O melodie drăguţă, aşa de dimineaţă!
luni, 14 decembrie 2009
duminică, 13 decembrie 2009
Christmas
Am zis iniţial că nu voi scrie despre Crăciun pentru că numai despre asta se vorbeşte de vreo lună. E un subiect epuizat la fel ca şi alegerile, la fel ca şi încălzirea globală şi sfârşitul lumii. Dar la fel ca şi marea, Crăciunul mă fascinează. Nu ştiu dacă am rămas cu o obsesie de când eram mică, sau dacă e ceva mai recent, ideea e că e singura sărbatoare din an, care mă face să mă simt altfel.
Spre deosebire de alţii care îşi plănuiesc Crăciunul prin locaţii exotice, prin hoteluri de 5 stele şi multe grade plus, pentru mine Crăciunul este sinonim cu "acasă". Mă voi întoarce mereu acasă de Crăciun, oriunde aş fi şi oricât de muuuulţi bani aş avea.
Mi-ar plăcea totuşi, să mai văd Crăciunul aşa cum îl vedeam când eram mică şi mă fraierea mama că dacă nu mă duc să colind toţi vecinii şi toate tănţile şi nenii şi mătuşi şi unchi şi găini şi toată vegetaţia sau nevegetaţia din cartieru-mi minunat, între timp sigur va veni Moşul. Moş, care în fiecare an avea aceleaşi roţi la sanie, căci îşi lăsa amprentele "saniei" în faţa porţii. Până când am mai crescut şi mi-am dat seama că sania nu are roţi, ci şine şi atunci cărui fapt se explică urmele de roţi din faţa porţii. Da, eram genul ăla de fetiţă cu multe întrebări tâmpite şi care începeau toate cu "de ce". En fin, aşa cum mi-a explicat (a se citi "minţit în stil urât") mama, moşul mai vine şi cu maşina personală, pentru că a lăsat sania Crăciuniţei. Right!!
Mai îmi plăcea când se chinuiau (both) mama şi mamaia, să mă înveţe în fiecare an alte colinde. Şi să îmi rererere-explice de ce trebuie să învăţ colinde noi. Asta ca răspuns la întrebarea: "mami, pot să cânt Moş Crăciun cu plete dalbe"? Bineînţeles că sala de repetiţii era în bucătărie printre cozonaci şi alte bunătăţi, spre disperarea tatălui şi a bunicului meu şi până la vârsta când a început să înteleagă şi ea cine zbiară aşa, a surioarei mele. Nu prea înţelegeam, de ce tanti Lica vine şi colindă şi ea, deşi nu era nici pe departe copil şi totuşi, bunica mea îi dădea tot timpul din colacii şi dulciurile, proprietatea mea personală. La început am crezut că e din milă, după aia m-am gândit că strânge pentru copii nevoiaşi şi până la urmă mi-a explicat bunica mea, că toţi care ne colindă primesc câte ceva- răspuns, care nu mi-a satisfacut strategiile de afaceri pentru Crăciun. Având în vedere că erau cam 30 de covrigi şi cam 3 pungi de bomboane şi o densitate a colindătorilor de 3-4 pe oră, în mai puţin de 5 ore rămâneam şi fără bomboane şi fără covrigi. Pentru că nu veneau individual, ci în gaşcă şi asta îmi scădea cu mult profiturile.
Bun, nu prea mă încântau, ba chiar mă enervau "urşii". Mai întâi, pentru că îi auzeam dinainte să intre pe poartă. Era un zgomot înfiorător şi oriunde m-aş fi ascuns, de fiecare dată îi auzeam. Ca să nu mai zic de bătaia tobelor (care erau cel puţin 4) şi de măştile urâte, dar urâte măh, cu mult păr şi schimonosite. Şi nu întelegeam de ce în fiecare an e tot vorba despre urs şi de ce nu poate şi delfinul sau vrăbiuţa să aibă dans şi melodie. Până m-a lămurit tata (dezamăgit, că nu are şi el băieţi cărora să le transmită experienţa "dansului urşilor") că aşa e obiceiul, să vină ursul în fiecare an, să se miaune acolo unul, altul să se schelămbie pe jos de dureri abdominale, altul să bată din tobă şi să ragă cât îl ţine gura că i s-a îmbolnăvit ursul şi la sfârşit să plece cu toţii în pas de balet, satisfăcuţi de prestaţia lor artistică.
Am avut mare noroc că ai mei erau mai puţin "comunişti" decât alţi părinţi şi "mosul" venea întotdeauna în seara de Ajun. Nu în dimineaţa de Crăciun. Şi aşa a rămas şi până în ziua de azi. Moşul vine pe 24 seara. Chestia cu 25-ul e luată evident de la "our american friends" care se zgâiesc toată noaptea cu ochii la uşă sau la brad şi sfârşesc prin a adormi curceşte pe unde apucă. Deci, de ce să nu laşi copilul să doarmă liniştit în noaptea de 24, ştiind că Moşul Eschimosul a venit deja?
Când mă gândesc acum, mă distrează listele kiloarhimetrice pe care le făceam cu dorinţele de Crăciun. De la păpuşi în mărime naturală, până la penare şi rochiţe nu lipsea nimic. Când am mai crescut făceam liste şi pentru surioara mea, care nu se afla în capacitatea de a scrie şi pentru mama şi tata care nu aveau timpul necesar sa îi scrie moşului. Diferenţa era, că ei erau trecuţi la subpuncte, eventual la, "aaa...şi mosule..." şi nu în lista cu dorinţe principale.
Mna, deci aş putea vorbi la infinit despre Crăciunurile copilăriei mele şi despre fetiţa enervantă care eram. Ca să trag linie, în creieraşul meu plin de pitici, Crăciunul înseamnă "acasă, marţipan şi portocale". Şi dacă e la ofertă, Coca-Cola Vanilla, de care nu am mai băut din clasa a V a.
Hai, ho ho ho-uţi acolo şi fiţi cuminţi să vină Moşul!
marți, 24 noiembrie 2009
daca si voi sunteti plictisiti nu cititi acest post.thanks!
Mda, nu am mai scris demult. Nici inspiraţie, nici timp. De fapt, am început vreo 3 posturi, mi-a fost lene să pun diacritice şi le-am părăsit acolo întru veşnicie. Ideea e că acum trebuie să recuperez.
Am avut intenţia-dorinţo-încăpăţânarea să mă duc la vot. Asta după ce am convinso-obligat toată familia mea de şmecheri să voteze cu cine vreau eu. Bun, aşa că am luat una bucată Ioană la 1, 55 şi ne-am dus la vot. Pentru că noi putem să fim bune cetăţene. Alegem o uşă oarecare, păşim maiestuase şi întindem buletinul- mă rog, tentativă de întins, că ni s-a luat tot elanul când am auzit ce cuvinte scuipă aia:"aaa păi pentru cei care nu au domiciliul în Bucharest, se votează pe listele speciale. Bun şi unde sunt listele alea sshpeciaaale??Aaaa, păi la Facultatea de Drept. Adică toate listele sunt acolo? Marfă, ce sa zic!Nu ne-am mai dus, pentru că nu voi pierde 2 ore din viată să mă transportez până acolo şi alte 2 ore să stau la coadă după toţi pensionarii cu sacoşe de rafie.
În rest, mi se pare că tramvaiul 32 este copia perfectă a 35-ului din Cluj. Dar perfectă, măăh!! Aceeaşi 500 de oameni în 2 vagoane, cu aceleaşi 200 de sacoşe şi 15 telefoane mobile. Şi aceleaşi probleme de viaţă:
"Lasă votăm cu Băsescu, ce crezi că ceilalţi fac un căcat mai bun?"
"Alo, fată fii atentă: m-a sunat Cosmin cu anonim, eu ştiu că el era dar el nu mi-a zis că el era, tu crezi că el era"?
"A mai fost rău în ţară, a mai fost şi bine, dar nu prea, dar rău a mai fost, dar nu a fost aşa rău ca acuma"(pensionară căreia i s-a cerut mită pentru doctor).
Metoda de urcare în tramvai mi se pare chiar originală. Atenţie:
"se postează în faţa uşii, chiar dacă esti namilă de 2 tone, chiar dacă ai 30 de kg cu adidaşi. Se aşteaptă deschiderea uşilor- spre o viaţă mai bună probabil- că altfel nu-mi explic. Se bursuluieşte ÎNăuntru. Se aleargă până pe scaun, se aşează pe scaun şi se priveşte cu mândrie în jur, la cei care nu fac jogging în tramvai şi au ocupat un loc în două picioare."Cam asta este procedura. Se poate sări peste pasul "deschiderea uşilor" şi se poate înlocui cu "încercarea de forţare a uşilor dacă nu se deschid în timp util (3 secunde)".
În rest, de la oameni cu căţei în lese şi cu 2 copii pe umeri, nevastă de mână şi veste de la B(N)ike găseşti cam de toate. Plus că afacerile în tramvai sunt chiar înfloritoare, de la şerveţele la pixuri, aţe, şosete, gume, căţei. Marketing de criză.
La serviciu, fiecare cu mama măsii. Cu limba lui, cu clientul lui nervos, cu şeful. Schimburi de replici acide: "in p..la mea, vacă proastă taci că vorbesc eu", prenumele meu e oricum numai Adina nu (de la Jasmina şi Bedina la toate combinaţiile între "D" şi "N"). Toţi conectaţi la Facebook, cei care nu erau, fortaţi să fie, toţi conectaţi la meebo, hi5, bloguri personale, căscături şi întinderi de măsele. Ce mai, mai mare dragul să munceşti.
Spanioli nervoşi la telefon, cu 5 copii şi 2 căţei, 1 nevastă, loc de parcare şi dacă se poate toţi într-o cameră. Că ei nu sunt familie numeroasă. Nemţi efervescenţi şi italieni zgârciţi.
Mda, cam atât. N-am chef azi!Pha!
Am avut intenţia-dorinţo-încăpăţânarea să mă duc la vot. Asta după ce am convinso-obligat toată familia mea de şmecheri să voteze cu cine vreau eu. Bun, aşa că am luat una bucată Ioană la 1, 55 şi ne-am dus la vot. Pentru că noi putem să fim bune cetăţene. Alegem o uşă oarecare, păşim maiestuase şi întindem buletinul- mă rog, tentativă de întins, că ni s-a luat tot elanul când am auzit ce cuvinte scuipă aia:"aaa păi pentru cei care nu au domiciliul în Bucharest, se votează pe listele speciale. Bun şi unde sunt listele alea sshpeciaaale??Aaaa, păi la Facultatea de Drept. Adică toate listele sunt acolo? Marfă, ce sa zic!Nu ne-am mai dus, pentru că nu voi pierde 2 ore din viată să mă transportez până acolo şi alte 2 ore să stau la coadă după toţi pensionarii cu sacoşe de rafie.
În rest, mi se pare că tramvaiul 32 este copia perfectă a 35-ului din Cluj. Dar perfectă, măăh!! Aceeaşi 500 de oameni în 2 vagoane, cu aceleaşi 200 de sacoşe şi 15 telefoane mobile. Şi aceleaşi probleme de viaţă:
"Lasă votăm cu Băsescu, ce crezi că ceilalţi fac un căcat mai bun?"
"Alo, fată fii atentă: m-a sunat Cosmin cu anonim, eu ştiu că el era dar el nu mi-a zis că el era, tu crezi că el era"?
"A mai fost rău în ţară, a mai fost şi bine, dar nu prea, dar rău a mai fost, dar nu a fost aşa rău ca acuma"(pensionară căreia i s-a cerut mită pentru doctor).
Metoda de urcare în tramvai mi se pare chiar originală. Atenţie:
"se postează în faţa uşii, chiar dacă esti namilă de 2 tone, chiar dacă ai 30 de kg cu adidaşi. Se aşteaptă deschiderea uşilor- spre o viaţă mai bună probabil- că altfel nu-mi explic. Se bursuluieşte ÎNăuntru. Se aleargă până pe scaun, se aşează pe scaun şi se priveşte cu mândrie în jur, la cei care nu fac jogging în tramvai şi au ocupat un loc în două picioare."Cam asta este procedura. Se poate sări peste pasul "deschiderea uşilor" şi se poate înlocui cu "încercarea de forţare a uşilor dacă nu se deschid în timp util (3 secunde)".
În rest, de la oameni cu căţei în lese şi cu 2 copii pe umeri, nevastă de mână şi veste de la B(N)ike găseşti cam de toate. Plus că afacerile în tramvai sunt chiar înfloritoare, de la şerveţele la pixuri, aţe, şosete, gume, căţei. Marketing de criză.
La serviciu, fiecare cu mama măsii. Cu limba lui, cu clientul lui nervos, cu şeful. Schimburi de replici acide: "in p..la mea, vacă proastă taci că vorbesc eu", prenumele meu e oricum numai Adina nu (de la Jasmina şi Bedina la toate combinaţiile între "D" şi "N"). Toţi conectaţi la Facebook, cei care nu erau, fortaţi să fie, toţi conectaţi la meebo, hi5, bloguri personale, căscături şi întinderi de măsele. Ce mai, mai mare dragul să munceşti.
Spanioli nervoşi la telefon, cu 5 copii şi 2 căţei, 1 nevastă, loc de parcare şi dacă se poate toţi într-o cameră. Că ei nu sunt familie numeroasă. Nemţi efervescenţi şi italieni zgârciţi.
Mda, cam atât. N-am chef azi!Pha!
sâmbătă, 17 octombrie 2009
ochi albastri
Am privit ieri în cei mai trişti ochi din lume. Doi ochi trişti, înceţoşati, minunat de albaştri. Cândva, cu siguranţă au zâmbit, cândva s-a îndrăgostit cineva nebuneşte de ei. Cândva, priveau lucruri măreţe, admirau florile şi cerurile, zâmbeau oamenilor. A mai rămas albastrul din ei. Albastrul trist, albastrul obosit, albastrul dezamăgit. De viaţă, de oameni, de cei pe care i-a iubit, de cei pe care au iubit-o şi au rănit-o, de cei care au părăsit-o.
Doi ochi care mi-au spus o poveste de câteva sute de pagini. Doi ochi care mi-au dat de gândit, doi ochi care m-au făcut să mă opresc.
"Mă ajuţi te rog?" mi-a spus o voce dulce, înceată, speriată, dezorientată, înfrigurată. Două mâini tremurânde arătându-mi la ce să ajut. Ochii cei albaştri care mă studiau: "oare ce a făcut-o să se oprească"? Cu siguranţă, sinceritatea din privirea ei. Nu mila, nu compasiunea, nu altruismul. Nu dorinţa de a-mi ajuta aproapele. Sinceritatea!!Si desigur, ochii albaştri în lacrimi.
