen cafele în craşme, chiulit peste garduri, meciuri de fotbal şi de wrestling, eu eram cu ochii piuliţă la documentare. Mi se păreau interesante şi ţineam de cuviinţă să îi informez şi pe ai mei, care obosiţi fiind după 10-12 ore de muncă trebuiau sa fie zgâriaţi pe ureche: "să vezi mami, Napolen a fost de fapt otrăvit, şi bomba aia de la Hiroshima de fapt nu a fost bombă, că a fost complot". Bineînţeles că primeam răspunsuri însoţite de căscături şi probabil replici interioare gen "e mică şi ea". Oricum, băieţii (şi fetele, hi hi) de la National Geographic fac aceeaşi treabă bună, pe care o făceau şi când eram eu mai mică.
În rest încerc să îmi dau seama de sensurile de mers prin oraş (doar nu credeaţi că scriu un post în care să NU comentez ceva). Vreau să spun că au eliminat toate semafoarele posibile. Dacă au mai rămas 3 ar fi demenţional. În rest, în toate intersecţiile sensuri giratorii, din alea cu bidoane de apă sau ce o-r fi având în ele, rosii şi albe, ca la mama zmeului sălbatic din praznic. Plus că toate trecerile de "petoni" sunt în alte părţi. Mă trezesc aşadar trecând aiurea cu maşinile în fundul meu şi cu sormea tragând ca de deţinuţi "treci încoace, trecerea e mai încolo", deşi na, am traversat pe acolo pe puţin 15 ani. Anywaaay, nu mă deranjează că e total dezorientant să mergi prin oraş pe jos, cu maşina nu mai zic, cui care dă când prioritate, până la urmă tot cu "Datul jos din maşină şi gesticulatul maimuţesc te salvează", ci aspectul estetico-arhitectural al acestor bidoane făcute sensuri. Nişte copăcei drăguţi, nişte ghivece mai mari cu flori, nişte străturele cu plante, nema, nu am auzit noi pe la primărie, dar lasă e bine că aveţi bani de săpat tăăăt oraşul dintr-un hăt în altul, parcă faceţi tuneluri să declarăm război Bacăului, că prea se mergea hârtiuţă şi făceau băieţii liniuţe cu Ticourile.
Totuşi 10 pentru decoraţiile de Paşti. Drăguţele şi de bun gust, not too much, nici prea puţin, un iepuraş-urs panda cu un ou pe acolo ameţit, nişte lumânărele-becuri, coşuleţo-saci simpatici.That's all for today!!Tha tha!
În rest încerc să îmi dau seama de sensurile de mers prin oraş (doar nu credeaţi că scriu un post în care să NU comentez ceva). Vreau să spun că au eliminat toate semafoarele posibile. Dacă au mai rămas 3 ar fi demenţional. În rest, în toate intersecţiile sensuri giratorii, din alea cu bidoane de apă sau ce o-r fi având în ele, rosii şi albe, ca la mama zmeului sălbatic din praznic. Plus că toate trecerile de "petoni" sunt în alte părţi. Mă trezesc aşadar trecând aiurea cu maşinile în fundul meu şi cu sormea tragând ca de deţinuţi "treci încoace, trecerea e mai încolo", deşi na, am traversat pe acolo pe puţin 15 ani. Anywaaay, nu mă deranjează că e total dezorientant să mergi prin oraş pe jos, cu maşina nu mai zic, cui care dă când prioritate, până la urmă tot cu "Datul jos din maşină şi gesticulatul maimuţesc te salvează", ci aspectul estetico-arhitectural al acestor bidoane făcute sensuri. Nişte copăcei drăguţi, nişte ghivece mai mari cu flori, nişte străturele cu plante, nema, nu am auzit noi pe la primărie, dar lasă e bine că aveţi bani de săpat tăăăt oraşul dintr-un hăt în altul, parcă faceţi tuneluri să declarăm război Bacăului, că prea se mergea hârtiuţă şi făceau băieţii liniuţe cu Ticourile.
