Bucureşti- part one

Hello Bucureşti!
Dacă n-ai curajul să te muţi în Bucureşti nu ai sânge rece în tine. Zic eu. Nu ştiu, poate că toţi aveţi experienţe neplăcute cu a noastră dragă capitală, poate unii nu mai puneţi piciorul aici nici tăiaţi în 15 bucăţi, poate că alţii sunteţi îndrăgostiţi de oraşul asta.

Eu, înca sunt în "decizii". Îmi place sau nu îmi place?
Îmi place dacă ar fi să merg toată ziua cu metroul şi dacă m-aş putea plimba zi lumină pe strada cu fântânile arteziene din faţa Casei Poporului (care apropo îi huuuugeee). Şi îmi place că fiecare e cu mama măsii şi te bagă şi pe tine într-o mamă a măsii dacă nu ai deja o mamă a măsii în care să fii integrat (oameni darnici). Ieri am fost cu nişte prieteni în Bucureştiul vechi, pe ceva stradă ce seamană cu străduţele din Salzburg (XOXO). Micuţa şi cu multe cafenele. Fără zgomot, fără praf şi aglomeraţie fără oameni care se ceartă. Parcă nici nu ai fi în Bucuresti. Parcă e un orăşel micuţ, de pe la 1800, unde toţi sunt calmi şi cu voie bună.

Bun, în rest mă enervează (am început deja) că toţi se ceartă. Ori de la loc în tramvai, ori de la 15 cm de parcare, ori care dă cui prioritate ori care are maşina mai maşină şi dinţii mai mulţi în gură. Una chiar se certa de la o pungă de chips-uri cu unul. 90% din ei îs de la foarte grăbiţi în sus. Şi cam tot atâţia au puteri paranormale (ştiu că se va face verde cu 5 secunde înainte aşa că încep să claxoneze). Se trece pe roşu de parca ar fi strada lu' tac'su, se urcă în tramvai de parcă intră în pod şi se vorbeşte tare. Se cânta peste tot şi din toate (în tramvai la acordeon, în metrou din voce sau invers) important e că sunt oameni talentaţi.

Oricum, Bucureştiul ori iţi place ori nu iţi place. La fel cum era şi cu marea. Dacă ştii să vezi părţile bune orice lucru e frumos la urma urmei.