Pentru că toţi avem problemele noastre la care să ne gândim. Pentru că toţi vrem să prindem autobusul, pentru că toţi ne grăbim spre locul de parcare. Şi pentru că îi catalogam pe toţi cei care stau cu mâna întinsă- impostori, mincinoşi, prefăcuţi! Să nu uităm totuşi, că mai sunt şi cei câţiva care, chiar au poveşti de spus, durere de împărtăşit, lacrimi de observat. Deci, în graba aia spre parcare, în timp ce ne enervăm că şeful ne-a mai dat un proiect, am putea să îi observăm şi chiar dacă nu îi ajutăm, măcar să ne gândim, că sunt unii care nu au un şef, care nu vor dormi la noapte sub o pătură călduroasă. Dacă tu, ai fi în locul lor, ţi-ai dori să se oprească cineva să priveasca în ochii tăi îndureraţi?
Dacă da, haideţi să încercăm să judecăm mai puţin şi să privim mai mult!
Doi ochi care mi-au spus o poveste de câteva sute de pagini. Doi ochi care mi-au dat de gândit, doi ochi care m-au făcut să mă opresc.
"Mă ajuţi te rog?" mi-a spus o voce dulce, înceată, speriată, dezorientată, înfrigurată. Două mâini tremurânde arătându-mi la ce să ajut. Ochii cei albaştri care mă studiau: "oare ce a făcut-o să se oprească"? Cu siguranţă, sinceritatea din privirea ei. Nu mila, nu compasiunea, nu altruismul. Nu dorinţa de a-mi ajuta aproapele. Sinceritatea!!Si desigur, ochii albaştri în lacrimi.
Pentru că toţi avem problemele noastre la care să ne gândim. Pentru că toţi vrem să prindem autobusul, pentru că toţi ne grăbim spre locul de parcare. Şi pentru că îi catalogam pe toţi cei care stau cu mâna întinsă- impostori, mincinoşi, prefăcuţi! Să nu uităm totuşi, că mai sunt şi cei câţiva care, chiar au poveşti de spus, durere de împărtăşit, lacrimi de observat. Deci, în graba aia spre parcare, în timp ce ne enervăm că şeful ne-a mai dat un proiect, am putea să îi observăm şi chiar dacă nu îi ajutăm, măcar să ne gândim, că sunt unii care nu au un şef, care nu vor dormi la noapte sub o pătură călduroasă. Dacă tu, ai fi în locul lor, ţi-ai dori să se oprească cineva să priveasca în ochii tăi îndureraţi?
Dacă da, haideţi să încercăm să judecăm mai puţin şi să privim mai mult!
duminică, 11 octombrie 2009
operţiunea: schaunele!!
Acum mai nou sunt expertă în montat scaune şi mese. Dacă aveţi nevoie de experţi în montaj şi stricat şi deşurubat şi depiuliţat, chemaţi-mă. Pe mine şi pe colega mea Ioana.
Mda, ne-a achiziţionat proprietarul (în cele din urmă şi după 1000 de "hai" şi "când" şi "vreţi") o masă şi 3 scaune. Aşa că ni le-a trântit ostentativ pe jos şi şi-a luat lumea bună. "Fetelor, vă descurcaţi voi". NOOOOTT!!Cap de tractor!!! Suntem fimei. Fimeile îs cu unghiile şi părul şi asortatul hainelor, nu cu înşurubatul mobilei.
In fine, ne apucăm noi să desfacem pachetele. Numai şurubele şi piuliţe şi părţi dezmembrate şi mulţumită capurilor inteligente de la Ikea, un manual. Ceva în genul "pătrăţel-click", "cerculeţ-norişor", "şurubel-1,2". Adică, neînţelesito-chinezo-vietnameză, de la mama ei de acasa. Dar noi putem. "Trebuie să putem" a zis Ioana vijelioasă. Aşa că, în lipsă de şurubelniţe şi alte ustensile pentru înşurubat ne-am înarmat cu vreo 3 cuţite, un foarfec, cheile, o linguriţă (don't ask) şi un cutter. Şi dă-i şi înşurubează şi prinde şi desface şi "ia uite că stă!!"(strâmb şi total invers). Da' noi putem da???Ajungem la concluzia că ne lipsesc nişte şurubele (pentru că le-am folosit pe toate să prindem spătarul!!) şi am zis să trecem ma bine să construim masa, că doar cât de greu poate fi.
Şi începem să scoatem: două bucaţi albe de lemn, 3 bare, 15 şurubele, 20 de piuliţe, 2 chestii (nu pot să mă pronunţ ce ar putea reprezenta), nişte chestii de metal, nişte chestii de plastic şi bineînţeles, un manual. Cea mai frumoasă poză era aia de pe ultima pagină, unde arăta o tanti cum şedea ea victorioasă lângă masă. Uitându-ne cu jind la tanti, ne închipuiam şi pe noi stând la măsuţa noastră frumoasă de la Ikea, când va fi toată într-un singur loc, prinsă şi înşurubată, nu împrăştiată ca maţele unei filapamciuc călcat de tren, prin tot holul.
Datorită desenelor extraordinar de clare (de ziceai că-s făcute în codul balenelor gravide), reuşim să prindem placajele albe. Relativ, pentru că şurubelniţă nu aveam, iar vârfurile de la cuţite erau tocite de la încercarea de a construi scaunele.
Pe la 2 şi ceva ne gândim noi că poate ar fi mai bine să o lăsăm pe a doua zi când vom merge cu cerşitul prin bloc, de o şurubelniţă. Oricum, pentru două femei, fără şurubelniţă, ne-am descurcat destul de bine: un scaun care stă în picioare cu spătarul înşurubat stramb şi placajul pus pe dos şi o masă care stă perfect cu picioarele în sus, pe gresia din bucătărie. De Crăciun îmi doresc o şurubelniţă. Din aia frumoasă, performantă, cu mai multe capete, profesională. Sau un set complet de cuţite cu vârful ascuţit. That could work too.
Mda, ne-a achiziţionat proprietarul (în cele din urmă şi după 1000 de "hai" şi "când" şi "vreţi") o masă şi 3 scaune. Aşa că ni le-a trântit ostentativ pe jos şi şi-a luat lumea bună. "Fetelor, vă descurcaţi voi". NOOOOTT!!Cap de tractor!!! Suntem fimei. Fimeile îs cu unghiile şi părul şi asortatul hainelor, nu cu înşurubatul mobilei.
In fine, ne apucăm noi să desfacem pachetele. Numai şurubele şi piuliţe şi părţi dezmembrate şi mulţumită capurilor inteligente de la Ikea, un manual. Ceva în genul "pătrăţel-click", "cerculeţ-norişor", "şurubel-1,2". Adică, neînţelesito-chinezo-vietnameză, de la mama ei de acasa. Dar noi putem. "Trebuie să putem" a zis Ioana vijelioasă. Aşa că, în lipsă de şurubelniţe şi alte ustensile pentru înşurubat ne-am înarmat cu vreo 3 cuţite, un foarfec, cheile, o linguriţă (don't ask) şi un cutter. Şi dă-i şi înşurubează şi prinde şi desface şi "ia uite că stă!!"(strâmb şi total invers). Da' noi putem da???Ajungem la concluzia că ne lipsesc nişte şurubele (pentru că le-am folosit pe toate să prindem spătarul!!) şi am zis să trecem ma bine să construim masa, că doar cât de greu poate fi.
Şi începem să scoatem: două bucaţi albe de lemn, 3 bare, 15 şurubele, 20 de piuliţe, 2 chestii (nu pot să mă pronunţ ce ar putea reprezenta), nişte chestii de metal, nişte chestii de plastic şi bineînţeles, un manual. Cea mai frumoasă poză era aia de pe ultima pagină, unde arăta o tanti cum şedea ea victorioasă lângă masă. Uitându-ne cu jind la tanti, ne închipuiam şi pe noi stând la măsuţa noastră frumoasă de la Ikea, când va fi toată într-un singur loc, prinsă şi înşurubată, nu împrăştiată ca maţele unei filapamciuc călcat de tren, prin tot holul.
Datorită desenelor extraordinar de clare (de ziceai că-s făcute în codul balenelor gravide), reuşim să prindem placajele albe. Relativ, pentru că şurubelniţă nu aveam, iar vârfurile de la cuţite erau tocite de la încercarea de a construi scaunele.
Pe la 2 şi ceva ne gândim noi că poate ar fi mai bine să o lăsăm pe a doua zi când vom merge cu cerşitul prin bloc, de o şurubelniţă. Oricum, pentru două femei, fără şurubelniţă, ne-am descurcat destul de bine: un scaun care stă în picioare cu spătarul înşurubat stramb şi placajul pus pe dos şi o masă care stă perfect cu picioarele în sus, pe gresia din bucătărie. De Crăciun îmi doresc o şurubelniţă. Din aia frumoasă, performantă, cu mai multe capete, profesională. Sau un set complet de cuţite cu vârful ascuţit. That could work too.
vineri, 9 octombrie 2009
destination=>ARMANI!
Bweii, deci îs obsedată de un parfum. Da' obsedată aşa rău. Când miroase cineva pe strada îl simt de la 5 m şi după ce trece şi lasă dâraa de parfum, rămân aşa pierdută parca aş fi un vampir, care simte miros de sânge dulce, ce i-ar plăcea. Plus că de fiecare dată când trec pe la o parfumerie intru şi mă duc repede să îl mai miros o dată. Miroase aşa elegant, stilat, chic, dulce, sexy, romantic, provocator. Cum vreţi voi. Ideea e că e prea tare.
Am promis că din primul salariu îmi cumpăr. Asta e stabilită chestia de când am aflat de el prima oară. Partea mai şubredă e că înca nu am salariu, pentru că (dăăăhh!!!) încă nu am job, pentru că (futu-i bazmuzucul măsii) încă e criză (şi încă va mai fi). Şi toata una peste alta, ca să mă oftic eu şi mai tare, a apărut şi o nouă variantă de la el. Great!!Deci acum din primul salariu îmi voi lua două. Pentru că trebuie să am ambele variante, ca să nu umblu după aia în continuare ca zombie pe stradă mirosind varianta pe care eu nu o am.
Mna, drumul spre el e lung. Dar când îl voi avea, voi dormi cu el în braţe. Parol!!!!
Am promis că din primul salariu îmi cumpăr. Asta e stabilită chestia de când am aflat de el prima oară. Partea mai şubredă e că înca nu am salariu, pentru că (dăăăhh!!!) încă nu am job, pentru că (futu-i bazmuzucul măsii) încă e criză (şi încă va mai fi). Şi toata una peste alta, ca să mă oftic eu şi mai tare, a apărut şi o nouă variantă de la el. Great!!Deci acum din primul salariu îmi voi lua două. Pentru că trebuie să am ambele variante, ca să nu umblu după aia în continuare ca zombie pe stradă mirosind varianta pe care eu nu o am.
Mna, drumul spre el e lung. Dar când îl voi avea, voi dormi cu el în braţe. Parol!!!!
marți, 6 octombrie 2009
Bucureşti- part one
Hello Bucureşti!
Dacă n-ai curajul să te muţi în Bucureşti nu ai sânge rece în tine. Zic eu. Nu ştiu, poate că toţi aveţi experienţe neplăcute cu a noastră dragă capitală, poate unii nu mai puneţi piciorul aici nici tăiaţi în 15 bucăţi, poate că alţii sunteţi îndrăgostiţi de oraşul asta.
Eu, înca sunt în "decizii". Îmi place sau nu îmi place?
Îmi place dacă ar fi să merg toată ziua cu metroul şi dacă m-aş putea plimba zi lumină pe strada cu fântânile arteziene din faţa Casei Poporului (care apropo îi huuuugeee). Şi îmi place că fiecare e cu mama măsii şi te bagă şi pe tine într-o mamă a măsii dacă nu ai deja o mamă a măsii în care să fii integrat (oameni darnici). Ieri am fost cu nişte prieteni în Bucureştiul vechi, pe ceva stradă ce seamană cu străduţele din Salzburg (XOXO). Micuţa şi cu multe cafenele. Fără zgomot, fără praf şi aglomeraţie fără oameni care se ceartă. Parcă nici nu ai fi în Bucuresti. Parcă e un orăşel micuţ, de pe la 1800, unde toţi sunt calmi şi cu voie bună.
Bun, în rest mă enervează (am început deja) că toţi se ceartă. Ori de la loc în tramvai, ori de la 15 cm de parcare, ori care dă cui prioritate ori care are maşina mai maşină şi dinţii mai mulţi în gură. Una chiar se certa de la o pungă de chips-uri cu unul. 90% din ei îs de la foarte grăbiţi în sus. Şi cam tot atâţia au puteri paranormale (ştiu că se va face verde cu 5 secunde înainte aşa că încep să claxoneze). Se trece pe roşu de parca ar fi strada lu' tac'su, se urcă în tramvai de parcă intră în pod şi se vorbeşte tare. Se cânta peste tot şi din toate (în tramvai la acordeon, în metrou din voce sau invers) important e că sunt oameni talentaţi.
Oricum, Bucureştiul ori iţi place ori nu iţi place. La fel cum era şi cu marea. Dacă ştii să vezi părţile bune orice lucru e frumos la urma urmei.
Dacă n-ai curajul să te muţi în Bucureşti nu ai sânge rece în tine. Zic eu. Nu ştiu, poate că toţi aveţi experienţe neplăcute cu a noastră dragă capitală, poate unii nu mai puneţi piciorul aici nici tăiaţi în 15 bucăţi, poate că alţii sunteţi îndrăgostiţi de oraşul asta.
Eu, înca sunt în "decizii". Îmi place sau nu îmi place?
Îmi place dacă ar fi să merg toată ziua cu metroul şi dacă m-aş putea plimba zi lumină pe strada cu fântânile arteziene din faţa Casei Poporului (care apropo îi huuuugeee). Şi îmi place că fiecare e cu mama măsii şi te bagă şi pe tine într-o mamă a măsii dacă nu ai deja o mamă a măsii în care să fii integrat (oameni darnici). Ieri am fost cu nişte prieteni în Bucureştiul vechi, pe ceva stradă ce seamană cu străduţele din Salzburg (XOXO). Micuţa şi cu multe cafenele. Fără zgomot, fără praf şi aglomeraţie fără oameni care se ceartă. Parcă nici nu ai fi în Bucuresti. Parcă e un orăşel micuţ, de pe la 1800, unde toţi sunt calmi şi cu voie bună.
Bun, în rest mă enervează (am început deja) că toţi se ceartă. Ori de la loc în tramvai, ori de la 15 cm de parcare, ori care dă cui prioritate ori care are maşina mai maşină şi dinţii mai mulţi în gură. Una chiar se certa de la o pungă de chips-uri cu unul. 90% din ei îs de la foarte grăbiţi în sus. Şi cam tot atâţia au puteri paranormale (ştiu că se va face verde cu 5 secunde înainte aşa că încep să claxoneze). Se trece pe roşu de parca ar fi strada lu' tac'su, se urcă în tramvai de parcă intră în pod şi se vorbeşte tare. Se cânta peste tot şi din toate (în tramvai la acordeon, în metrou din voce sau invers) important e că sunt oameni talentaţi.