Totuşi 10 pentru decoraţiile de Paşti. Drăguţele şi de bun gust, not too much, nici prea puţin, un iepuraş-urs panda cu un ou pe acolo ameţit, nişte lumânărele-becuri, coşuleţo-saci simpatici.That's all for today!!Tha tha!
marți, 6 aprilie 2010
finding a job
Ca absolventă de facultate, adică şomeră, ca să fiu mai explicită, nu prea ai multe şanse, asta ca să nu zic că nu ai deloc, caca, nix, şanse.Şanse în sensul de a-ţi gasi un job decent, să-ţi poţi permite o pâine cu seminţe sau un ulei din ăla Unisol. Bineînţeles, există şanse dacă îţi doreşti o carieră de florăristă, macaragiu sau pam pam, salvamar în Spania. Adică, de ce nu dom'le, doar am terminat o facultate, am enşpe mii de diplome şi atestate, de ce nu ar fi meseria de macaragiu ceva pentru mine. Sunt mofturoasă, stiu! Mbuun, să zicem că totuşi îţi găseşti un job ca lumea şi te duci la interviuRI!!Cât mai multe şi fără număr, parca te-ai angaja la SRI, dar măcar aia se documentează bine, ca să nu zic că te caută şi de culoarea scutecului când erai mică. De ce aş da interviul cu o persoana mult mai puţin pregătită ca mine şi care pune întrebari standard, notate, în cazul în care am noroc, sau nenotate, momente când am parte de "ăăă-uuurii" şi "oare ce să o mai intreb".
Nu ştiu, poate că "suprapreciez" eu importanţa unei firme sau a unui job şi atunci aşteptările mele sunt mult mai ridicate decât ale lor. I mean, ce relevanţa au întrebări gen "ce diferenţe găseşti între actualul job şi acesta" saaauuu "cum te vezi în 5 ani". Coooom'on, poate în 5 ani nici nu mai sunt, ce vă freacă pe voi grija ce fac eu în 5 ani, voi mă angajaţi acum în prezent şi oricum poate nici voi cu firma mamii voastre nu veţi mai fi în 5 ani. Astea sunt întrebări-tip copiate de pe la americani, indieni etc etc, pentru joburi la care probabil ar fi relevante. Şi de ce trebuie să vă daţi aşa importanţi ţinând interviuri în mai mulţi pasi (a.k.a proces de recrutare)? Hai să fim serioşi aveţi ditamai 10 etajele de firmă şi teancurile de diplome înţintuite în pereţi şi nu sunteţi capabili să vedeţi daca un om e apt sau nu pentru jobul pe care îl oferiţi de la primul interviu? Şi chiar va trebe tot felul de teste de inteligenţă,de tabelărie şi de nu mai ştiu eu ce? Şi trebuie să vorbeşti şi cu recruiterul şi cu hr-ul şi cu clientul şi cu clanţa poate??Aaa şi să nu uităm de celebra "care sunt scopurile tale în carieră"? Ce carieră frate, dacă eu NU am carieră, adică am 22 de ani, am terminat o facultate, fac master, am vai de steaua mea de experienţă şi voi mă întrebaţi de carrrrrieraă!!?? Dacă aş avea o carieră ca lumea, aş mai fi aici, să mă rânjesc la voi?? Oricum, e greu probabil şi în alte ţări să îţi găseşti de lucru, dar ca la noi la nimenea, dacă nu te caută şi-n chiloţi nu sunt importanţi!!Over!
duminică, 14 martie 2010
evoluţie
Ce aiurea e când afli că oameni cu care beai până dimineaţă, sau până sub masă, sau până nu mai ştii de tine, se căsătoresc. Adică, ştiu că nu e un lucru de care să-ţi pară rău, dar parcă trec în altă viaţă. Parcă se trage o linie aşa, în faţa ta, cu zgomot şi lumini şi ar zice (linia): na, treci dacă poţi. Şi oricum, dacă treci linia, deja nu mai eşti tu şi prietena ta ci tu, prietena ta, soţul ei şi persoanele aferente. Şi oricum o veste de asta, dacă vine din partea unor foşti colegi parcă te loveşte ca scândura în nas. Pooocc!!"Te măăăăriţi?Cu Ixulessscuuuu"?
Ideea e că luni mă anunţa bunica mea, că am primit o invitaţie la nuntă. Buoon, mă gândeam, altă verişoară care îşi pune pirostriile, se duc ai mei la nuntă pam pam. End of story!!Nu, dar trebuia dom'le să mă enervez de luni aşa, adică mireasa e colega de a mea din generala şi mirele....la la...tot coleg de generală. Therefore, nu se duc ai mei la nuntă, deci şi prin urmare nici un pam pam şi nici un end of story.
Mai spre miercuri aşa, primesc puzderie de mail-uri. O colegă din generală, ne găsise pe mine şi pe altă colegă pe feisbuc. Deci ne punem la curent, sau la apă, sau la gaz, una din noi se va mărita la anul în august. Estupendo!!Azi, prietena mea din facultate, partenera de băut, de copiat, de plâns, de înjurat, imi scrie aşa brusc şi fără introducere sau avertizare: "e stabilit. la anul pe 21 mai". În gândul meu, Oscarurile, Paştele, vre-un concert pe la Izvor. Nope, she's getting married. Deci 3 dintr-un foc. Partea bună e că îmi voi îmbogăţi garderoba cu rochiţe şi pantofiori. Partea mai puţin bună e că stau şi mă gândesc la momentele când evenimentul cel mai important din viaţa noastră era sa scriem bileţele la băieţii de care ne plăcea sau să luam 10 în teză la matematică. Sau când ne hotaram în câteva zile cum şi când să cerem voie alor noştri să putem merge la bal. Şi câte zile înainte să facem curăţenie, ca să ne asigurăm răspuns afirmativ. I guess, cu trecerea timpului şi importanţa anumitor lucruri creşte sau scade, iar aspiraţiile se schimbă în funcţie de ceea ce deja am realizat. Evoluăm şi ajung să ni se pară firesti, lucruri la care până atunci numai visam.
Repetăm pe bune, joaca de când era mici (de exemplu, eu tot timpul când eram mică mă jucam de-a serviciul, bine acum nu mai este aşa de funny să te trezeşti pe bune dimineaţa să te duci la muncă, dar ne obişnuim). Aşadar, evoluţia ne şochează, că aici voiam să ajung şi veşti de genul povestite mai sus, ne miră, deşi nu e decât un alt pas ce îl facem în viaţă, ca şi atunci când eram mici şi schimbam rolurile între noi: "hai azi fii tu mamă", cu diferenţa că acum, când schimbăm rolul, o facem pentru toată viaţa.
Ideea e că luni mă anunţa bunica mea, că am primit o invitaţie la nuntă. Buoon, mă gândeam, altă verişoară care îşi pune pirostriile, se duc ai mei la nuntă pam pam. End of story!!Nu, dar trebuia dom'le să mă enervez de luni aşa, adică mireasa e colega de a mea din generala şi mirele....la la...tot coleg de generală. Therefore, nu se duc ai mei la nuntă, deci şi prin urmare nici un pam pam şi nici un end of story.
Mai spre miercuri aşa, primesc puzderie de mail-uri. O colegă din generală, ne găsise pe mine şi pe altă colegă pe feisbuc. Deci ne punem la curent, sau la apă, sau la gaz, una din noi se va mărita la anul în august. Estupendo!!Azi, prietena mea din facultate, partenera de băut, de copiat, de plâns, de înjurat, imi scrie aşa brusc şi fără introducere sau avertizare: "e stabilit. la anul pe 21 mai". În gândul meu, Oscarurile, Paştele, vre-un concert pe la Izvor. Nope, she's getting married. Deci 3 dintr-un foc. Partea bună e că îmi voi îmbogăţi garderoba cu rochiţe şi pantofiori. Partea mai puţin bună e că stau şi mă gândesc la momentele când evenimentul cel mai important din viaţa noastră era sa scriem bileţele la băieţii de care ne plăcea sau să luam 10 în teză la matematică. Sau când ne hotaram în câteva zile cum şi când să cerem voie alor noştri să putem merge la bal. Şi câte zile înainte să facem curăţenie, ca să ne asigurăm răspuns afirmativ. I guess, cu trecerea timpului şi importanţa anumitor lucruri creşte sau scade, iar aspiraţiile se schimbă în funcţie de ceea ce deja am realizat. Evoluăm şi ajung să ni se pară firesti, lucruri la care până atunci numai visam.