Oricum, Bucureştiul ori iţi place ori nu iţi place. La fel cum era şi cu marea. Dacă ştii să vezi părţile bune orice lucru e frumos la urma urmei.
miercuri, 30 septembrie 2009
planuri de toamnă
Trebuie să scriu şi un post despre toamnă, pentru că tot timpul mi-a plăcut toamna. Mă rog, mai mult sau mai puţin, depinzând de cât de ploioasă şi friguroasă a fost. Dar aşa în mare pot să spun că e anotimpul planurilor. Parcă te trezeşti dintr-un vis (mare, vacanţă, munte, prieteni, distracţie) şi intri într-un coşmar(şcoala, serviciu, trezit dimineaţa, cafea multă). Şi începi să te gândeşti cu ce ai greşit. De ce, de la lenevit până la 11 (hai 14) trebuie să te trezesti în fiecare zi la 7 (hai 6)?
Pentru că vara s-a terminat, iar toamna începe distracţia. Adică, cu adevărat distracţia. Te gândeşti: "băi, tre să mă mut, şeful mi-a dat un teanc de treabă, salariul (e criză) îl primesc o dată la 2 luni (pe bune!!!), la nu ştiu ce seminar trebuie proiect, e ziua lui cutare şi cutare, ăia doi au nuntă (trebuie să te duci că ţi-s prieteni), de Crăciun parcă ai vrea să mergi undeva (asa că faci rezervare), după aia unde facem rev-ul, ai tăi vor să te vadă la casa ta (nu de alta, dar poate aşa nu mai ceri bani de la ei), te gândeşti să îţi cauţi altceva de lucru, apa caldă nu merge, pâine nu mai ai, zahăr pentru cafea nici atât. O bei amară!
Oricum, afară vremea (dacă esti născut Duminica) ţine cu tine: probabil plouă de 2 zile, e frig ca-n beci şi toţi copacii îşi dezvirginează frunzele. Bun, aşa că îţi iei frumos toată geanta (ok, valiza) cu probleme o laşi la uşă (vecinului), te duci în pat, cu un ceai de fructe, îţi dai drumul la un film (probabil Sweet november) şi auzind vijelia de afară (presupunem că nu ai geamuri izolate fonic) te bucuri de toamnă.
Pentru mine toamna a fost tot timpul ca anul nou. Încep să îmi fac planuri. Să îmi doresc să merg acolo si acolo, să văd pe ăla şi pe ăla, să reuşesc nu ştiu unde. Mă hotărăsc (în prisma vacanţei care tocmai a trecut) să merg la anul pe nu ştiu ce munte sau să beau cocktail cu paie din China. Aşa că anul nou începe pe 1 Septembrie. So, start dreaming!
Pentru că vara s-a terminat, iar toamna începe distracţia. Adică, cu adevărat distracţia. Te gândeşti: "băi, tre să mă mut, şeful mi-a dat un teanc de treabă, salariul (e criză) îl primesc o dată la 2 luni (pe bune!!!), la nu ştiu ce seminar trebuie proiect, e ziua lui cutare şi cutare, ăia doi au nuntă (trebuie să te duci că ţi-s prieteni), de Crăciun parcă ai vrea să mergi undeva (asa că faci rezervare), după aia unde facem rev-ul, ai tăi vor să te vadă la casa ta (nu de alta, dar poate aşa nu mai ceri bani de la ei), te gândeşti să îţi cauţi altceva de lucru, apa caldă nu merge, pâine nu mai ai, zahăr pentru cafea nici atât. O bei amară!
Oricum, afară vremea (dacă esti născut Duminica) ţine cu tine: probabil plouă de 2 zile, e frig ca-n beci şi toţi copacii îşi dezvirginează frunzele. Bun, aşa că îţi iei frumos toată geanta (ok, valiza) cu probleme o laşi la uşă (vecinului), te duci în pat, cu un ceai de fructe, îţi dai drumul la un film (probabil Sweet november) şi auzind vijelia de afară (presupunem că nu ai geamuri izolate fonic) te bucuri de toamnă.
Pentru mine toamna a fost tot timpul ca anul nou. Încep să îmi fac planuri. Să îmi doresc să merg acolo si acolo, să văd pe ăla şi pe ăla, să reuşesc nu ştiu unde. Mă hotărăsc (în prisma vacanţei care tocmai a trecut) să merg la anul pe nu ştiu ce munte sau să beau cocktail cu paie din China. Aşa că anul nou începe pe 1 Septembrie. So, start dreaming!
Bimbo moartă.O declar nulă!!!
Viaţa mea a luat sfârşit.
Mi-a murit Bimbo. Da, ştiu că şi voi sunteţi tare afectaţi. Da' nu ştiţi cine e Bimbo nu? Să vă pun în temă. Mă jucam într-una din nopţile când nu am somn, pe un joc cu o Pitzi pe care trebuie să o îmbraci, să o trimiţi la serviciu, la coafor, să îndeplineşti anumite sarcini. Şi ideea e să ai cea mai frumoasă, inteligentă şi cu cei mai mulţi bani Bimbo. Da' eu ca de obicei m-am plictistit după vreo ora cât mi-a luat sa îi aleg un nume demn de o Piţi şi am lăsat baltă jocul.
Astăzi primesc un mail tragic: "Your Bimbo is dead" şi mesajul urlător. Aaaa, următor:
Mi-a murit Bimbo. Da, ştiu că şi voi sunteţi tare afectaţi. Da' nu ştiţi cine e Bimbo nu? Să vă pun în temă. Mă jucam într-una din nopţile când nu am somn, pe un joc cu o Pitzi pe care trebuie să o îmbraci, să o trimiţi la serviciu, la coafor, să îndeplineşti anumite sarcini. Şi ideea e să ai cea mai frumoasă, inteligentă şi cu cei mai mulţi bani Bimbo. Da' eu ca de obicei m-am plictistit după vreo ora cât mi-a luat sa îi aleg un nume demn de o Piţi şi am lăsat baltă jocul.
Astăzi primesc un mail tragic: "Your Bimbo is dead" şi mesajul urlător. Aaaa, următor:
"Its important to take care of your bimbo! You know a bimbo is for life and not just for christams well we have some bad news. It appears you have neglected her and she has sadley passed away anb gone to bimbo heaven. Your Bimbo has died! But never fear - you can save her again! Act quickly to save your Bimbo! Long live the bimbos!"
Deci sunt o criminală. Mi-am batut joc de biata fată, am neglijat-o ca o mamă depravată ce sunt, iar acum mititica e în Raiul Piţilor. Darrr, o pot învia (Thank God) pentru ca viaţa mea să aibă sens din nou.Yuhuu!!
marți, 29 septembrie 2009
mireasa kitsch
Astăzi vă scriu despre mirese. Da, nu mă întrebaţi ce am visat azi-noapte.
Am văzut ieri nişte poze (dat fiind faptul că doi dintre prietenii mei cei mai buni, sunt fotografi) cu mirese. Şi privind pierdută pozele, mi s-a aprins un beculeţ...sau un pitic (you pick) pe creier.
De ce toateeeee aveţi buchete cu trandafiri?? Ce nucul meu, nu mai sunt şi alte flori? Şi de ce tăătiii puneţi în piept mirelui ditamai hardughia de floare de stă săracul cocoşat şi aplecat de zici că atunci îl apucă diareea? Unde e ideea aia de simplu, elegant şi frumos?
Şi de ce tăăăăti vă alegeţi rochii de 20 de kg, cu 15 mii de flori şi frunze cu alte 100 de mii de aţe şi becuri şi cercuri şi sârme şi piuliţe prin ele? Unde e rochia aia frumoasă, clasică, de mireasă?
Şi de ce vă faceţi cuiburi prin cap dacă aveţi aşa păr frumos. Acum na, unde nu este nu este, înţelegem. Dar când aveţi un păr lung şi des şi lucios şi mai mare dragul să te uiţi la el, de ce îl cocoţaţi ca ciorile în vârful creştetului şi-l acoperiţi bine (de parcă l-aţi furat) cu 4 tone de voal şi sclipici? Unde e naturaleţea?
Na şi mai vezi once in a while câte o mireasă finuţă, draguţă, simplă. Dar normal că va fi catalogată drept "naşpa" sau "ne-în-pas cu moda" sau "limitată financiar". Da ştiu că nu se discută gusturile, nici mirosurile, nici bla bla bla. Dar poate ar trebui să mai "discutăm" câteodată şi kitsch-urile!
Am văzut ieri nişte poze (dat fiind faptul că doi dintre prietenii mei cei mai buni, sunt fotografi) cu mirese. Şi privind pierdută pozele, mi s-a aprins un beculeţ...sau un pitic (you pick) pe creier.
De ce toateeeee aveţi buchete cu trandafiri?? Ce nucul meu, nu mai sunt şi alte flori? Şi de ce tăătiii puneţi în piept mirelui ditamai hardughia de floare de stă săracul cocoşat şi aplecat de zici că atunci îl apucă diareea? Unde e ideea aia de simplu, elegant şi frumos?
Şi de ce tăăăăti vă alegeţi rochii de 20 de kg, cu 15 mii de flori şi frunze cu alte 100 de mii de aţe şi becuri şi cercuri şi sârme şi piuliţe prin ele? Unde e rochia aia frumoasă, clasică, de mireasă?
Şi de ce vă faceţi cuiburi prin cap dacă aveţi aşa păr frumos. Acum na, unde nu este nu este, înţelegem. Dar când aveţi un păr lung şi des şi lucios şi mai mare dragul să te uiţi la el, de ce îl cocoţaţi ca ciorile în vârful creştetului şi-l acoperiţi bine (de parcă l-aţi furat) cu 4 tone de voal şi sclipici? Unde e naturaleţea?
Na şi mai vezi once in a while câte o mireasă finuţă, draguţă, simplă. Dar normal că va fi catalogată drept "naşpa" sau "ne-în-pas cu moda" sau "limitată financiar". Da ştiu că nu se discută gusturile, nici mirosurile, nici bla bla bla. Dar poate ar trebui să mai "discutăm" câteodată şi kitsch-urile!
joi, 24 septembrie 2009
Autumn Mood
Alinierea!
Family story...
Ce ar fi toamna fără struguri...?
Home alone!
Mom?Dad? Uncle Buzz?miercuri, 23 septembrie 2009
claxonavă-v-aş să vă claxonez
Atenţie: citeşte acest blog mai ales dacă eşti din Bucureşti.
La noi, în orăşelul nostru micuţ de munte, NU SE CLAXONEAZĂ.
Noi, moldovenii, stăm frumos la semafor şi chiar dacă s-a făcut verde şi Nea Cepuleţ din faţă nu a pornit, NU CLAXONĂM!!!
Iar dacă la sensul giratoriu se asteaptă mai mult, până dai prioritate la fiecare, NU CLAXONEZI.
Dacă încerc să parchez, am să reusesc până la urmă, pentru că tu nu-i aşa, eşti drăguţ şi NU VEI CLAXONA.
Şi să nu credeţi că am ceva cu minunaţii, conpatrioţii noştri din "scârbitală". Dar am observat că majoritatea maşinilor care CLAXONEAZă în oraşul MEU sunt de acolo. Mai mult, mai şi fac semne obsecene pe geamuri ca ultimii ţărani, din spatele unor volane din ultima serie de la BMW sau Audi.
Aşa că data viitoare când intraţi în Piatra-Neamţ, uitaţi-vă la indicatorul ăla cu un "claxonaş" TĂIAT!!!Claxonatul e numai pentru a evita un pericol imediat. Ori dacă stau la semafor şi ăla din faţa mea nu s-a mişcat, nu am cum să comut pe aripi şi autopropulsoare ca să zbor peste maşinile din faţa. Stai în spatele meu şi calmează-ţi nervii "bucureştini". Că tot ajungi undeva. Ori la destinaţie, întreg, ori într-un şanţ cu mâinile şi ochii împrăştiaţi pe o rază de câţiva km. OVER!!
La noi, în orăşelul nostru micuţ de munte, NU SE CLAXONEAZĂ.
Noi, moldovenii, stăm frumos la semafor şi chiar dacă s-a făcut verde şi Nea Cepuleţ din faţă nu a pornit, NU CLAXONĂM!!!
Iar dacă la sensul giratoriu se asteaptă mai mult, până dai prioritate la fiecare, NU CLAXONEZI.
Dacă încerc să parchez, am să reusesc până la urmă, pentru că tu nu-i aşa, eşti drăguţ şi NU VEI CLAXONA.
Şi să nu credeţi că am ceva cu minunaţii, conpatrioţii noştri din "scârbitală". Dar am observat că majoritatea maşinilor care CLAXONEAZă în oraşul MEU sunt de acolo. Mai mult, mai şi fac semne obsecene pe geamuri ca ultimii ţărani, din spatele unor volane din ultima serie de la BMW sau Audi.
Aşa că data viitoare când intraţi în Piatra-Neamţ, uitaţi-vă la indicatorul ăla cu un "claxonaş" TĂIAT!!!Claxonatul e numai pentru a evita un pericol imediat. Ori dacă stau la semafor şi ăla din faţa mea nu s-a mişcat, nu am cum să comut pe aripi şi autopropulsoare ca să zbor peste maşinile din faţa. Stai în spatele meu şi calmează-ţi nervii "bucureştini". Că tot ajungi undeva. Ori la destinaţie, întreg, ori într-un şanţ cu mâinile şi ochii împrăştiaţi pe o rază de câţiva km. OVER!!
marți, 22 septembrie 2009
Ai legătura!!!
Sun azi la o Universitate al cărui nume nu îl pot scrie (Universitatea Bucureşti) ca să adresez o întrebare unor doamne în vederea (dăăhh) primirii unui răspuns simplu: da sau nu.
Bun, deci sun. O dată, de două ori, încerc alt număr, nealocat, sună ocupat, sun iar la primul, intră robot/fax/cafetieră/sandwich-maker, răspunde portarul, răspunde o tanti care nu ştia ce facultate e, ocupat, ocupat, ocupat.
Mă pun să o ajut pe mama la tăiat zarzavaturile pe iarnă (da, au venit toamna şi activităţile conexe).
"Da' nu mai suni şi tu la ăştia la Bucureşti"?-mama
"Da i-am sunat acum 10 minute şi oricum e 11:51, sigur la 12 termină programul".
Sun iar. Sun. Sun. Răspunde în sfârşit şi în gura mamii voastre....o doamnă.
Eu: "Bună ziua, bla bla bla bla bla bla şi dacă am bla bla atunci pot să bla bla bla"?
Aia: "Pai...nu cred, adică de ce?"
Eu: "Pentru că bla bla bla bla".
Aia:" Staţi că vă fac legătura la secretariat"
Îmi face legătura. După ce ascult toată melodia clopoţelului sau ce hit o fi fost ăla.
Răspunde alta cucăză. Iar îi turui povestea vieţii mele, iar îmi face legătura, de data asta la Studii de Securitate cică. Da, tu unde erai cucoană, la Vălenii din Cireş???????????
Mă calmez. Răspunde o piţi, iar încep cu aceeaşi întrebarrrreee, iar îmi face Sf. Legătură. Iar răspunde o cucoană: "Dar tot dumneavoastră sunteţi?Nu v-am făcut legătura la Studii de Securitate o dată"?