Repetăm pe bune, joaca de când era mici (de exemplu, eu tot timpul când eram mică mă jucam de-a serviciul, bine acum nu mai este aşa de funny să te trezeşti pe bune dimineaţa să te duci la muncă, dar ne obişnuim). Aşadar, evoluţia ne şochează, că aici voiam să ajung şi veşti de genul povestite mai sus, ne miră, deşi nu e decât un alt pas ce îl facem în viaţă, ca şi atunci când eram mici şi schimbam rolurile între noi: "hai azi fii tu mamă", cu diferenţa că acum, când schimbăm rolul, o facem pentru toată viaţa.
marți, 9 februarie 2010
Despre dragoste și prieteni
Știu că titlul postului e cam emo, chiar deprimant, gen "aruncă-te de la etajul 7 direct sub roțile unui tir", dar cam așa și vrea să fie.
Se zice că prietenul la nevoie se cunoaște. Eu aș completa: prietenul la nevoie se cunoaște că nu e prieten. La nevoie se cunoaște, dacă ți-e prieten, amic, dușman, dacă poate lupta pentru tine până în pânzele albe, negre, ce culoare o-r avea pânzele alea, sau dacă te lasă ca un căcat de găină singur pe drum. Ideea este că am participat la un concurs și ca la orice concurs, am vrut să câștig. Ceea ce s-ar fi și întâmplat, dacă nu s-ar fi desfășurat concursul în țara corupției și a fraudei și a "nu câștigă cine merită" ci "care are pila mai lungă și mai mare".
Am iesit pe locul doi, în urma "prelungirii" din unele sau altele motive, a concursului, dar aș vrea totuși să mulțumesc anumitor persoane care s-au zbătut, au devenit stresanți, sectanți, cu ochii roșii ca de vampiri, care au dat mass-uri și mail-uri și mesaje și care și-au luat probabil ignore și ban și care au fost dați afară din anumite site-uri, dar care nu au renunțat și au mers mai departe. Oameni care nu erau în lista mea invizibilă de prieteni, oameni care poate meritau să înlocuiască pe alții care nu-și meritau locul.
Așadar: îi mulțumesc surioarei mele, care ar fi fost în stare și să spargă parole la NASA, să facă trafic de persoane, să mute garduri și să rupă picioare, care s-a certat cu toți "împotriviții" și toți "de ce-iștii" și care s-a ținut de mesăngeruri, chat-uri și forum-uri.
Next, îi mulțumesc Găbiței care a încercat pe toate părțile și pe toate colțurile să își modifice ip-ul, să facă rost de ip-uri, să fure ip-uri, eventual să cumpere ip-uri la negru.
Se zice că prietenul la nevoie se cunoaște. Eu aș completa: prietenul la nevoie se cunoaște că nu e prieten. La nevoie se cunoaște, dacă ți-e prieten, amic, dușman, dacă poate lupta pentru tine până în pânzele albe, negre, ce culoare o-r avea pânzele alea, sau dacă te lasă ca un căcat de găină singur pe drum. Ideea este că am participat la un concurs și ca la orice concurs, am vrut să câștig. Ceea ce s-ar fi și întâmplat, dacă nu s-ar fi desfășurat concursul în țara corupției și a fraudei și a "nu câștigă cine merită" ci "care are pila mai lungă și mai mare".
Am iesit pe locul doi, în urma "prelungirii" din unele sau altele motive, a concursului, dar aș vrea totuși să mulțumesc anumitor persoane care s-au zbătut, au devenit stresanți, sectanți, cu ochii roșii ca de vampiri, care au dat mass-uri și mail-uri și mesaje și care și-au luat probabil ignore și ban și care au fost dați afară din anumite site-uri, dar care nu au renunțat și au mers mai departe. Oameni care nu erau în lista mea invizibilă de prieteni, oameni care poate meritau să înlocuiască pe alții care nu-și meritau locul.