Eu: "Ba da şi se pare că mi-au făcut din nou legătura la dumneavoastră"!!!!!!!
Aia:" Of, aşteptaţi vă rog". De parcă ce studiile şi facultăţile şi gardurile voastre, am făcut până acum???????????? Şi de ce mă trimiteţi de la una la alta când voi probabil sunteţi la 5 m una de alta sau cel mai probabil, chiar în acelaşi birou??????
Dar e bine. De ce să mă enervez când după 10 minute de făcut legături şi pus aceeaşi întrebare voi mă trimiteţi înapoi unde am sunat prima dată?? Doar nu plătiţi voi factura la telefon!!Hai scuze că am scris despre voi pe blog.
Enjoy your coffee acolo. Fuck you, very, very, very much!Andreea, ai legătura aia sexy!!!
Bun, deci sun. O dată, de două ori, încerc alt număr, nealocat, sună ocupat, sun iar la primul, intră robot/fax/cafetieră/sandwich-maker, răspunde portarul, răspunde o tanti care nu ştia ce facultate e, ocupat, ocupat, ocupat.
Mă pun să o ajut pe mama la tăiat zarzavaturile pe iarnă (da, au venit toamna şi activităţile conexe).
"Da' nu mai suni şi tu la ăştia la Bucureşti"?-mama
"Da i-am sunat acum 10 minute şi oricum e 11:51, sigur la 12 termină programul".
Sun iar. Sun. Sun. Răspunde în sfârşit şi în gura mamii voastre....o doamnă.
Eu: "Bună ziua, bla bla bla bla bla bla şi dacă am bla bla atunci pot să bla bla bla"?
Aia: "Pai...nu cred, adică de ce?"
Eu: "Pentru că bla bla bla bla".
Aia:" Staţi că vă fac legătura la secretariat"
Îmi face legătura. După ce ascult toată melodia clopoţelului sau ce hit o fi fost ăla.
Răspunde alta cucăză. Iar îi turui povestea vieţii mele, iar îmi face legătura, de data asta la Studii de Securitate cică. Da, tu unde erai cucoană, la Vălenii din Cireş???????????
Mă calmez. Răspunde o piţi, iar încep cu aceeaşi întrebarrrreee, iar îmi face Sf. Legătură. Iar răspunde o cucoană: "Dar tot dumneavoastră sunteţi?Nu v-am făcut legătura la Studii de Securitate o dată"?
Eu: "Ba da şi se pare că mi-au făcut din nou legătura la dumneavoastră"!!!!!!!
Aia:" Of, aşteptaţi vă rog". De parcă ce studiile şi facultăţile şi gardurile voastre, am făcut până acum???????????? Şi de ce mă trimiteţi de la una la alta când voi probabil sunteţi la 5 m una de alta sau cel mai probabil, chiar în acelaşi birou??????
Dar e bine. De ce să mă enervez când după 10 minute de făcut legături şi pus aceeaşi întrebare voi mă trimiteţi înapoi unde am sunat prima dată?? Doar nu plătiţi voi factura la telefon!!Hai scuze că am scris despre voi pe blog.
Enjoy your coffee acolo. Fuck you, very, very, very much!Andreea, ai legătura aia sexy!!!
luni, 21 septembrie 2009
Lynn Anderson- Roe garden
O melodie care mă obsedează de câteva zile. O am şi în varianta ringtone dacă interesează pe cineva:
duminică, 20 septembrie 2009
well done, ştefan!
Ne-am prins şi noi de ce au scos minţile luminate ale oraşului, toate semafoarele şi au pus sensuri giratorii în loc. Pentru că ne-au pus o super fântână arteziană în parc, din aia cum numai în poveşti s-a văzut. Mda, glumesc, sigur nu de asta e circulaţia asa de horror şi sigur sunt şi alte fântâni mai săritoare ca a noastră.
Dar cum sunt obsedata numărul unu de fântâni trebuie să vă arăt şi vouă, pentru că mie una îmi place foarte mult. Pozele nu sunt făcute de mine ci de o fetiţă care se pricepe. Take a look!
marți, 15 septembrie 2009
mama şi gugălul
Eram într-o zi pe net. Nu făceam nimic interesant, ci îmi chinuiam ochii citind un blog. Deodată, intră mama furtunoasă în cameră:
"Lasă-mă repede să intru pe gugăl, că i-am promis lu' soră-ta că îi fac o tartă, dar nu am decât struguri".
Şocată, mă ridic frumos de pe scaunu-mi şocat şi el şi îi cedez locul mamei:
"Da eu aşa fac. Când nu ştiu ceva intru repede şi mă uit pe gugăl. Uite "tartă cu struguri". Gata am plecat". Şi iese la fel de furtunoasă din cameră.
"Aaa, dacă termină maşina de spălat, să întinzi şi tu rufele alea".
Ce mai urmează?Să vină tata să îşi downloadeze filme şi muzică? Sau bunica mea sa citească online "Poveştirile Părintelui Dionisie de la Neamţ". În familia mea, totul e posibil.
"Lasă-mă repede să intru pe gugăl, că i-am promis lu' soră-ta că îi fac o tartă, dar nu am decât struguri".
Şocată, mă ridic frumos de pe scaunu-mi şocat şi el şi îi cedez locul mamei:
"Da eu aşa fac. Când nu ştiu ceva intru repede şi mă uit pe gugăl. Uite "tartă cu struguri". Gata am plecat". Şi iese la fel de furtunoasă din cameră.
"Aaa, dacă termină maşina de spălat, să întinzi şi tu rufele alea".
Ce mai urmează?Să vină tata să îşi downloadeze filme şi muzică? Sau bunica mea sa citească online "Poveştirile Părintelui Dionisie de la Neamţ". În familia mea, totul e posibil.
joi, 10 septembrie 2009
îi drept
Vorba aia: când nu-s unghii vai de tocuri. Da, nu era aşa. Nu contează.
Ideea e că printre alte ocupaţii din viaţa mea palpitantă, mă ocup şi de Drept. Drept, care nu prea e drept, de fapt e cât se poate de strâmb şi de alambicat şi întortocheat. Nu materiile, nu profii, nu clădirea. Colegii. Adică, colegele. Mele, blonde, sexy, care la 8 dimineaţa când eu îmi ţin pleoapele cu capacul de la pix să stea deschise şi mă uit în buletin să văd dacă tot aşa mă cheamă, ele dragele de ele sunt machiate şi-n nări, sunt înţolite şi înţoţolite şi întocuite şi cum mai vreţi voi, cam din China-n State şi înapoi.
Şi ca orice "blonde de la drept" ce se respectă, nu uităm "parfumele" ţcumpe, genţi de la firme cu nume de animale şi păsări şiiiiiiii orientarea aero-spaţialo-locus-bun-de-copiatus.
Da, ca să va explic procedeul:
Se intră.Cu mâna ruptă de la jumate din cauza genţii. Sau, nu ştiu din cauza a puţin creier poate.
Se opreşte în uşa amfiteatrului, de parcă ar fi la capătul podiumului, iar noi cei cu covrigii în gură şi căscaturi până-n urechi, am fi fotografii de la "belle lelea". Se scanează. Loc de copiat, că de învatat nu a fost vreme mamaeee.
Se merge, se asează pe un loc. Aşezat geanta, scos carneţel roz, pix(uri), oglindă. Se oglindeşte. Se scoate telefonul...aaa, mă scuzaţi, era scos. Se ia telefonul de pe bancă şi se pune la ureche. Se dă bip.
"Fată să ne ţii şi nouă 2 locuri, că suntem cherestea, nimic nu ştim"
Se strânge tot arsenalul scos, se mută mai departe cu locuri pentru celelalte colege aflate în suferinţă, rămase vacante. Locurile, nu colegele.
Iar se scoate pix, oglindă, foaie, telefon.Vin colegele, nu e bun locul. Prea mult soare, prea multă vizibilitate, prea mult loc, prea aproape de unghiul unghiular faţă de aria perpendiculara pe diametrul profului. Bun, în timpul acestei operaţiuni de aşezare în spaţiu, tocăit şi bubuit şi troncănit de tocuri evident.
Şi ca să vă demonstrez că strategia a dat roade şi tot acest "mişcă din fund, dă din tocuri-thing" a meritat, când începe examenul, pe cine mută proful în primele bănci?Aleluiaa, thank YOU God, pe tocăitoare. Dar e bine. Serios că e bine. Viitorii avocaţi şi jurişti ai României vor fi oameni inteligenţi şi stilaţi. NOT!!!
Ideea e că printre alte ocupaţii din viaţa mea palpitantă, mă ocup şi de Drept. Drept, care nu prea e drept, de fapt e cât se poate de strâmb şi de alambicat şi întortocheat. Nu materiile, nu profii, nu clădirea. Colegii. Adică, colegele. Mele, blonde, sexy, care la 8 dimineaţa când eu îmi ţin pleoapele cu capacul de la pix să stea deschise şi mă uit în buletin să văd dacă tot aşa mă cheamă, ele dragele de ele sunt machiate şi-n nări, sunt înţolite şi înţoţolite şi întocuite şi cum mai vreţi voi, cam din China-n State şi înapoi.
Şi ca orice "blonde de la drept" ce se respectă, nu uităm "parfumele" ţcumpe, genţi de la firme cu nume de animale şi păsări şiiiiiiii orientarea aero-spaţialo-locus-bun-de-copiatus.
Da, ca să va explic procedeul:
Se intră.Cu mâna ruptă de la jumate din cauza genţii. Sau, nu ştiu din cauza a puţin creier poate.
Se opreşte în uşa amfiteatrului, de parcă ar fi la capătul podiumului, iar noi cei cu covrigii în gură şi căscaturi până-n urechi, am fi fotografii de la "belle lelea". Se scanează. Loc de copiat, că de învatat nu a fost vreme mamaeee.
Se merge, se asează pe un loc. Aşezat geanta, scos carneţel roz, pix(uri), oglindă. Se oglindeşte. Se scoate telefonul...aaa, mă scuzaţi, era scos. Se ia telefonul de pe bancă şi se pune la ureche. Se dă bip.
"Fată să ne ţii şi nouă 2 locuri, că suntem cherestea, nimic nu ştim"
Se strânge tot arsenalul scos, se mută mai departe cu locuri pentru celelalte colege aflate în suferinţă, rămase vacante. Locurile, nu colegele.
Iar se scoate pix, oglindă, foaie, telefon.Vin colegele, nu e bun locul. Prea mult soare, prea multă vizibilitate, prea mult loc, prea aproape de unghiul unghiular faţă de aria perpendiculara pe diametrul profului. Bun, în timpul acestei operaţiuni de aşezare în spaţiu, tocăit şi bubuit şi troncănit de tocuri evident.
Şi ca să vă demonstrez că strategia a dat roade şi tot acest "mişcă din fund, dă din tocuri-thing" a meritat, când începe examenul, pe cine mută proful în primele bănci?Aleluiaa, thank YOU God, pe tocăitoare. Dar e bine. Serios că e bine. Viitorii avocaţi şi jurişti ai României vor fi oameni inteligenţi şi stilaţi. NOT!!!
joi, 3 septembrie 2009
question
Eu am o nelămurire. (da, iarăşi)!
De ce atunci când eşti în autobus şi lângă tine este un loc liber (şi nu, nu eşti cu prietenul tău invizibil, imaginar, fosforescent), se găseşte tot timpul unul/una/unii/ care te întreabă cu ochii înşniţelaţi:
"Este ocupat locul"?
Nene, tanti, wă, uăi- dacă era ocupat, stătea cineva pe el, nu şedea el aşa, neacoperit de o parte dorsală. Iar eu după- cum vezi-sunt pe scaunul meu. Deci care e justificarea întrebării tale cretine?
De ce atunci când eşti în autobus şi lângă tine este un loc liber (şi nu, nu eşti cu prietenul tău invizibil, imaginar, fosforescent), se găseşte tot timpul unul/una/unii/ care te întreabă cu ochii înşniţelaţi:
"Este ocupat locul"?
Nene, tanti, wă, uăi- dacă era ocupat, stătea cineva pe el, nu şedea el aşa, neacoperit de o parte dorsală. Iar eu după- cum vezi-sunt pe scaunul meu. Deci care e justificarea întrebării tale cretine?
duminică, 30 august 2009
sun-sea-set
apus la mare...
Am descoperit un loc de unde fiecare apus se vede la fel de minunat şi de colorat. Dar nu vă dau adresa pentru că vreau să mă uit numai eu!
in-sea-ide
Na şi ce dacă pe lângă astea mai auzi şi un Q15 alb, frumos, curat, lăsând în urma lui ultima manea a lui Viorel de la Clenţani, mai vezi mucuri de ţigară pe plajă, gunoaie aruncate aiurea, marea uneori murdară, oameni care (încotinuu) se plâng de ceva? Nu se poate să fie toate bune, sexy şi frumoase, aşa-i ori ba
Am auzit la ştiri înainte să plec la mare, că vai, că au, că "frate ce păianjeni ucigaşi şi inclenţoşi sunt pe la mare că te muşca unul şi ajungi la discuţii cu Sfântul Petru". Nooott!!!După aia tot felul de interviuri luate pe plajă "cum vi se pare marea anul acesta?", "cât de mulţumiţi sunteţi?", "vi se pare mai curat ca anul trecut"?
Până la urmă, marea e aşa cum vrei tu să o vezi, că dacă mie mi se pune pata să îmi placă în Congo, printre săracii oamenii aia care dorm în colibe de lut şi mănâncă la micul-dejun dinţi de capră, apoi puteţi voi să îmi prezentaţi toate dezavantajele categorizate şi pe specii, că eu tot acolo ma duc în vacanţă. Şi vă trimit şi vedere. Cu mine şi capra mâncând iarbă. Capra, nu eu!
Ce nu mai înteleg eu? Ce e cu atâta nemulţumire? Doar mergi la mare, pentru MARE (în principiu), nu ca să faci revizia tehnico-ştiinţifică a hotelului şi a staţiunii unde stai. Deci dacă mergi la MARE, să te bucuri de MARE şi să mai taci din gură pe plajă, sau pe unde îţi mai plimbi tu tălpile alea de şmechero-fantastic.
În concluzie (poate subiectivă!!) la mare e frumos. Cui nu-i place să stea în spatele blocului la seminţe şi Tutti Frutti, căci până la urmă fiecare are marea pe care şi-o doreşte.
luni, 10 august 2009
grrrrr
Nu se poate aşa ceva. Da, v-aţi prins ăsta e unul din post-urile în care mă plâng. Cum se poate în anul 2009, intraţi şi băgaţi în Uniunea lu' mă'sa şi a lu tac'su să nu fie un tren mai normal de la Sibiu la Piatra-Neamţ?? Adică cum gardul meu să faci 289 de km în 16 ore???16 ore???Când până şi râmele îi fac mai repede??? De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine şi pe jos ajungi mai repede??De ce trebuie să opriţi voi în fiecare cârciumă de comună şi în fiecare gară fără şine şi cu găini pe peron? Se dilată ce?? Creierele voastre???