Așadar: îi mulțumesc surioarei mele, care ar fi fost în stare și să spargă parole la NASA, să facă trafic de persoane, să mute garduri și să rupă picioare, care s-a certat cu toți "împotriviții" și toți "de ce-iștii" și care s-a ținut de mesăngeruri, chat-uri și forum-uri.
Next, îi mulțumesc Găbiței care a încercat pe toate părțile și pe toate colțurile să își modifice ip-ul, să facă rost de ip-uri, să fure ip-uri, eventual să cumpere ip-uri la negru.
De asemenea, mulțumesc: Roxy, Adutza, Alexutza, Sânziana, Fra (Răzvan), Hanna(Mi Vida), Bogdan Todică, Nouella, Ciumprian, Vali, Cosmin, Dan & Ana, Joka, Bia & Valy, Mircea, Răzvănel, Roxxy, Koko, Bogdan, Carmen, Monica, Ella, Raluk, Radikl, Victor, Andra Stanciu, Andrei, Fluffy, Elias, Ciprian și Madalina. Dacă am uitat pe cineva, să se sesizeze și îngroș lista! Thanks again folks!
joi, 14 ianuarie 2010
Nunta la Moldoveni
Scriu acest post cu o întârziere de jumatate de an. Scuzele de rigoare!Dar am promis că scriu. Nu neapărat pentru că sunt și eu moldoveancă (and proud of it) dar și pentru că avem cele mai lungi și mai tari nunți de când se uita mața sub coada câinelui.
Să încep așadar!
Astă vară, mai exact pe 15 august, a fost mare sărbatoare la mine pe stradă. Cred că a fost de fapt cam singura din ultimii ani, cam de când ne-au făcut bar în colt, care pe rând a devenit pompe funebre, închirieri motociclete și reparații frigidere. Mna, așa că trezirea cu întinderile de măsele și spălatul pe fasole, coafatul, întinsul, ruptul, prinsul, enervatul, aruncatul, săritul în rochie, legat, dezglegat, strâns, destrâns, totul până la 8. După aia, plecatul la Ana, a.k.a Mireasa. Bun, ajung acolo, mireasa nu-i. Dar agitație mare gen: "ce-s cu prăjiturile astea aici, de ce aici e cremă maro și nu albă, ce e cu fundița asta roșie aici, de ce e fața de masă strâmbă, unde mi-e șapca, unde e Ana, unde e Ana, unde e Ana". E drept că în ziua nunții, toate întrebările încep sau se termină cu prenumele miresei, dar la nunta lor, nu numai întrebarile începeau cu Ana ci și afirmații simple gen: "ce poartă frumoasă....are Ana(de parcă ea a pus-o acolo)" sau "unde sunt oare furculițele....Anei"? Ca să nu mai zic de propoziția mea preferata: "Ana a zis să...."!!O propoziție atât de simplă dar care spunea atât de multe. Nu numai că suna enervant de imperativ, dar mai trebuia înainte să termine de zis verbul, să te îndrepți spre a face ce a zis Ana...să faci!
Bun, pe la 11 și ceva își face apariția mirele. Care ziceai că e sora prințului din Zimbabwe. Cu diferența ca ăla vine cu cireada de cămile. Mda, el a venit cu cireada de mașini. Și mașini știu că deja e la plural, dar nu cred că e la pluralul care trebuie inteles. Deci mașini, mă, multe și de toate culorile și cu toate brizbrizurile, din ele coborând numai cămășuțe și crăvățele și rochițe și pantofi cremuiți. Deja mă gândeam, mai dărâmăm din gard ca să intre toți. Dar noroc că au intrat pe rând. Am ratat cumpăratul miresei, pentru că am fost trimisă de trupele teroriste "Ana forces" să decorez mașinile cu funde și chestii, după explicații gen" funde mari oglinzi, funde mici și voal spate, funde roșii mașina cutare cutare". Incredibil în cate se poate diviza creierul unei mirese în momentul nunții.