CFR aveţi ignore!!Da' lasă, bine că voi sunteţi ocupaţi cu reforma în învăţământul superior, că era imperios de foarte important de necesar să anulaţi formele de învăţământ la distanţă. Dar despre asta mă plâng într-un post viitor!!
Aaaa şi o melodie care merge cu post-ul asta!
CFR aveţi ignore!!Da' lasă, bine că voi sunteţi ocupaţi cu reforma în învăţământul superior, că era imperios de foarte important de necesar să anulaţi formele de învăţământ la distanţă. Dar despre asta mă plâng într-un post viitor!!
Aaaa şi o melodie care merge cu post-ul asta!
miercuri, 5 august 2009
what's new
Eu ştiam că românul s-a născut poet. Dar că s-a născut prea poet nu cred că am ştiut. Mă uitam cu mama (adică mama se uita, eu butonam tastaura Genius) pe Realitatea unde dau acolo jos, repede şi mic, ca să nu ai timp să îngurgitezi informaţia prea bine, tot felul de ştiri. La un moment dat, o aud cum păşeşte victorioasă (da, mama mea are câte un mers pentru fiecare stare de spirit), spre camera mea.
"Fii atentă ţi-am găsit loc de muncă. Au înfiinţat ăştia ceva agenţie da' hai să vezi cum se cheamă, n-ai mai pomenit aşa ceva." "Autoritatea Naţională Antigrindină şi de prevenire a precipitaţiilor!!Pam pam!!Da' eu nu mă duc. Mă păstrez pentru Agenţia Naţională de creştere a ierbii sau pentru Direcţia Antibălegar-de-vacă. Am zis!
"Fii atentă ţi-am găsit loc de muncă. Au înfiinţat ăştia ceva agenţie da' hai să vezi cum se cheamă, n-ai mai pomenit aşa ceva." "Autoritatea Naţională Antigrindină şi de prevenire a precipitaţiilor!!Pam pam!!Da' eu nu mă duc. Mă păstrez pentru Agenţia Naţională de creştere a ierbii sau pentru Direcţia Antibălegar-de-vacă. Am zis!
...
Ca să vedeţi de ce mai sunt în stare bieţii pensionari.
Vine într-o seară bunicul meu la mine în cameră cu o bucată de carton cusută de el cu aţă furată din coşul bunicii mele cu...aţe, da. Eu mă gândeam "aaa, cred că vrea să o descos şi să o cos iar, să o pună uşă la pui sau la mai ştiu eu ce. Da' de unde?
"Adinutza, te rog să scrii aici pe carton că "vând porumb, grâu şi ovăz" şi să mi-o aduci că o agăţ mâine de poartă". Acuma ştiu de la cine am moştenit talentele în afaceri (la 7 ani vindeam seminţe la poartă cu sora mea şi abţibilduri de la gume turbo). Îi scriu cartonul şi mă duc să i-l înmânez. Dar supriză, mă întâlnesc cu bunica mea:
"Vai mamă, da' mai este loc? Trebuia să scrii că vând şi mentă, că am şi eu nişte mentă".
Vine într-o seară bunicul meu la mine în cameră cu o bucată de carton cusută de el cu aţă furată din coşul bunicii mele cu...aţe, da. Eu mă gândeam "aaa, cred că vrea să o descos şi să o cos iar, să o pună uşă la pui sau la mai ştiu eu ce. Da' de unde?
"Adinutza, te rog să scrii aici pe carton că "vând porumb, grâu şi ovăz" şi să mi-o aduci că o agăţ mâine de poartă". Acuma ştiu de la cine am moştenit talentele în afaceri (la 7 ani vindeam seminţe la poartă cu sora mea şi abţibilduri de la gume turbo). Îi scriu cartonul şi mă duc să i-l înmânez. Dar supriză, mă întâlnesc cu bunica mea:
"Vai mamă, da' mai este loc? Trebuia să scrii că vând şi mentă, că am şi eu nişte mentă".
...
Cum ajungi de la pensat la spital?
Prietena mea Ana se leagă cu pirostriile la cap. Drept urmare sunt părtaşă la acest proces auto-distrugător. Mă duc azi cu ea la pensat. După aia, se gândeşte ea să ne uitam de bretele, bretele nu găsim, hai la buchet de mireasă, din ăla curgător nu face, floarea de pus în piept la mire nu e cum vrea domnia ei, plus că nu le aduce acasă gratuit. Voalul nu stă fără pieptăn, căutăm pieptăn, s-au terminat pieptenele. Găsim altă florărie, face buchet curgător, ornează maşina, face şi floare pentru mire, aduce toate handrăliile astea acasă gratuit. Dar e scump!
Bun, ne trebuie mărturii pe masă, că na aşa e chinchi, mergem să luăm mărturii. Da 5 m are deja, mai luăm 2? Mai bine luăm 10?
"10 nu e prea scump?"
Luăm 10!
Urcăm la mama la spital că acolo îşi face veacul de 20 şi ceva de ani, ostenite, mama scrie condica "ce faci mireasă?te-ai pensat?"
V-am zis eu că de la pensat ajungi la spital!
Prietena mea Ana se leagă cu pirostriile la cap. Drept urmare sunt părtaşă la acest proces auto-distrugător. Mă duc azi cu ea la pensat. După aia, se gândeşte ea să ne uitam de bretele, bretele nu găsim, hai la buchet de mireasă, din ăla curgător nu face, floarea de pus în piept la mire nu e cum vrea domnia ei, plus că nu le aduce acasă gratuit. Voalul nu stă fără pieptăn, căutăm pieptăn, s-au terminat pieptenele. Găsim altă florărie, face buchet curgător, ornează maşina, face şi floare pentru mire, aduce toate handrăliile astea acasă gratuit. Dar e scump!
Bun, ne trebuie mărturii pe masă, că na aşa e chinchi, mergem să luăm mărturii. Da 5 m are deja, mai luăm 2? Mai bine luăm 10?
"10 nu e prea scump?"
Luăm 10!
Urcăm la mama la spital că acolo îşi face veacul de 20 şi ceva de ani, ostenite, mama scrie condica "ce faci mireasă?te-ai pensat?"
V-am zis eu că de la pensat ajungi la spital!
...
Cine a mai auzit de adeverinţa de la părinte?Aţi citit bine, nu de la medic, nu de la psihiatru, nu de la şcoală...de la POPĂ!Cică acum mai nou, dacă faci cununia în alta parohie decât aia în care dormi, trebuie să aduci adeverinţă de la părintele tău că eşti catolică, ortodoxă, după ziua a 15 a, după marţi cea sfântă. Că altfel, pa pa măritat la biserică. Nu, da' e bine, adică de ce ar părea anormal?marți, 14 iulie 2009
fluturi de hârtie
Am împărţit de vreo câteva zile fluturaşi prin oraş. Şi cu ocazia asta am avut ocazia să observ psihologic, sociologic şi nervologic oamenii. Adică atitudinea lor faţă de lucruri noi şi faţă de cei care încearcă să facă publicitate evenimentului. Procesul se desfăşoară în felul "urlător": eu întind fluturaşul-destinatarul se clasifică în:
a) whatever-iştii
"mulţumesc" [dar oricum îl arunc în primul coş]
"...-nu zice nimic" [oare am închis filtrul de cafea"?]
"mi-ai mai dat, dar hai mai dă-mi unul" [că oricum nu prea am cu ce lega borcanele]
b) urătorii
"vai, să vă dea Dumnezeu sănătate şi noroc şi sănătate şi viaţă frumoasă şi sănătate, mamă" [ok, nu ţi-am dat de 3 ori pensia şi nici nu o să poţi cumpăra pe gratis de la târgul ăsta]
"sărumânuşiţele" [mânu ce?]
"să îţi dea Dumnezeu un băiat bun şi frumos aşa ca tine, un băiat bun să îţi dea ţie mama"[şi nici un cec de 5 milioane de euro nu e pe fluturaşul ăla]
"am fost şi anul trecut la târgul acesta şi au nişte lucruri aşa de bune şi aşa de ieftine.I-am cumpărat lu' ficioru' miu nişte şosete şi acum le are.....etc, etc" [ok, până scoţi varianta remixată ia fluturaşul şi taci]
c) necredincioşii
"da' mai lasă-mă" [am treburi mult mai importante cum ar fi de cules prunele, de încheiat şireturile la şlapi, de suflat mucii, de băgat cămaşa aia de nylon italian în pantalonii Zbersace, de ţinut telefonul marca şparleală la ureche, deşi am credit zero]
"nu nu" [varianta mai politicoasă a variantei de mai sus]
"mai am 10 de astea acasă" [11 e numărul tău norocos. I can feel it:>]
"a zis fiica-mea să nu mai cumpăr nimic fără ea. Odată, aveam 3 volume de Cioran la F-...ha ha ha ha ha -EL" [hahaha...şi...hahaha...cehahaha...treaba am hahahaha....eu, ia fluturaşul nenea. Ha ha]
"am fost şi anul trecut la târgul ăsta. Şi am cumpărat o lenjerie de pat. Atât de frumoasă, de saten alb. Superbă! Da' s-a rupt! Nu mă mai duc"[ hai du-te, măcar pentru nişte tic-tac]
d) paranoicii
"ce'i asta"[o bombă cu motor retropercutor şi saboţi de frână puşi în cilindrii de 3v]
"domnisoară, informaţia costă. astea trebuie aruncate toate la coş"[ok, mister Comunist şi Înverşunat pe sistem, atunci nu mai fă atâta tocăniţă din gură că ai pensia mică dacă informaţia costă şi stai în casă şi ascultă Radio Babetul de la Scara 15]
"ştiu ce scrie, am luat şi ieri". [spune rândul 2, cuvântul 7]
e) italienii dealfabetizaţi
"eu nu ştiu să citesc, da' dă-mi că mă uit la poze" [daca 3 oameni şi 2 romburi "e" poze la tine, be me guest]
"grazie. que linda"[say what? hai ia de aici şi da şi la Linda aia ce ziceai]
f) telefoniştii
"da' un număr due tuelefuon nu scrieee pe el"[pfff, parcă am ştiut că o să mă întrebi]
"a zis colega ta că îmi dai şi numărul de telefon. [În visele tale poate]
"da' eu nu am vise"[după cum îţi arată faţa nici pernă nu ai se pare]
g)euro-peniştii
"ai pus şi 100 de euro aici?"[mă jigneşti, am pus 1000]
"se dă ceva gratis la târgul ăsta?"[da, intrarea]
E fascinant să observi oamenii reacţionând spontan la nişte...fluturaşi!Şi e stimulativ să lucrezi când ştii că părerile privind un târg sunt atât de împărţite!
a) whatever-iştii
"mulţumesc" [dar oricum îl arunc în primul coş]
"...-nu zice nimic" [oare am închis filtrul de cafea"?]
"mi-ai mai dat, dar hai mai dă-mi unul" [că oricum nu prea am cu ce lega borcanele]
b) urătorii
"vai, să vă dea Dumnezeu sănătate şi noroc şi sănătate şi viaţă frumoasă şi sănătate, mamă" [ok, nu ţi-am dat de 3 ori pensia şi nici nu o să poţi cumpăra pe gratis de la târgul ăsta]
"sărumânuşiţele" [mânu ce?]
"să îţi dea Dumnezeu un băiat bun şi frumos aşa ca tine, un băiat bun să îţi dea ţie mama"[şi nici un cec de 5 milioane de euro nu e pe fluturaşul ăla]
"am fost şi anul trecut la târgul acesta şi au nişte lucruri aşa de bune şi aşa de ieftine.I-am cumpărat lu' ficioru' miu nişte şosete şi acum le are.....etc, etc" [ok, până scoţi varianta remixată ia fluturaşul şi taci]
c) necredincioşii
"da' mai lasă-mă" [am treburi mult mai importante cum ar fi de cules prunele, de încheiat şireturile la şlapi, de suflat mucii, de băgat cămaşa aia de nylon italian în pantalonii Zbersace, de ţinut telefonul marca şparleală la ureche, deşi am credit zero]
"nu nu" [varianta mai politicoasă a variantei de mai sus]
"mai am 10 de astea acasă" [11 e numărul tău norocos. I can feel it:>]
"a zis fiica-mea să nu mai cumpăr nimic fără ea. Odată, aveam 3 volume de Cioran la F-...ha ha ha ha ha -EL" [hahaha...şi...hahaha...cehahaha...treaba am hahahaha....eu, ia fluturaşul nenea. Ha ha]
"am fost şi anul trecut la târgul ăsta. Şi am cumpărat o lenjerie de pat. Atât de frumoasă, de saten alb. Superbă! Da' s-a rupt! Nu mă mai duc"[ hai du-te, măcar pentru nişte tic-tac]
d) paranoicii
"ce'i asta"[o bombă cu motor retropercutor şi saboţi de frână puşi în cilindrii de 3v]
"domnisoară, informaţia costă. astea trebuie aruncate toate la coş"[ok, mister Comunist şi Înverşunat pe sistem, atunci nu mai fă atâta tocăniţă din gură că ai pensia mică dacă informaţia costă şi stai în casă şi ascultă Radio Babetul de la Scara 15]
"ştiu ce scrie, am luat şi ieri". [spune rândul 2, cuvântul 7]
e) italienii dealfabetizaţi
"eu nu ştiu să citesc, da' dă-mi că mă uit la poze" [daca 3 oameni şi 2 romburi "e" poze la tine, be me guest]
"grazie. que linda"[say what? hai ia de aici şi da şi la Linda aia ce ziceai]
f) telefoniştii
"da' un număr due tuelefuon nu scrieee pe el"[pfff, parcă am ştiut că o să mă întrebi]
"a zis colega ta că îmi dai şi numărul de telefon. [În visele tale poate]
"da' eu nu am vise"[după cum îţi arată faţa nici pernă nu ai se pare]
g)euro-peniştii
"ai pus şi 100 de euro aici?"[mă jigneşti, am pus 1000]
"se dă ceva gratis la târgul ăsta?"[da, intrarea]
E fascinant să observi oamenii reacţionând spontan la nişte...fluturaşi!Şi e stimulativ să lucrezi când ştii că părerile privind un târg sunt atât de împărţite!
duminică, 12 iulie 2009
joi, 9 iulie 2009
Ce se mai întâmplă Pinalti?
Ce se mai întâmplă prin oraş?
1. Vacanţele muzicale. Cu care v-am ros urechile şi anul trecut. Nu cred că v-aţi dus, da' a meritat să încerc. Anul ăsta parcă e mai fain. Am văzut ceva balet pe program şi nu ştiu ce orchestră din Germania sau Austria, oricum grăitori de germană, că e plin parcul de ei şi de întrebari gen: "uau, dar oare turnul acesta cine l-o fi construit" sau: "ia uite la această wunderschöne biserică. Cred că e foarte "alt". You bet it is, mamaeeee!! N-ai vazut tu şi neamul tău de la furculiţă încoace biserica aşa faină.