Am înteles din surse voiajere, că mireasa a fost cumpărată pe bani puțini, mult mai puțini decât ar fi trebuit și I totaaaaaaly agree. Adică, dacă la alte nunți mirele era ruinat dinainte de a stabili că se va însura, aici a scăpat ieftinache chiar. Plus că s-a lăsat cu putine ciocăneli în ușă și puține rugăminți gen "aveți o mireasa bla bla bla". De fapt, din câte am auzit a fost un dialog-monolog: "aveți mireasa?avem, uite banii, uite mireasa".
Mmbun, dupa aia hai să punem flori în piept. Pe cine cade păcatul, pe mine și mireasă. Subliniez pe mine, pentru că am visat 2 luni dupa aia bolduri și flori. Bineînteles că nu a lipsit pupatul, adica linsul chiar din partea unelor babuțo-vecine. Oricum Ana și-a încasat mult mai multe pupături ca mine, că eu mă mai fituiam după ce puneam florile, cică ma uitam după bolduri (deși le aveam în mână), cică strigam dupa Andreea (deși știam unde e) sau pur și simplu făceam o "îmdolduire"maraton de nu aveau timp nici să zică "china".
Oricum procesul de pus a florilor a durat cam toata ziua pentru că se pun și acasă și la restaurant și daca am ratat vreounul și la Biserică și în mașina și în curte. Mnaa, începem vestita și mult prea lunga hora a miresei, ne amețim de 50 de ori în acelasi sens, ca la sensul giratoriu, mâncăm, bem și țuști în mașini spre Biserică. Biserică, care nu numai că era în alt oraș, dar și în alt JUDEȚ. No, și acum să ne imaginăm cum mărșăluiesc 20 de mașini toate cu baloane prinse sănătos și bărbătos de moi, dintr-un județ în altul. V-ați imaginat da?Bun!!Oricum zburau baloanele ca porumbeii kung-fu, în toate direcțiile și până am ajuns la Biserică mai erau 3 baloane și 2 funde la 4 mașini. Mai mult sau mai putin!!Ornamentele în Biserică, no comment. Cred că e prima nuntă la care merg și e decorată așa cu stil și culoare. Dacă până și băbetimea a sesizat că e ceva deosebit și a crezut de cuviință să mă întrebe: "da' așa se poartă pe la voi la Piatra-Neamț"?. M-am simțit de parcă m-ar fi întrebat: "la voi în tribul Dungilor Roșii pe stânga, se poartă decorații în Biserică la nuntă"?Daaaa, mamaeeeeee!!!
Voi trece peste aruncatul-nemaiauzit a orezului pentru noroc, iarași se pare obicei de la Piatra-Neamț, de se uită lumea ca la sectanți la noi, asta după ce clanul domnișoarelor de onoooaare a băgat prăjituri de parcă postisem 2 luni înainte de nuntă și cu tot roiul de mașini și flori și chiueli am plecat la restaurant. Cu foamea-n ochi (cum ziceam, am postit 2 luni înainte de nuntă!!!NOTTT!!) așteptam invitații. Care trebuiau și ei îmbolduiți și înfloriți și bine-veniți! Și dacă am văzut noi că nu e rost și timp să ne atingem de aperitivele de pe masă, am dat iama în prăjituri. Că na, domnișoare, domișoare, dar foamea tot foame e!!
În rest, moldovenii dansează la nuntă!!Dar dansează frate!Eu n-am mai văzut sârbe de juma' de oră și hore de 5 ore și după aia treceau la latino de parcă ar fi croșetat fulare cu 5 minute înainte. Și buchetul nu trebuie să îl prindă una din domnișoarele nemăritate, cum e obiceiul de la căruță încoace. Nuuu dom'le, ce tot atât sa prinda fetele (deși noi ne postasem încimentat așa, strategic, calculasem distanța, viteza, aria pe perpendiculară, înalțimea tot, al nostru era buchetul); nuu, ne trăznește Ana cu vestea bombă: stați, că aici tre' să prindă un băiat buchetul și dupa aia să își aleagă o mireasă!!!Great!!!ne-am încruntat până ne-au ajuns măselele în urechi, ne-am revoltat, ne-am uitat urât, dar până la urmă tot un băiet a prins buchetul!Nemăritat desigur!!