2.Ceva miss de România sau de Unic sau de cine are "părul-prins-mai-fain". Am fost aseară cu alte treburi pe acolo şi defilau fetele mândre nevoie mare. Una din ele chiar încerca un mers din ăla "a la catwalk" dar arăta mai mult a curcă cu pioneze între picioare. S-a acordat şi premiul de Miss Popularitate, asta după ce una din concurente l-a avansat în grad pe domnul Ouatu şi l-a desemnat de la sine putere: "primarul oraşului Piatra-Neamţ". Asta până când s-a sesizat domnul de mai sus şi a anunţat victorios "ha ha, eu nu-s primar, hi hi am fost viceprimar anul trecut, ha hi acum îs numai consilier, Gheorghe ha ha Ştefan e primar".Thank youuuuu God for that!
3. Azi pe la 16 mă înştiinţează tata, adica my father care nu are nici o treabă cu vocile consacrate ale României viitoare post-băsesiste, că lângă nu ştiu ce biserică, au pus ăştia scenă. Şi şi-au instalat băieţii de la Sistem- deci repet tata mi-a zis asta- butoaiele. Na, păi dacă şi tata ştie că ăia de la Sistem sunt aia cu butoaiele şi beţele, eu m-am aruncat de la etaj.-UL 1!
4. La ştrand e târgul de vară. Presupun că iar aceeaşi marfă de proastă calitate, considerată a fi de super calitate, adusă de peste mări şi vapoare, adică Turcia, la preţuri de Versace şi Di(h)or. Dar că să beleşti ochii când să zicem e închis la bowling şi biliard, cluburile toate ar fi în faliment şi n-ar mai fi nici un câine căruia să îi tai frunze, merge. Da' mai sunt câini, right?
5. Şi dacă activităţile acestea re-creative nu vă satură potenţialul energetic, vă recomand să mergeţi la karturi. 5 lei tura. Acum 3 ani, când am fost eu ultima dată era 3 lei tura. Eee, suntem în criză să zicem. Şi dacă tot suntem în criză poate vă gândiţi şi voi să refaceţi pistele, că după o tură aveam impresia că am dormit cu picamerul în braţe.
Şi alt eveniment ce nu are legătură cu cele de mai sus. Eram în maşină cu tata. Radio-ul răcnea el acolo în legea lui, io, mă gândeam la naiba ştie ce, când tata mă anunţă fericit:
"Fii atentă ăsta îi Phil Collins".
Io: (uitându-mă pe geam şi gândindu-mă că e alt coleg de al lui de prin liceu care acum şi-a tras firmă de piese pentru Trabant): "unde?"
Tata: "ăsta care cântă. Nu e Phil Collins?"
Io: "da' eu ştiu? El e. Dacă zici tu".
Tata: "el e sigur. Aşa-mi place de băiatul ăsta".
I rest my case!
1. Vacanţele muzicale. Cu care v-am ros urechile şi anul trecut. Nu cred că v-aţi dus, da' a meritat să încerc. Anul ăsta parcă e mai fain. Am văzut ceva balet pe program şi nu ştiu ce orchestră din Germania sau Austria, oricum grăitori de germană, că e plin parcul de ei şi de întrebari gen: "uau, dar oare turnul acesta cine l-o fi construit" sau: "ia uite la această wunderschöne biserică. Cred că e foarte "alt". You bet it is, mamaeeee!! N-ai vazut tu şi neamul tău de la furculiţă încoace biserica aşa faină.
2.Ceva miss de România sau de Unic sau de cine are "părul-prins-mai-fain". Am fost aseară cu alte treburi pe acolo şi defilau fetele mândre nevoie mare. Una din ele chiar încerca un mers din ăla "a la catwalk" dar arăta mai mult a curcă cu pioneze între picioare. S-a acordat şi premiul de Miss Popularitate, asta după ce una din concurente l-a avansat în grad pe domnul Ouatu şi l-a desemnat de la sine putere: "primarul oraşului Piatra-Neamţ". Asta până când s-a sesizat domnul de mai sus şi a anunţat victorios "ha ha, eu nu-s primar, hi hi am fost viceprimar anul trecut, ha hi acum îs numai consilier, Gheorghe ha ha Ştefan e primar".Thank youuuuu God for that!
3. Azi pe la 16 mă înştiinţează tata, adica my father care nu are nici o treabă cu vocile consacrate ale României viitoare post-băsesiste, că lângă nu ştiu ce biserică, au pus ăştia scenă. Şi şi-au instalat băieţii de la Sistem- deci repet tata mi-a zis asta- butoaiele. Na, păi dacă şi tata ştie că ăia de la Sistem sunt aia cu butoaiele şi beţele, eu m-am aruncat de la etaj.-UL 1!
4. La ştrand e târgul de vară. Presupun că iar aceeaşi marfă de proastă calitate, considerată a fi de super calitate, adusă de peste mări şi vapoare, adică Turcia, la preţuri de Versace şi Di(h)or. Dar că să beleşti ochii când să zicem e închis la bowling şi biliard, cluburile toate ar fi în faliment şi n-ar mai fi nici un câine căruia să îi tai frunze, merge. Da' mai sunt câini, right?
5. Şi dacă activităţile acestea re-creative nu vă satură potenţialul energetic, vă recomand să mergeţi la karturi. 5 lei tura. Acum 3 ani, când am fost eu ultima dată era 3 lei tura. Eee, suntem în criză să zicem. Şi dacă tot suntem în criză poate vă gândiţi şi voi să refaceţi pistele, că după o tură aveam impresia că am dormit cu picamerul în braţe.
Şi alt eveniment ce nu are legătură cu cele de mai sus. Eram în maşină cu tata. Radio-ul răcnea el acolo în legea lui, io, mă gândeam la naiba ştie ce, când tata mă anunţă fericit:
"Fii atentă ăsta îi Phil Collins".
Io: (uitându-mă pe geam şi gândindu-mă că e alt coleg de al lui de prin liceu care acum şi-a tras firmă de piese pentru Trabant): "unde?"
Tata: "ăsta care cântă. Nu e Phil Collins?"
Io: "da' eu ştiu? El e. Dacă zici tu".
Tata: "el e sigur. Aşa-mi place de băiatul ăsta".
I rest my case!
dorinţe
Zic: "waw, a pus mama ceva în budinca aia". Şi cum mă uitam la "slipiciul" ăla, apare un curcubeu. Hoo, halt, what's thaaaaat????!?!? În faţa meaaaaaaaaaaaa????? Prin urmare, aşa cum m-a învăţat mama când eram mică şi cântam "melc melc ieşi afară că dacă nu bag grebla în tine", am început să mă gândesc la o dorinţă. Că cică dacă apare un curcubeu în faţa ta ţi se îndeplinesc dorinţele. Soo, aşa ocupată cum îmi eram eu (Audi a4 negru, buchete uriaşe de irişi, croaziere şi vacanţe în cine ştie ce insule cu şopârle) mai apare un curcubeu. NU MINT!! OK?? Dovada mai sus!!Îs două???? Îs două!!!
So, acum aveam o nelămurire. Îmi pun două dorinţe? Sau una mai elaborată gen: "Dă Doamne să câştig un Audi a4 negru care să fie condus de Gerard Butler care din "greşeală" opreşte în faţa casei mele şi mă cere de soţie şi ne mutăm cu toţii (toţi: eu, sis, mama, tata, mămăile, tătăile, REX, unchii, mătuşa, verişorii, FETELE, Nicoleta de la pensat, Ioana de la tuns, Cătălina de la manichiură) în Scoţia".
M-am rezumat la o dorinţă mai scurtă pentru primul curcubeu şi una cu două subpuncte (a şi b) pentru al doilea. Care sunt şansele să mai văd vreodată două curcubeie în acelaşi timp? Zero la puterea minus "k"!!
XOXO
Yours truly,
Viitoarea soţie a lui Gerard Butler!
marți, 16 iunie 2009
Koop Island
Am descoperit altă melodie care-mi place. Da, ştiu că e veche şi voi o ştiţi de nu ştiu câte decenii şi bla bla. Anywaaaaaaayyyy asta e:
luni, 15 iunie 2009
vineri, 12 iunie 2009
vremea perfectă
Mă gândeam zilele trecute...da, mai gândesc şi moldovencele, spre surprinderea unora, de ce fuge toată lumea de ploaie. De ce se baricadează cu cheile învârtite de 7 ori în yală, geamurile cu 2 rânduri de perdele şi 10 rânduri de draperii trase, sub pătură, cu televizorul deschis, cu ochii beliţi la babe violate pe Protv?
Şi de ce poartă lumea câte 3 umbrele-una în mână, una în sacoşa de mers la piaţă şi una în geantă? Care îi faza? Şi ce dacă te plouă? Şi ce dacă te poţi uita cum fulgeră? Şi de ce vă speriaţi aşa, pitzi pe tocuri şi păr încârlionţat artificial, când tună? Oricum pe voi nu vă nimereşte nici mama fulgerului la cât de pline de plasticuri sunteţi.
Îmi făceam veacul într-o "seară-dimineaţă", în absenţa somnului, cu lăbuţele pe taste.
Iar afară era vremea perfectă. Something like that:
Cam o dată la 2 minute tuna, fulgera şi ar fi vrut să plouă aşa, dar nu prea era curaj. Aşa că am lăsat tastele şi m-am dus forţoasă pe balcon. Să văd dom'le vijelia ce se pornea. Nici un om pe stradă-I wonder why!!-nici o maşină. O mâţă săraca se plimba dezechilibrată de la un copac la altul, un câine lătra anemic, dar nu ştia la ce şi dupa vreo 5 minute una bucată om cu o bere în mână mergând coregrafico-agale că oricum umbrelă nu poseda. Don't think I'm a little stalker. E doar avantajul de a sta la 3.
A început să bată şi vântul, să picure, să tune şi mai tare şi mai des, să fulgere şi mai luminos, să se de-coloreze cerul în cenuşiu şi alb şi tot ce mi-aş fi dorit ar fi fost să stau la etajul 10 al blocului de lângă Alimentară. Să am locuri, în faţă, sub cer. Din păcate, m-am mulţumit cu etajul 3, cu geamul semi-crăpat-de-care-proprietara-nu-ştie şi de zgribuleala ce mă luase.
Şi cum ziceam-mă gândeam! Decretez, de la mine putere, vremea descrisă mai sus, vremea perfectă. Aruncaţi cu roşii în mine, tundeţi-mă chel, daţi-mi să mănânc cuie! I don't care. Eu de acum nu mai port umbrelă la mine. Las' să mă plouă. Ca să cresc mare, cum mă minţea mama când eram mică şi credulă.
Am zis!
....let it rain, let it rain, let it rain!
P.S. dacă eşti unul din cei afectaţi de ploile torenţiale şi casa tocmai ţi-a fost luată de viitură, nu citi acest blog.
Şi de ce poartă lumea câte 3 umbrele-una în mână, una în sacoşa de mers la piaţă şi una în geantă? Care îi faza? Şi ce dacă te plouă? Şi ce dacă te poţi uita cum fulgeră? Şi de ce vă speriaţi aşa, pitzi pe tocuri şi păr încârlionţat artificial, când tună? Oricum pe voi nu vă nimereşte nici mama fulgerului la cât de pline de plasticuri sunteţi.
Îmi făceam veacul într-o "seară-dimineaţă", în absenţa somnului, cu lăbuţele pe taste.
Iar afară era vremea perfectă. Something like that:
Cam o dată la 2 minute tuna, fulgera şi ar fi vrut să plouă aşa, dar nu prea era curaj. Aşa că am lăsat tastele şi m-am dus forţoasă pe balcon. Să văd dom'le vijelia ce se pornea. Nici un om pe stradă-I wonder why!!-nici o maşină. O mâţă săraca se plimba dezechilibrată de la un copac la altul, un câine lătra anemic, dar nu ştia la ce şi dupa vreo 5 minute una bucată om cu o bere în mână mergând coregrafico-agale că oricum umbrelă nu poseda. Don't think I'm a little stalker. E doar avantajul de a sta la 3.
A început să bată şi vântul, să picure, să tune şi mai tare şi mai des, să fulgere şi mai luminos, să se de-coloreze cerul în cenuşiu şi alb şi tot ce mi-aş fi dorit ar fi fost să stau la etajul 10 al blocului de lângă Alimentară. Să am locuri, în faţă, sub cer. Din păcate, m-am mulţumit cu etajul 3, cu geamul semi-crăpat-de-care-proprietara-nu-ştie şi de zgribuleala ce mă luase.
Şi cum ziceam-mă gândeam! Decretez, de la mine putere, vremea descrisă mai sus, vremea perfectă. Aruncaţi cu roşii în mine, tundeţi-mă chel, daţi-mi să mănânc cuie! I don't care. Eu de acum nu mai port umbrelă la mine. Las' să mă plouă. Ca să cresc mare, cum mă minţea mama când eram mică şi credulă.
Am zis!
....let it rain, let it rain, let it rain!
P.S. dacă eşti unul din cei afectaţi de ploile torenţiale şi casa tocmai ţi-a fost luată de viitură, nu citi acest blog.
miercuri, 10 iunie 2009
nu vă mai mişcaţi ca să vă număr
Am fost zilele trecute în "vizetă" la grădina cu plante, boscheţi, buruieni. Botanică adică. Aaaa şi cu trandafiri neculeşi încă. Şi ca în orice punct de atracţie ieftin şi în aer curat şi liber, mulţi kinderi. Roz, albaştri, cu tenişi, adidaşi, cu luminiţe prin cap, cu ghiozdănele care de care mai "fensi" şi mai "trendi" chichi, cu telefoane marca ciordeală ţinute ÎN mână în caz că sună mama să întrebe dacă a băut ceiucul. Mulţi şi haotici. Ca hunii, peste tot, cotropitori, peste iarba care nu e voie să fie călcată, cu sticlele de apă în nuferii, bieţii de ei abia înfloriţi.
Doamna educatoare şi mai "fensi" ca limbricii ăştia mici. Tocuri, blugi strâmţi, "enele" şi "lanţuori" de haur, telefoane în toate mâinile, păr tapat, că doar o dată mergem la grădina botanică şi o dată e şansa să ne vadă palmierii şi lianele, gătită ca pentru chindie. Io mă intreb: cine le angajează pe traficantele astea ambulante de bijuterii sub pretext de cadru didactic? Se aleg special de pe centură ca să dea exemplu la aştia micii cum NU trebuie să ajungă?
Şi cum să zici la niste puşti de clasa a -II- a: "nu vă mai mişcaţi ca să vă pot număra"??? Helloo, tanti....adună-ţi neuronii plecaţi în fund!! ăştia mici care îi ai tu în subordine, se mişcă. Go figure!!Aşa le este mecanismul la vârsta asta: SĂ SE MIŞTE. Repede şi subit. Nu stau locului decât dacă îi lipeşti cu 5 tuburi de Picătura şi aracete şi bandă izolantă. Calcă iarba protejată, rup nuferii crescuţi în 5 luni, beau apa cu îngrăşământ natural, se aleargă prin trandafiri şi au impresia că serele sunt terenul lor privat de fotbal. Got it??? K-I-D-S!!! Na, dar tu numără-i. Be my guest. Să mă anunţi eventual în 500 de ani când ai să reuşeşti să îi numeri pe toţi.