În concluzie, de fapt doua concluzii. First of all, felicitări mirilor de mai sus pentru stilul și eleganța cu care și-au organizat singuri nunta și în al doilea rând, nunțile la moldoveni sunt tari!!Bem, dansăm, mâncăm, chiuim, cântăm, mâncăm, mâncăm, iar bem, iar dansăm, după aia râdem, mai "biem" ceva și așa o ținem până dimineață. Și daca nimerești una ca cea descrisă mai sus, dau lecții de supraviețuire!!
Să încep așadar!
Astă vară, mai exact pe 15 august, a fost mare sărbatoare la mine pe stradă. Cred că a fost de fapt cam singura din ultimii ani, cam de când ne-au făcut bar în colt, care pe rând a devenit pompe funebre, închirieri motociclete și reparații frigidere. Mna, așa că trezirea cu întinderile de măsele și spălatul pe fasole, coafatul, întinsul, ruptul, prinsul, enervatul, aruncatul, săritul în rochie, legat, dezglegat, strâns, destrâns, totul până la 8. După aia, plecatul la Ana, a.k.a Mireasa. Bun, ajung acolo, mireasa nu-i. Dar agitație mare gen: "ce-s cu prăjiturile astea aici, de ce aici e cremă maro și nu albă, ce e cu fundița asta roșie aici, de ce e fața de masă strâmbă, unde mi-e șapca, unde e Ana, unde e Ana, unde e Ana". E drept că în ziua nunții, toate întrebările încep sau se termină cu prenumele miresei, dar la nunta lor, nu numai întrebarile începeau cu Ana ci și afirmații simple gen: "ce poartă frumoasă....are Ana(de parcă ea a pus-o acolo)" sau "unde sunt oare furculițele....Anei"? Ca să nu mai zic de propoziția mea preferata: "Ana a zis să...."!!O propoziție atât de simplă dar care spunea atât de multe. Nu numai că suna enervant de imperativ, dar mai trebuia înainte să termine de zis verbul, să te îndrepți spre a face ce a zis Ana...să faci!
Bun, pe la 11 și ceva își face apariția mirele. Care ziceai că e sora prințului din Zimbabwe. Cu diferența ca ăla vine cu cireada de cămile. Mda, el a venit cu cireada de mașini. Și mașini știu că deja e la plural, dar nu cred că e la pluralul care trebuie inteles. Deci mașini, mă, multe și de toate culorile și cu toate brizbrizurile, din ele coborând numai cămășuțe și crăvățele și rochițe și pantofi cremuiți. Deja mă gândeam, mai dărâmăm din gard ca să intre toți. Dar noroc că au intrat pe rând. Am ratat cumpăratul miresei, pentru că am fost trimisă de trupele teroriste "Ana forces" să decorez mașinile cu funde și chestii, după explicații gen" funde mari oglinzi, funde mici și voal spate, funde roșii mașina cutare cutare". Incredibil în cate se poate diviza creierul unei mirese în momentul nunții.
Am înteles din surse voiajere, că mireasa a fost cumpărată pe bani puțini, mult mai puțini decât ar fi trebuit și I totaaaaaaly agree. Adică, dacă la alte nunți mirele era ruinat dinainte de a stabili că se va însura, aici a scăpat ieftinache chiar. Plus că s-a lăsat cu putine ciocăneli în ușă și puține rugăminți gen "aveți o mireasa bla bla bla". De fapt, din câte am auzit a fost un dialog-monolog: "aveți mireasa?avem, uite banii, uite mireasa".