Doamna educatoare şi mai "fensi" ca limbricii ăştia mici. Tocuri, blugi strâmţi, "enele" şi "lanţuori" de haur, telefoane în toate mâinile, păr tapat, că doar o dată mergem la grădina botanică şi o dată e şansa să ne vadă palmierii şi lianele, gătită ca pentru chindie. Io mă intreb: cine le angajează pe traficantele astea ambulante de bijuterii sub pretext de cadru didactic? Se aleg special de pe centură ca să dea exemplu la aştia micii cum NU trebuie să ajungă?
Şi cum să zici la niste puşti de clasa a -II- a: "nu vă mai mişcaţi ca să vă pot număra"??? Helloo, tanti....adună-ţi neuronii plecaţi în fund!! ăştia mici care îi ai tu în subordine, se mişcă. Go figure!!Aşa le este mecanismul la vârsta asta: SĂ SE MIŞTE. Repede şi subit. Nu stau locului decât dacă îi lipeşti cu 5 tuburi de Picătura şi aracete şi bandă izolantă. Calcă iarba protejată, rup nuferii crescuţi în 5 luni, beau apa cu îngrăşământ natural, se aleargă prin trandafiri şi au impresia că serele sunt terenul lor privat de fotbal. Got it??? K-I-D-S!!! Na, dar tu numără-i. Be my guest. Să mă anunţi eventual în 500 de ani când ai să reuşeşti să îi numeri pe toţi.
luni, 25 mai 2009
from flu with love
Cristina mi-a făcut ziua mai frumoasă cu melodia de mai jos. Poate vă fac şi eu vouă ziua mai frumoasă!!So, there you go:
duminică, 17 mai 2009
eurovision
M-am uitat şi eu aseară, din greşeală, la Eurovision. Nu intenţionam, dar negăsind altceva normal şi necomercial şi necretinesc la televizor, am lăsat să văd şi eu dom'le prezenţa României la concurs. Sau "deprezenţa" mai bine spus. Cum am intrat numai pe la sfârşit să cântăm, m-am minunat şi eu de prezentarea şi show-ul celorlalte ţări.
Ce de idei şi ce dansatori talentaţi şi efecte vizuale şi coregrafii de aveam impresia că se dau note pe mişcare şi prezenţa scenică decât pe melodie. Plus că unii cântau pe engleză ca şi cum s-ar fi născut cu melodia aia în gură. Accent şi dicţie şi netremuratul vocii şi voie bună. Mai mare dragul să te uiţi. Aaaa, daa şi costumele!!
Bineînţeles că toate aceste admiraţii şi "lăudăşenii" NU se aplică şi în cazul României. Dacă până la România se umplea scena de dansatori şi obiecte şi lumini, apare Elena şi încă 3 pe lângă ea. And that's it. Mă gândeam: mamăăă, să vezi cum o să cadă din tavan aşa subit nişte dansatori şi să vezi ce coregrafie le arătăm noi la marfuzii ăştia. Not!!!!!Vocea tremura, coregrafia....no comment, repetitivă şi seacă, no show, no costume frumoase. Poate dacă se dădea premiu pe aspect fizic luam şi noi un loc 2 aşa. Că pe 1 ar fi fost gagica din Azerbaidjan.
Ştiu că voi fi catalogată "nepatrioată" şi "neţiutoare" cu ţara mea, dar ştiu să apreciez după cum aţi văzut mai sus lucrurile care îs făcute cu cap şi stil. Nu cu chef de fumat şi baut cafea şi amintit "hai să facem şi noi coregrafie şi melodie".
Câştigătorul!!Previzibil!!Simpatic, voce, ţinută, dans, muzică!!All in one!!Norvegia!!
Ce de idei şi ce dansatori talentaţi şi efecte vizuale şi coregrafii de aveam impresia că se dau note pe mişcare şi prezenţa scenică decât pe melodie. Plus că unii cântau pe engleză ca şi cum s-ar fi născut cu melodia aia în gură. Accent şi dicţie şi netremuratul vocii şi voie bună. Mai mare dragul să te uiţi. Aaaa, daa şi costumele!!
Bineînţeles că toate aceste admiraţii şi "lăudăşenii" NU se aplică şi în cazul României. Dacă până la România se umplea scena de dansatori şi obiecte şi lumini, apare Elena şi încă 3 pe lângă ea. And that's it. Mă gândeam: mamăăă, să vezi cum o să cadă din tavan aşa subit nişte dansatori şi să vezi ce coregrafie le arătăm noi la marfuzii ăştia. Not!!!!!Vocea tremura, coregrafia....no comment, repetitivă şi seacă, no show, no costume frumoase. Poate dacă se dădea premiu pe aspect fizic luam şi noi un loc 2 aşa. Că pe 1 ar fi fost gagica din Azerbaidjan.
Ştiu că voi fi catalogată "nepatrioată" şi "neţiutoare" cu ţara mea, dar ştiu să apreciez după cum aţi văzut mai sus lucrurile care îs făcute cu cap şi stil. Nu cu chef de fumat şi baut cafea şi amintit "hai să facem şi noi coregrafie şi melodie".
Câştigătorul!!Previzibil!!Simpatic, voce, ţinută, dans, muzică!!All in one!!Norvegia!!
luni, 11 mai 2009
miercuri, 6 mai 2009
sea mood
Acum văd turnurile alea multe. Nu am explicaţie ce e cu ele.
Peste Dunăre, spre mare, câte mulţi, marş!!
Cred că am n luate câte foarte multe poze cu floricele astea asa viu colorate. Cică e rapiţă. Mi-au zis mie gurile rele.marți, 5 mai 2009
1 Mai
Până la Bucureşti o viaţă şi un trai. Propriul meu loc pe scaun, cu vedere largă, la geam, spre peiesajele mioritice şi superbe ale dragii de ea, a mea ţară. De la Bucureşti apocalipsa. Iadul. Haos. Negru. Stop!!100 de oameni pe loc, 50, pe coridor care cer aceleaşi drepturi. Unii care joacă table, alţii care mănâncă diverse şi minunate chestii, alţii joacă mimă, alţii cărţi, alţii se resemnează şi dorm, alţii povestesc de şef, şefă, soacră, câine, prof. Şi de parcă nu ar fi fost bietul tren extrapopulat mai oprim şi în fiecare staţie, pentru că nu-i aşa, nu putem lăsa bieţii oameni să aştepte următorul tren. Doar stăteam chiar lenjer pe 15 cm de revistă, jos pe culoar, ca nişte câini begalezi. Eee, unii care îşi permiteau stăteau pe şerveţele. Hârtie igienică. Bluză, cămaşă, genţi.
Discuţii de tot felul. De la:
"În p**a mea. Astă iarnă nu mergea repede că se dilatau în p**a şinele. Acum tot încet merge că ce p**a mea se mai dilată?"
"Dacă şi la anul e la fel de aglomerat eu merg pe jos". (I seriously doubt that, my friend. Şi oricum probabil că asta ai zis şi anul trecut şi asta ai să zici şi la anul).
"Eu am locul 58, vrei te rog să te ridici?
Şi eu tot 58 am!
(Din capatul coridorului, 2390 genti şi 25 de oameni mai încolo: locul 58? acuma vin)"
Mulţumim agenţiilor CFR din ţară că ne consideră atât de zvelţi încât să habităm 3 oameni pe una bucată vai de el scaun.
Marea? Primitoare, fascinantă. Pentru mine, obsedata numărul 1 de ea. Într-un mod mai obiectiv, cam neagră (la propriu), îngrijorător de calmă şi multe, multe scoici pe plajă.
Aaaa şi dacă nu ştiaţi cumva, s-a lansat imnul turistic al României. În engleză. Deşi, na noi mâncăm din gură în româneşte şi unii nici româneşte nu vorbesc prea bine. Dar lasă o să ştie să cânte imn in engleză. Not!!!!! Dacă eraţi curioşi:
Dacă nu ploua două zile la rând, ar fi fost şi mai frumos; dar cum în viaţă nu le poţi avea pe toate în acelaşi timp, ne-am mulţumit şi cu oleacă de soare cu două ore înainte sa plece trenul în celălalt capăt al ţării. Oricum, marea îşi are farmecul ei, vara, cu multe picioruşe pe nisip şi în apă, cu muzică peste tot şi tot felul de tărăbi şi "magazine" ad-hoc. Aaaa, da!şi de nenii cu cântare din alea micuţe, îmbiindu-te la cântărit. Pentru 1 leu desigur. Hai, că suntem în criză!
miercuri, 22 aprilie 2009
marți, 21 aprilie 2009
ho ho ho....Paşte Fericit!
Vine Paştele trece Paştele, ce facem de Revelion?
Ia că a trecut şi Paştele. Nu mai este mult şi vine Sf.Licenţă. Aşa cu literă mare că merită.
Ce am observat anul ăsta la Înviere: că oamenii vin mai mult pentru a avea siguranţa că i-au văzut prezenţi şi cu lumânarea aprinsă, stinsă cum o fi în mână, vecinii. Şi bineînţeles că deja ritualicul şi des-întâlnitul PUPAT-ÎNTRE-BABE nu lipseşte nici măcar noaptea. De fapt ce mai contează că nu prea nimeresc obrajii şi se pupă şi pe măsele şi pe urechi şi pe gură şi oriunde, oripilând o domnişoară finuţă ca mine care se chinuie să ţină lumânarea. Ce să mai ţii?Că şi lumânarea se înfitilează şi fuge când vă vede.
Ce "mai m-am" râs de verişorul meu care avea o discuţie aprinsă şi foarte serioasă cu stimata de ea lumânare care nu stătea aprinsă din cauza vântului.
Dialog:
Verişor: da' stai aprinsă măi
Lumânare: da' mă mai f..i mult la cap? Nu vezi că bate vântul?
Verişor: nu te mai stinge nu auzi?
Lumânare: plec la o bere.PA!
Mai târziu începe părintele să ne aducă vestea. Gagiul a înviat, ce ne bucurăm, ne salută el, îl salutăm şi noi printre căscaturi şi întinderi de măsele, după aia ne luminează de unde avem Lumina Sfântă (brichetă, chibrit, aprinzător) care a aterizat pe aeroportul din Suceava. Say what? Verişorul meu în timp ce părintele citea:
"Mami, dar cu cine stă de vorbă părintele"?
Na, răspunde-i.
Se termină de citit, cântat, aleluiat, ne invită părintele la mult-aşteptata plimbare în jurul Bisericii. Ca turma toată lumea, prin straturile de flori, înainteeeeee, marş!!!În timpul plimbării normal, diferite discuţii care mai de care mai pline de religiozitate şi sfinţenie de care eram toţi cuprinşi:
"Şi-ai terminat de pus gresia în baie?"
"Da' ţi-a venit fata din Italia"?
"Da' ai terminat curăţenia"?
"Ai văzut pe fata lui Ghiţă cu bebele? Cică are 2 luni deja".
"Dar de unde ai luat lumânarea aceasta frumoasă"?
Nu vreau să fiu rea şi să critic. Deşi e la mintea curcilor că asta fac. Dacă alţii îmi dau motive? Eu să nu îi fac vedete pe blog? Ca o bună creştină ce sunt, îmi iubesc aproapele...
Ia că a trecut şi Paştele. Nu mai este mult şi vine Sf.Licenţă. Aşa cu literă mare că merită.
Ce am observat anul ăsta la Înviere: că oamenii vin mai mult pentru a avea siguranţa că i-au văzut prezenţi şi cu lumânarea aprinsă, stinsă cum o fi în mână, vecinii. Şi bineînţeles că deja ritualicul şi des-întâlnitul PUPAT-ÎNTRE-BABE nu lipseşte nici măcar noaptea. De fapt ce mai contează că nu prea nimeresc obrajii şi se pupă şi pe măsele şi pe urechi şi pe gură şi oriunde, oripilând o domnişoară finuţă ca mine care se chinuie să ţină lumânarea. Ce să mai ţii?Că şi lumânarea se înfitilează şi fuge când vă vede.
Ce "mai m-am" râs de verişorul meu care avea o discuţie aprinsă şi foarte serioasă cu stimata de ea lumânare care nu stătea aprinsă din cauza vântului.
Dialog:
Verişor: da' stai aprinsă măi
Lumânare: da' mă mai f..i mult la cap? Nu vezi că bate vântul?
Verişor: nu te mai stinge nu auzi?
Lumânare: plec la o bere.PA!
Mai târziu începe părintele să ne aducă vestea. Gagiul a înviat, ce ne bucurăm, ne salută el, îl salutăm şi noi printre căscaturi şi întinderi de măsele, după aia ne luminează de unde avem Lumina Sfântă (brichetă, chibrit, aprinzător) care a aterizat pe aeroportul din Suceava. Say what? Verişorul meu în timp ce părintele citea:
"Mami, dar cu cine stă de vorbă părintele"?
Na, răspunde-i.
Se termină de citit, cântat, aleluiat, ne invită părintele la mult-aşteptata plimbare în jurul Bisericii. Ca turma toată lumea, prin straturile de flori, înainteeeeee, marş!!!În timpul plimbării normal, diferite discuţii care mai de care mai pline de religiozitate şi sfinţenie de care eram toţi cuprinşi:
"Şi-ai terminat de pus gresia în baie?"
"Da' ţi-a venit fata din Italia"?
"Da' ai terminat curăţenia"?
"Ai văzut pe fata lui Ghiţă cu bebele? Cică are 2 luni deja".
"Dar de unde ai luat lumânarea aceasta frumoasă"?
Nu vreau să fiu rea şi să critic. Deşi e la mintea curcilor că asta fac. Dacă alţii îmi dau motive? Eu să nu îi fac vedete pe blog? Ca o bună creştină ce sunt, îmi iubesc aproapele...
vineri, 17 aprilie 2009
joi, 16 aprilie 2009
spring my love
Floricele mov...la la la
Ciuboţitca-cucului varianta colorată
Flori de prun
Poză din parc. Nu ştiu ce copac este, dar avea floricele roz. Pam pam
Lalele, lalele, lalele....
Floare de mălin toate-n lume trec şi vin....
Bumbişori....
Merişor
Floricele de vişin....
Cireş
Flower for all seasons:)miercuri, 15 aprilie 2009
paste fericit!!!!
A venit circul la noi. Şi mititeii de ei şi-au scos creaturile la păscut pe malul Bistriţei. Încă aşteptăm să vedem leii la bere şi girafele la alergat.
Mono- Life in mono
Eram zilele trecute în ceva cafenea de fiţe de prin Piatra-Neamţ (da, avem şi noi de alea) şi am auzit o melodie mai veche care ne plăcea mult. Am mers toţi acasă şi am căutat-o. Nu mai ştiam exact cum se cheamă dar bănuiam care e. E faină. Aşa, extatică, parcă te duce într-un vis:
marți, 14 aprilie 2009
şi se făcu lumină
Evrika!Acum am înţeles că de fapt monitorul nu era niciodată murdar, literele de pe tastatură nu sunt chiar aşa de buchiţite, iar ceasul e scris destul de mare în dreapta jos ţipând la mine: "pune-ţi nişte ochelari tâmpito". Mamă, săru'mâna. Pentru ochelarii pe care tu mi i-ai dat împrumut ca să termin o pagină din licenţă dar pe care eu NU mai am de gând să ţi-i dau înapoi. C-aşa-i în tenis!