Mmbun, dupa aia hai să punem flori în piept. Pe cine cade păcatul, pe mine și mireasă. Subliniez pe mine, pentru că am visat 2 luni dupa aia bolduri și flori. Bineînteles că nu a lipsit pupatul, adica linsul chiar din partea unelor babuțo-vecine. Oricum Ana și-a încasat mult mai multe pupături ca mine, că eu mă mai fituiam după ce puneam florile, cică ma uitam după bolduri (deși le aveam în mână), cică strigam dupa Andreea (deși știam unde e) sau pur și simplu făceam o "îmdolduire"maraton de nu aveau timp nici să zică "china".
Oricum procesul de pus a florilor a durat cam toata ziua pentru că se pun și acasă și la restaurant și daca am ratat vreounul și la Biserică și în mașina și în curte. Mnaa, începem vestita și mult prea lunga hora a miresei, ne amețim de 50 de ori în acelasi sens, ca la sensul giratoriu, mâncăm, bem și țuști în mașini spre Biserică. Biserică, care nu numai că era în alt oraș, dar și în alt JUDEȚ. No, și acum să ne imaginăm cum mărșăluiesc 20 de mașini toate cu baloane prinse sănătos și bărbătos de moi, dintr-un județ în altul. V-ați imaginat da?Bun!!Oricum zburau baloanele ca porumbeii kung-fu, în toate direcțiile și până am ajuns la Biserică mai erau 3 baloane și 2 funde la 4 mașini. Mai mult sau mai putin!!Ornamentele în Biserică, no comment. Cred că e prima nuntă la care merg și e decorată așa cu stil și culoare. Dacă până și băbetimea a sesizat că e ceva deosebit și a crezut de cuviință să mă întrebe: "da' așa se poartă pe la voi la Piatra-Neamț"?. M-am simțit de parcă m-ar fi întrebat: "la voi în tribul Dungilor Roșii pe stânga, se poartă decorații în Biserică la nuntă"?Daaaa, mamaeeeeee!!!
Voi trece peste aruncatul-nemaiauzit a orezului pentru noroc, iarași se pare obicei de la Piatra-Neamț, de se uită lumea ca la sectanți la noi, asta după ce clanul domnișoarelor de onoooaare a băgat prăjituri de parcă postisem 2 luni înainte de nuntă și cu tot roiul de mașini și flori și chiueli am plecat la restaurant. Cu foamea-n ochi (cum ziceam, am postit 2 luni înainte de nuntă!!!NOTTT!!) așteptam invitații. Care trebuiau și ei îmbolduiți și înfloriți și bine-veniți! Și dacă am văzut noi că nu e rost și timp să ne atingem de aperitivele de pe masă, am dat iama în prăjituri. Că na, domnișoare, domișoare, dar foamea tot foame e!!
În rest, moldovenii dansează la nuntă!!Dar dansează frate!Eu n-am mai văzut sârbe de juma' de oră și hore de 5 ore și după aia treceau la latino de parcă ar fi croșetat fulare cu 5 minute înainte. Și buchetul nu trebuie să îl prindă una din domnișoarele nemăritate, cum e obiceiul de la căruță încoace. Nuuu dom'le, ce tot atât sa prinda fetele (deși noi ne postasem încimentat așa, strategic, calculasem distanța, viteza, aria pe perpendiculară, înalțimea tot, al nostru era buchetul); nuu, ne trăznește Ana cu vestea bombă: stați, că aici tre' să prindă un băiat buchetul și dupa aia să își aleagă o mireasă!!!Great!!!ne-am încruntat până ne-au ajuns măselele în urechi, ne-am revoltat, ne-am uitat urât, dar până la urmă tot un băiet a prins buchetul!Nemăritat desigur!!
În concluzie, de fapt doua concluzii. First of all, felicitări mirilor de mai sus pentru stilul și eleganța cu care și-au organizat singuri nunta și în al doilea rând, nunțile la moldoveni sunt tari!!Bem, dansăm, mâncăm, chiuim, cântăm, mâncăm, mâncăm, iar bem, iar dansăm, după aia râdem, mai "biem" ceva și așa o ținem până dimineață. Și daca nimerești una ca cea descrisă mai sus, dau lecții de supraviețuire!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)