Auto-încurajare: oare acum o să mă apuc şi eu serios să scriu licenţa aia dacă tot am făcut rost de ochelari?
Auto-încurajare: oare acum o să mă apuc şi eu serios să scriu licenţa aia dacă tot am făcut rost de ochelari?
duminică, 12 aprilie 2009
nume si alte abureli
Mă uitam zilele trecute la televizor şi era o tanti şefă pe la un departament-secţie-comitet pe care o chema COCA CAŞCAVAL. Ce părinţi schelămbăiaţi poţi să ai, să îţi pună prenumele Coca când şi aşa ai numele de familie Caşcaval? Eu una aş fugi în lume. Aaaaa sau o fi fost măritată. Atunci poate ar fi fost o idee bună să îşi fi păstrat numele ei de fată. Dar na, fiecare cu ale sale gusturi. Pam pam!
...
Îmi povestea prietena mea zilele trecute de un tip pe care îl cunoscuse ea şi pe care îl cheama....tanananaaaaaa......COVĂŢICĂ. Puncte de suspensie!
Azi e plictiseală, aşadar şi post-ul e plictisitor. Ce, numai eu să sufăr?
...
O alta prietenă de a mea, este trimisă voit forţat, în urma unui complot bine gândit de mine şi Alexandra, să cumpere.....covrigi. Din acelaşi loc de unde vă ziceam într-unul din post-urile trecute că am mai cumpărat şi am avut probleme serioase de comunicare cu stimata doamnă vânzăreaţă.
Atenţie...dialog:
- 4 covrigi vă rog, dar separat.
- adică cum separat?
O alta prietenă de a mea, este trimisă voit forţat, în urma unui complot bine gândit de mine şi Alexandra, să cumpere.....covrigi. Din acelaşi loc de unde vă ziceam într-unul din post-urile trecute că am mai cumpărat şi am avut probleme serioase de comunicare cu stimata doamnă vânzăreaţă.
Atenţie...dialog:
- 4 covrigi vă rog, dar separat.
- adică cum separat?
Azi e plictiseală, aşadar şi post-ul e plictisitor. Ce, numai eu să sufăr?
mujdei de juice
Îmi place cum au tradus la un restaurant, "mujdei de usuturoi" în engleză şi franceză!!
joi, 9 aprilie 2009
carieră de viaţă
Toţi ne-am dorit când eram mici să ajungem ca mama sau ca tata. Nu ne-am dorit niciodată să ajungem ca nea Ghiţă de la parter sau ca tanti Anişoara de la scara B. Mama şi tata au fost, măcar pentru o vreme, modelul nostru. Ba mai mult, toate o copiam pe mama. Îşi cumpăra mama cizmuliţe roşii, trebuia să ai şi tu pantofiori de lac roşii. Se dădea mama cu ojă mov, era musai şi imperativ să te dea şi pe tine.
Eu nu mi-am dorit niciodată sa fiu ce este mama. Din puncte de vedere profesional zic. Mi-am dorit să fiu doctor oftalmolog. Ca nana mea. Mi se părea aşa de fascinant să fii respectată şi admirată, să vindeci oameni şi să îţi fie recunoscători toata viaţa. Şi, da, să primeşti flori şi bomboane. De câte ori nu am "operat-o" pe sora mea, pe vecina Oana şi câteodată când stătea, pe vecinul Andrei. Toţi erau pe rând "pacienţii" mei. Îi puneam la "perfuzii", îi obligam să doarmă după "operaţie" le făceam injecţii, le dădeam "pastile", până se plictiseau şi fugeau. Şi nu îi mai vedeam vreo 3 săptămâni. Tot timpul m-am întrebat de ce nu se mai joacă cu mine. Acum ştiu.
A căzut cerul pe mine când a trebuit să îmi mut "cabinetul", întru-cât bunicii mei şi-au dărâmat casa. Ce dezamăgire. Un doctor în "floarea vârstei" să trebuiască să renunţe la cabinet şi la pacienţii săi mai mult sau mai puţini fideli. Mi-am mutat aşadar "cabinetul" în grădină. Aer curat ca să le facă bine la pacienţi. Iarna, normal că era închis. Şi aşa eram ocupată cu "studiile" de la grădiniţă.
Când am mai crescut am vrut să mă fac pe rând cântăreaţă, fotomodel, actriţă, prezentatoare. Aveam cu vecina mea Oana emisiunea noastră în fiecare zi de la 16. Prezentam vremea-care era evidentă de altfel, având în vedere că ne jucam afară-, ştiri din sport-nu pomeneam decât de Hagi- şi aveam concursuri la care obligam mămăile să participe şi care ne răspundeau de fiecare dată "spre binele vostru sper că nu voi aţi rupt iar trandafirii ăia albi din grădină". Şi ba da, noi îi rupsesem ca să îi dăm la "invitaţii" din emisiune. Dar ce să ştie ele de televiziune.
Prin clasa a -III- a aşa, am vrut să mă fac arhitect. Duceam în grădină toate păturile ce le găseam în casă, covoare mai vechi, perdele, cârlige, veioză, caiete, perne, sfori, haine uneori şi construiam "căsuţă" pentru mine şi "familia" mea. Până când a început mama să se gândească că parca avea ea nişte pături pe undeva. Şi a trebuit să justific logic lipsa lor.
Când a mai crescut sora mea, ne-am deschis SPA. Făceam baie în ceva butoiaş mai mare, în care stoca bunicul nostru apa de ploaie. Nu încăpeau decat maxim 2 oameni în butoiaş şi nu le dădeam voie să stea mai mult de 10 minute...strategie de afaceri, deehh!!!
Mai târziu am vrut profesoară. De română. Predam la păpuşi, căţel, sau chiar nimănui, comentarii şi tot felul de chestii ce le mai învăţam pe la scoală. Până când m-a învăţat mama ce înseamnă meseria: "îţi dau eu numai profesoară peste cap".
Într-a noua deja visam cai verzi pe pereţi cum zicea tata. Voiam ambasadoare. Nu m-a ţinut mult. Numai până într-a zecea când am hotărât cu prietenea mea Katy să ne facem dirijoare de avioane pe piste. Până când a ridicat tata din spranceană la mine: "ia vezi poate îţi revii".
Până în clasa a -XI -a dădeam la jurnalism, înainte să dau bacul dădeam la Bucureşti la Relaţii Internaţionale şi am ajuns în cele din urmă la Cluj.
Ştiam eu că trebuia să îmi urmez visul de a deveni prezentatoare.
Hanna ai legătura.
Eu nu mi-am dorit niciodată sa fiu ce este mama. Din puncte de vedere profesional zic. Mi-am dorit să fiu doctor oftalmolog. Ca nana mea. Mi se părea aşa de fascinant să fii respectată şi admirată, să vindeci oameni şi să îţi fie recunoscători toata viaţa. Şi, da, să primeşti flori şi bomboane. De câte ori nu am "operat-o" pe sora mea, pe vecina Oana şi câteodată când stătea, pe vecinul Andrei. Toţi erau pe rând "pacienţii" mei. Îi puneam la "perfuzii", îi obligam să doarmă după "operaţie" le făceam injecţii, le dădeam "pastile", până se plictiseau şi fugeau. Şi nu îi mai vedeam vreo 3 săptămâni. Tot timpul m-am întrebat de ce nu se mai joacă cu mine. Acum ştiu.
A căzut cerul pe mine când a trebuit să îmi mut "cabinetul", întru-cât bunicii mei şi-au dărâmat casa. Ce dezamăgire. Un doctor în "floarea vârstei" să trebuiască să renunţe la cabinet şi la pacienţii săi mai mult sau mai puţini fideli. Mi-am mutat aşadar "cabinetul" în grădină. Aer curat ca să le facă bine la pacienţi. Iarna, normal că era închis. Şi aşa eram ocupată cu "studiile" de la grădiniţă.
Când am mai crescut am vrut să mă fac pe rând cântăreaţă, fotomodel, actriţă, prezentatoare. Aveam cu vecina mea Oana emisiunea noastră în fiecare zi de la 16. Prezentam vremea-care era evidentă de altfel, având în vedere că ne jucam afară-, ştiri din sport-nu pomeneam decât de Hagi- şi aveam concursuri la care obligam mămăile să participe şi care ne răspundeau de fiecare dată "spre binele vostru sper că nu voi aţi rupt iar trandafirii ăia albi din grădină". Şi ba da, noi îi rupsesem ca să îi dăm la "invitaţii" din emisiune. Dar ce să ştie ele de televiziune.
Prin clasa a -III- a aşa, am vrut să mă fac arhitect. Duceam în grădină toate păturile ce le găseam în casă, covoare mai vechi, perdele, cârlige, veioză, caiete, perne, sfori, haine uneori şi construiam "căsuţă" pentru mine şi "familia" mea. Până când a început mama să se gândească că parca avea ea nişte pături pe undeva. Şi a trebuit să justific logic lipsa lor.
Când a mai crescut sora mea, ne-am deschis SPA. Făceam baie în ceva butoiaş mai mare, în care stoca bunicul nostru apa de ploaie. Nu încăpeau decat maxim 2 oameni în butoiaş şi nu le dădeam voie să stea mai mult de 10 minute...strategie de afaceri, deehh!!!
Mai târziu am vrut profesoară. De română. Predam la păpuşi, căţel, sau chiar nimănui, comentarii şi tot felul de chestii ce le mai învăţam pe la scoală. Până când m-a învăţat mama ce înseamnă meseria: "îţi dau eu numai profesoară peste cap".
Într-a noua deja visam cai verzi pe pereţi cum zicea tata. Voiam ambasadoare. Nu m-a ţinut mult. Numai până într-a zecea când am hotărât cu prietenea mea Katy să ne facem dirijoare de avioane pe piste. Până când a ridicat tata din spranceană la mine: "ia vezi poate îţi revii".
Până în clasa a -XI -a dădeam la jurnalism, înainte să dau bacul dădeam la Bucureşti la Relaţii Internaţionale şi am ajuns în cele din urmă la Cluj.
Ştiam eu că trebuia să îmi urmez visul de a deveni prezentatoare.
Hanna ai legătura.
moments
Intersecţie fără prioritate!!
Copii prin parcul Central. Primul avea o atitudine de miliardar, al doilea de filosof, iar al treilea de "mi se rupe". Discutau despre un dragon. Băieţelul din mijloc era de părere că nu toţi dragonii pot zbura. Voi ce ziceţi?marți, 7 aprilie 2009
Ingrid Michaelson
Aşa-i că şi vouă vă place reclama de la Orange? Cu "I just wanna be ok, be ok, be ok". Vreo trei zile tot am stresat lumea la cap:
-Ştii melodia aia din reclama la Orange cu "I just wanna be ok, be ok, be ok"?
-Nu, nu mă uit la reclame/nu mă uit la televizor/nu-s pe orange/ceeee?/get a life.
Dar am căutat-o, am găsit-o. Evrika!! Souu, there you go:
-Ştii melodia aia din reclama la Orange cu "I just wanna be ok, be ok, be ok"?
-Nu, nu mă uit la reclame/nu mă uit la televizor/nu-s pe orange
Dar am căutat-o, am găsit-o. Evrika!! Souu, there you go:
duminică, 5 aprilie 2009
oh my god!
Citeam zilele trecute pe net-singura mea sursă de informaţii, mai mult sau mai puţin valide- despre programul Rabla. Mă gândeam: "eee, o fi iar programul ăla când dai o Dacie sau o maşină mai veche, ei îţi dau nişte bani, mai pui tu şi îţi cumperi o pereche faină de role". Dar nu, speranţele mi-au fost spulberate de paragraful de mai jos:
"O firmă siriană din Bucureşti, specializată în resurse umane şi trafic de persoane, îşi propune să rupă piaţa matrimonială din România cu o nouă campanie promoţională asemănătoare Programului REMAT. Astfel, pentru un preţ modic, orice persoană majoră care deţine o soţie uzată, aflată încă în stare decentă de funcţionare, poate obţine o nevastă nou-nouţă din Rusia sau Republica Moldova, fără obligaţii sau garanţii."
Bună treabă, mă gândeam eu. Interesant că nu aduc fete din Belgia, din SUA sau alte state din astea sexy, ci din Rusia sau Republica Moldova. Mă mir că nu aduc şi din Bulgaria sau Polonia. Dar probabil i-ar costa mult prea mult şi nu le-ar mai ieşi amărâţilor nici un profit.
Dar e ok că această "afacere" NU este considerată trafic de carne vie. Adică, nu, nu sunt CUMPĂRATE femei, în schimbul unor SUME DE BANI, femei care săracele pot să jur că nu prea au fost înştiinţate ce şi cum şi unde urmează să ajungă, ba mai mult de atât sigurrr ştiu că vor fi angajate în România la ceva fabrică de mileuri sau bibelouri. Dar, repet NU e trafic de carne vie.
Şi nici NU e discriminare, da?? În curând o să fie posibil să "casăm" şi copiii care ne scot din sărite, ca şi cum ar fi perdelele din sufragerie ce nu mai sunt în pas cu moda.
Mda...jalnic!!Mai trebuie să zic ceva?
"O firmă siriană din Bucureşti, specializată în resurse umane şi trafic de persoane, îşi propune să rupă piaţa matrimonială din România cu o nouă campanie promoţională asemănătoare Programului REMAT. Astfel, pentru un preţ modic, orice persoană majoră care deţine o soţie uzată, aflată încă în stare decentă de funcţionare, poate obţine o nevastă nou-nouţă din Rusia sau Republica Moldova, fără obligaţii sau garanţii."
Bună treabă, mă gândeam eu. Interesant că nu aduc fete din Belgia, din SUA sau alte state din astea sexy, ci din Rusia sau Republica Moldova. Mă mir că nu aduc şi din Bulgaria sau Polonia. Dar probabil i-ar costa mult prea mult şi nu le-ar mai ieşi amărâţilor nici un profit.
Dar e ok că această "afacere" NU este considerată trafic de carne vie. Adică, nu, nu sunt CUMPĂRATE femei, în schimbul unor SUME DE BANI, femei care săracele pot să jur că nu prea au fost înştiinţate ce şi cum şi unde urmează să ajungă, ba mai mult de atât sigurrr ştiu că vor fi angajate în România la ceva fabrică de mileuri sau bibelouri. Dar, repet NU e trafic de carne vie.
Şi nici NU e discriminare, da?? În curând o să fie posibil să "casăm" şi copiii care ne scot din sărite, ca şi cum ar fi perdelele din sufragerie ce nu mai sunt în pas cu moda.
Mda...jalnic!!Mai trebuie să zic ceva?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)